Spekkedikken sunt turte mici și groase din estul provinciei Groningen, mai ales din zona Oldambt și Westerwolde. Numele apare și în forme apropiate, precum spekdikken sau spekkendikken. Uneori sunt asemănate cu niște clătite groase, alteori cu niște vafe moi, dar gustul lor are o identitate proprie: aluat de secară cu note dulci și condimentate, în care se coc felii de cârnat uscat și bucăți de piept afumat. Se pregătesc în mod tradițional în perioada Anului Nou, când gospodăriile coc o cantitate generoasă pentru a o împărți.
Obiceiul este regional, nu o tradiție uniformă în toate Țările de Jos. Sursele groningene îl leagă de Oldambt și Westerwolde, de zonele apropiate din Drenthe și de localități aflate peste granița germană. O relatare despre patrimoniul culinar local descrie vechiul fier de Anul Nou, acționat manual și folosit deasupra focului; în prezent, mulți bucătari folosesc un aparat electric pentru vafe. Modelul fierului, felul în care se organizează coacerea și compoziția aluatului diferă de la o familie la alta. Rețeta de aici este o versiune publicată, nu formula unică și definitivă a preparatului.
Varianta aleasă este rețeta de 45 de bucăți atribuită istoricului și pasionatei de copt Sanne Meijer, din volumul Gronings Bakboek. Aluatul combină făină de secară, făină de grâu, ouă, lapte, unt, sirop neerlandez pentru copt și zahăr brun deschis. Anasonul stelat măcinat aduce o aromă caldă, ușor dulceagă. Umplutura este precisă: două felii subțiri de cârnat uscat din Groningen și o bucățică de piept afumat pentru fiecare turtă. Cârnatul oferă o aromă condimentată și o textură fermă, iar pieptul afumat adaugă savoare și grăsime care pătrunde în aluat în timpul coacerii.
Aluatul este mai gros decât cel pentru clătite obișnuite, dar trebuie să cadă de pe tel sau din cupa de porționare. Amestecarea ingredientelor uscate de la început distribuie uniform anasonul și zahărul prin făina de secară. Untul topit trebuie să se răcească înainte de a-l amesteca cu ouăle; apoi laptele și siropul se încorporează până când nu mai sunt cocoloașe uscate. Rețeta publicată lasă bolul acoperit peste noapte într-un loc răcoros. Pentru că aluatul conține ou crud și lapte, această adaptare îl păstrează acoperit în frigider peste noapte, apoi îl amestecă înainte de coacere. Dacă s-a îngroșat, puțin lapte măsurat îl readuce la consistența potrivită pentru porționare.
A doua zi, feliați cârnatul și pieptul afumat cât timp fierul se încălzește. Fierul tradițional articulat are plăci plate, cu un model superficial, și coace ambele părți deodată; puteți folosi și un aparat electric modern pentru vafe, dar rumenirea și timpul pot fi diferite. O cupă mică ajută la porționarea uniformă. Așezați mai întâi cârnatul pe placa de jos, adăugați aluatul și presați pieptul afumat în partea de sus. Rețeta publicată indică aproximativ un minut și jumătate pentru fiecare turtă. Folosiți acest timp ca punct de plecare, fiindcă fierul, grosimea plăcilor și reglajul aparatului influențează coacerea.
Spekkedikken trebuie să rămână moi. Dacă devin crocante sau foarte închise la culoare, fierul a fost prea încins sau turtele au stat prea mult la copt. Prima bucată vă ajută să reglați treapta înainte de a continua cu restul aluatului. Ridicați fiecare turtă cu o spatulă subțire și stivuiți-le sub un prosop curat. Textura moale le deosebește de vafele subțiri și crocante de Anul Nou, chiar dacă unele gospodării folosesc un fier asemănător. Fiecare bucată are un gust dulce-sărat, condimentat și afumat, cu felii de cârnat și piept afumat în interior.
Serviți-le calde, cât stiva este proaspătă, sau lăsați-le să ajungă la temperatura camerei înainte de a le împărți. În Groningen, ele sunt legate mai ales de zilele din jurul Anului Nou, dar metoda simplă, cu aluat pregătit de seara și coacere în serii, se potrivește și unei întâlniri de iarnă. Randamentul mare face din rețetă o pregătire pentru mai multe persoane, iar repausul peste noapte separă munca de amestecare de timpul petrecut lângă fier. Păstrați numele regional: Spekkedikken arată că preparatul aparține unei tradiții locale care s-a adaptat instrumentelor și rețetelor fiecărei familii.