Bad Homburg

Bad Homburg vor der Höhe prezintă un paradox de liniște elegantă și rezonanță istorică. Conform recensământului din 2022, cei 54.795 de locuitori ai săi locuiesc pe o suprafață compactă de 51,2 km² pe versanții sudici ai Munților Taunus, formând o enclavă discretă de rafinament la nord de extinderea metropolitană a orașului Frankfurt. Însuși numele orașului - Bad Homburg „înainte de Înălțime” - subliniază caracterul său dublu: o retragere termală renumită pentru izvoarele minerale și un sediu de piață odinioară modest, care a evoluat într-una dintre cele mai bogate municipalități din Germania. Faimosul său cazinou se află printre peluze îngrijite, în timp ce vastul Kurpark, mărginit de fântâni cu diverse compoziții minerale, este punctul central al vieții de zi cu zi.

Având originile sale până la sfârșitul secolului al XII-lea, Homburg a rămas o reședință nobiliară minoră și o piață regională timp de secole. Abia în 1912 a ajuns oficial la statutul de spa și a dobândit prefixul „Bad”, afirmându-și legal identitatea de centru pentru ape vindecătoare. Cu toate acestea, chiar înainte de acel moment, descoperirea izvoarelor termale la mijlocul secolului al XIX-lea a declanșat o transformare. Fântâni și băi bogate în nămol au apărut de-a lungul Wilhelmsallee și Brunnenallee, atrăgând vizitatori care căutau atât proprietățile restauratoare ale mineralelor pământului, cât și compania politicoasă a elitei europene.

Anii 1840 au fost martorii construirii unui cazinou alături de aceste facilități balneare - o structură modestă care, totuși, a inspirat un export cultural remarcabil. Carol al III-lea de Monaco, îndrăgostit de sălile de jocuri din Homburg, a comandat un cazinou Monte Carlo construit „în stil german”, cimentând influența orașului Bad Homburg mult dincolo de granițele landului Hesse. Curând, promenadele orașului au găzduit membri ai familiei regale și magnați, fiecare conferind orașului o atmosferă de opulență discretă care a persistat de-a lungul generațiilor succesive.

Sub acest patronaj aurit, familia imperială germană a adoptat Bad Homburg ca reședință de vară. Eduard al VII-lea al Regatului Unit a vizitat orașul la sfârșitul secolului al XIX-lea, iar alegerile sale vestimentare au lăsat o moștenire neașteptată: pălăria Homburg. Impresionat de un model simplu din fetru pe care l-a întâlnit aici, a îmbrățișat silueta sa austeră, iar croitorii din întreaga Europă au început să producă variații care purtau numele orașului. Astfel, o piesă de bază a ținutei formale masculine poartă o piesă din moștenirea orașului Homburg în saloane și săli de judecată din întreaga lume.

Astăzi, indicele puterii de cumpărare a orașului - 156,4 în 2020 - reflectă o populație al cărei venit discreționar depășește cu mult media națională, susținând un sector de retail vibrant și consolidând politicile municipale care interzic magazinele cu discount în centrul istoric. Aproximativ nouăzeci și șase de cenți din fiecare euro sunt cheltuiți în limitele orașului Bad Homburg, comparativ cu doar șaizeci și șase de cenți în Oberursel sau treizeci în Kronberg. Prin urmare, valorile terenurilor de aici se numără printre cele mai mari din Germania, o dovadă tangibilă a prestigiului durabil al orașului în rândul profesioniștilor și pensionarilor deopotrivă.

Această prosperitate se bazează pe o piață a muncii care găzduiește mai mulți navetiști - în jur de 27.000 - decât locuitori locali cu posturi salariale - aproximativ 12.000. Sediile centrale ale firmelor internaționale sunt grupate în limitele municipalității: Amadeus Germania, Baloise Germania, Fresenius, Lilly Germania, Kawasaki Gas Turbine Europe, compania WD-40 și numeroase grupuri financiare, inclusiv Deutsche Leasing și influenta regională Taunus Sparkasse. O astfel de concentrare a afacerilor conferă orașului Bad Homburg atât rezistență economică, cât și o atmosferă cosmopolită care contrazice amploarea sa modestă.

Patrimoniul industrial supraviețuiește și sub forma Horex, marca de motociclete fondată aici în 1923 de Fritz Kleemann. Deși fabrica originală a dispărut, un muzeu de 1,6 milioane de euro s-a deschis în 2012 lângă fostul amplasament - acesta s-a închis între timp, dar scurta sa existență vorbește despre eforturile locale de a comemora ingeniozitatea tehnologică. Instituții paralele păstrează alte fire ale istoriei: Gotisches Haus (Casa Gotică), o cabană de vânătoare transformată în loc de expoziții de artă modernă; Muzeul Pălăriilor de la Tannenwaldweg 102; și centrul privat de autovehicule din garajul central, unde automobilele clasice împart spațiu gratuit.

Operațiunile balneare rămân esențiale pentru economia orașului Bad Homburg. Kurhaus, un pavilion postmodern finalizat în 1984, servește drept punct central pentru turismul orientat spre sănătate, în timp ce Baia Kaiser Wilhelm din cadrul Kurpark amintește de grandoarea secolului al XIX-lea. Centrele medicale - printre care Clinica Wicker, Clinica Wingertsberg, Clinica Dr. Baumstark și Clinica Paul Ehrlich - se bazează pe tradițiile hidroterapiei, oferind tratamente care variază de la terapia cu exerciții reumatologice la atmosfere de grote de sare și secvențe de yoga.

Kurpark în sine se întinde pe patruzeci și patru de hectare într-un stil peisagistic englezesc conceput de Peter Joseph Lenné. O promenadă umbrită - Brunnenallee - se întinde pe o succesiune de fântâni ale căror ape diferă în ceea ce privește caracterul mineral. Vizitatorii se pot opri la acidulul Kaiserbrunnen („Der Sprudel”) pentru a savura efervescența clorurii de sodiu înainte de a trece la Stahlbrunnen, o sursă bogată în fier prescrisă pentru anemie, sau la sulfurosul Louisenbrunnen, al cărui miros înțepător îi descurajează pe toți, cu excepția celor mai dedicați. La capătul său estic se află Elisabethenbrunnen, unde o statuie așezată a lui Hygeia prezidează momentele contemplative prin izvorul său.

Dincolo de Kurpark, Louisenstraße formează o arteră lungă, pietonală, care urcă spre Castelul Landgrave. Vitrinele magazinelor alternează cu fațadele cu lemn, iar ocazional, cafenele se întind pe pavaje cu piatră cubică. Călătorilor li se recomandă să traverseze o axă de-a lungul Brunnenallee și să se întoarcă prin Louisenstraße, trasând astfel un circuit care cuprinde atât inima recreativă a orașului, cât și centrul său istoric.

Alte spații verzi diversifică parcul din Bad Homburg: Schlosspark, la vest de castel, cu iazul său liniștit; Kaiser-Wilhelm-Jubiläumspark, inaugurat în 1913 pentru a marca jubileul de argint al împăratului Wilhelm al II-lea și unul dintre puținele spații municipale care permit mersul cu bicicleta; Kleiner Tannenwald, o întindere împădurită cu un lac de dimensiuni considerabile; și Hirschgarten, o rezervație de cerbi în pădurile orașului Dornholzhausen. Fiecare întruchipează o fațetă a moștenirii peisagistice elegante a landgrafului.

Aici coexistă repere din piatră și iarbă. Castelul Landgrave, cu Turnul său Alb medieval datând din secolul al XII-lea, veghează asupra orașului. O scurtă călătorie în Taunus duce la Fortul Roman Saalburg, un avanpost de frontieră reconstruit de-a lungul vechiului Limes, accesibil cu trenul regional sau cu o plimbare prin pădure de patruzeci și cinci de minute. Mai aproape, Gotisches Haus este o mărturie a gusturilor neogotice, în timp ce Marktplatz prezintă o reședință istorică cu structură din lemn, lângă o piață modestă.

Podurile vorbesc și ele despre trecutul complex al orașului Bad Homburg. Ritter-von-Marx-Brücke se întinde pe Goldbach, iar turnurile sale gemene de poartă - Stumpfer Turm și Rathausturm - încadrează priveliști ale unui oraș vechi în miniatură care se întinde la poalele sale. O rețea de linii de autobuz regionale și municipale converge la Parkplatz am Bahnhof, consolidând legăturile cu Frankfurt prin intermediul liniei S-Bahn S5 și a liniei regionale RB 15. Viitoarea extindere a tramvaiului de la Gonzenheim la gară promite o mobilitate proaspătă, chiar dacă drumurile principale precum B 456 se desprind din ritmurile zilnice.

Apa, istoria, comerțul și cultura se împletesc în Bad Homburg vor der Höhe. Izvoarele sale minerale continuă să hrănească trupurile, parcurile sale invită la reflecție, iar străzile sale răsună pașii nobilimii de mult dispărute și ai directorilor moderni deopotrivă. Aici, în egală măsură, se poate gusta clorură de sodiu carbogazoasă dintr-un bazin Art Nouveau și se poate zări un castel cu turnuri albe pe fundalul pădurilor Taunus. Astfel de juxtapuneri - de liniște și ambiție, de metereze antice și sedii corporative strălucitoare - fac ca acest oraș balnear să fie atât profund înrădăcinat, cât și liniștit dinamic, o dovadă a modului în care locul modelează așteptările umane și, la rândul său, este modelat din nou de acestea.