Bad Berka

Cuibărită în dealurile ușor ondulate ale Ilm-Saale-Platte din centrul Germaniei, Bad Berka este un oraș cu puțin sub 8.000 de locuitori, răspândiți pe o suprafață de aproximativ 27,4 km². Situat la doisprezece kilometri sud de Weimar și douăzeci de kilometri vest de Jena, ocupă o vale verde sculptată de râul Ilm prin gresie roșie nouă. Din 2008, limitele municipalității au îmbrățișat fostul sat Gutendorf, alăturându-se altor șase districte și oferind un peisaj care alternează între grădini balneare, terenuri agricole și păduri dense de molizi și fagi.

Identitatea orașului Bad Berka s-a forjat în jurul apelor sale vindecătoare. Originile industriei sale balneare pot fi urmărite până la înființarea unei băi sulfuroase în 1813, inspirată de descoperirea unui izvor bogat în fier, „Stahlquelle”, în 1807. Extragerea acestor ape atât pentru îmbăiere, cât și pentru terapii de băut a fost susținută de vizionari locali în colaborare cu Johann Wolfgang von Goethe, conferind orașului titlul informal „Das Goethebad im Grünen”. Până în 2002, moștenirea sa a fost recunoscută oficial prin denumirea de „Spa recunoscut de stat cu izvoare minerale”. De-a lungul timpului, facilitățile s-au extins: o clinică de tuberculoză a apărut în 1952, evoluând în Zentralklinik - un centru medical renumit în întreaga Europă - în timp ce căderea Zidului Berlinului a inaugurat clinicile de reabilitare mediane din 1994 și 1997, oferind tratamente complete de urmărire.

În ciuda dimensiunilor sale modeste, Bad Berka a fost mult timp împletită cu curentele culturale germane. Între 1812 și 1828, Goethe însuși a stat la Heinrich Friedrich Schütz, a cărui fostă casă dăinuie și astăzi sub numele de „Casa Goethe”, un mic muzeu care prezintă viața profesorului-organist al lui Berka și a patronului său. Fluxul și refluxul repetitiv al figurilor proeminente care vizitau spa-ul a dat naștere unor grandioase edificii neoclasice: primăria reconstruită din 1817 a lui Clemens Wenzeslaus Coudray este punctul central al pieței, remarcabilă pentru ceasul său cu faze lunare, în timp ce Casa Coudray (1825) a servit drept punct central pentru baluri, concerte și spectacole teatrale înainte de a fi transformată într-un muzeu balnear interactiv. În apropiere, clădirea Armurăriei de 59 de metri - cândva un depozit pentru echipamentul de vânătoare ducal - adăpostește acum biblioteca, arhivele, o sală comunitară și un restaurant.

În curtea interioară a Castelului Vechi se mai găsesc rămășițe din Berka medievală: un șanț cu apă, fragmente de zid și o garderobă acoperită sugerează statura conților de Berka înainte de mutarea lor într-un palat pe deal la sfârșitul secolului al XIII-lea. „Edelhof”-ul baroc, ridicat în 1786, s-a transformat dintr-o cabană de vânătoare ducală într-o pensiune pentru vizitatorii bogați ai spa-ului; Goethe și soția sa, Christiane, au stat acolo în timpul vindecării lor din 1814. Arhitectura ecleziastică reflectă istoria complexă a orașului: Biserica Evanghelică Sfânta Maria ocupă terenul unei foste mănăstiri cisterciene, zidul său estic gotic supraviețuind incendiului din 1608 care a întârziat construcția navei baroce până în 1739–1741. O mică biserică catolică, datând din 1918 pe drumul Tannroda, atestă evoluția hărții spirituale a orașului Bad Berka.

Mediul natural care înconjoară orașul îi amplifică reputația de restaurator. Pista de biciclete din Valea Ilm și traseul de drumeție certificat „Trei Turnuri din Turingia” străbat o zonă de conservare de 150 km², în timp ce parcul balnear se desfășoară în etaje de peluze, paturi de mlaștină și crânguri adăpostite. Instalațiile Kneipp - la fântâna Goethe, Dammbachsgrund și Gottesbrünnlein - oferă hidroterapii pe bază de apă pentru băi de picioare și trasee de mers pe jos. În vârful Adelsberg, Turnul Paulin (1884) oferă priveliști panoramice asupra peisajului rural din Turingia, platforma sa fiind o recompensă modestă pentru urcușul de douăzeci și șase de metri.

Legăturile de transport ale orașului Bad Berka contrazic scara sa redusă. Două stații de pe calea ferată Ilm Valley leagă centrul orașului și districtul vecin München de Weimar și Kranichfeld. Autostrăzile federale B85 și B87 traversează municipalitatea, deși secțiuni din aceasta din urmă au fost reclasificate ca drumuri de stat în ultimele decenii. La șase kilometri nord se află intersecțiile Nohra și Weimar ale autostrăzii A4, în timp ce un mic aerodrom deservește piloții de planoare și zborurile charter ocazionale.

Din punct de vedere istoric, soarta orașului a reflectat-o ​​pe cea a regiunii întinse. În Evul Mediu, o mănăstire cisterciană a înflorit din 1251 până la Reformă, biserica sa abațială formând baza structurilor ecleziastice ulterioare. Încorporat în Marele Ducat de Saxa-Weimar-Eisenach din Imperiul German, Bad Berka a îndurat perturbări din timpul războiului: instalațiile petroliere și o uzina subterană de muncă forțată l-au transformat într-o țintă în timpul Campaniei Petroliere Aliate din 1945. Bombardamentele aliaților din 31 martie, 5 aprilie și 9 aprilie au lăsat morți civili și militari, comemorați astăzi prin stele memoriale din cimitirul municipal - morminte pentru 23 de victime și plăci în onoarea persoanelor strămutate și a soldaților americani căzuți.

Evoluția administrativă a orașului a remodelat și contururile comunelor sale. Reforma turingiană din 1994 a unificat Berka cu fostele sate independente Tannroda, Bergern, Schoppendorf, Meckfeld și Tiefengruben, în timp ce Gutendorf s-a alăturat în decembrie 2008. Fiecare district oferă obiective turistice unice: Bergern găzduiește biserica satului „Zum Kripplein Christi”, al cărei interior a fost renovat de artistul Matt Lamb; Tannroda păstrează Muzeul Coșurilor din Turingia, o mărturie a meșteșugurilor regionale; Meckfeld și Tiefengruben își păstrează caracterul agricol liniștit.

Viața culturală din Bad Berka rămâne ancorată în patrimoniul său balnear și în cadrul natural. Din 1996, festivalul anual Party.San Open Air a atras pasionații de heavy metal pe câmpurile deschise de la periferia orașului. Mai tradiționale din Turingia sunt Festivalul Fântânilor, care are loc bienal - cu procesiuni, focuri de artificii deasupra parcului balnear și un spectacol de seară „Liszt în verde”, unde copacii iluminați acompaniază lucrări de pian înregistrate de la academia de muzică din Weimar - și Festivalul Zmeelor ​​de pe aerodromul cu planor. Un Schützenfest în parcul balnear adaugă în calendar un spectacol al clubului de vânătoare, în timp ce festivalurile mai mici ale recoltei și sărbătorile districtuale punctează anotimpurile cu căldură locală.

În cadrul parcului balnear, Fântâna Goethe își păstrează apele bogate în fier din 1835, fiind umbrită de vile istorice și presărată cu straturi de turbă provenite din mlaștini. Operele sculpturale ale lui Adolf Brütt - un bust al lui Goethe într-o nișă de grădină - și Bruno Eyermann - un grup de persoane care se îmbăiază adăugat în 1946 - animă moștenirea izvoarelor. În apropiere, fostul sanatoriu „Schloss Harth”, inaugurat în 1905 sub motto-ul „Mens sana in corpore sano”, servește acum drept Institut Turingian pentru Formarea Profesorilor, Dezvoltarea Curriculumului și Media, reflectând o transformare de la un centru de relaxare la un centru educațional.

În amprenta sa compactă, Bad Berka oferă o combinație unică de tradiție medicală, asociere literară și refugiu natural. Curentul râului Ilm își continuă cursurile antice prin zidurile de gresie; acoperișurile din lemn și fațadele neoclasice dăinuie alături de amintiri solide ale războiului. Vizitatorii pot hoinări pe cărările mlăștinoase, se pot opri lângă busturi de marmură sau pot urca pentru a privi zorii peste pădurile îndepărtate. Cu toate acestea, în inima sa, orașul rămâne definit de izvorul care a adus inițial speranță pacienților cu tuberculoză și care mai târziu a atras atenția lui Goethe - apa care continuă să modeleze viața comunității, practica medicală și ritmurile liniștite ale existenței orașului balnear.