Empanadas de morocho sunt îndrăgite în Quito și în Sierra, fiind recunoscute după masa din porumb morocho. Quito Turismo le enumeră printre aperitivele locale reprezentative ale capitalei, iar un ghid regional din Pichincha le descrie ca gustare cunoscută pe străzi și în piețe. Aceste surse susțin identitatea lor din Quito, nu o singură rețetă națională pentru tot Ecuadorul. Această rețetă urmează varianta din Quito și se deosebește de empanadas de viento cu aluat de grâu și umplutură de brânză.
Numele provine de la cereala folosită pentru aluat. Morocho este un porumb andin tare; pentru empanadas, boabele se înmoaie, se fierb până devin fragede și apoi se macină într-o masă maleabilă. Sursele regionale descriu coaja ca fiind crocantă după prăjire. Unii bucătari cumpără masa gata de modelat; rețeta publicată a bucătăresei din Quito Martha Calixto începe cu o livră de masă preparată, din care se taie șase foi. Această variantă de casă urmează metoda practică și poate folosi masă proaspătă de la o piață sau un magazin specializat din Ecuador.
Umplutura urmează rețeta din Quito a lui Calixto: carne tocată de porc și vită, ceapă roșie paiteña, ardei verde, usturoi și morcov. Sursa menționează mazărea și oul fiert tare ca adaosuri opționale. Le păstrăm opționale deoarece umplutura de bază respectă deja versiunea documentată. Gătiți carnea la 71,1 °C (160 °F), apoi întindeți-o pe o farfurie puțin adâncă pentru a se răci. O umplutură rece și relativ uscată se porționează mai ușor și înmoaie sau rupe mai greu aluatul de porumb.
Masa morocho preparată este mai moale și mai fragilă decât aluatul de grâu. Metoda din Quito a lui Calixto încălzește masa ușor la bain-marie, o condimentează cu sare și o întinde între folii transparente, ca să nu se lipească de sucitor sau blat. Lucrați câte o bucată și acoperiți restul. O peliculă fină de ulei pe folie poate ajuta la presare, dar prea mult ulei pe aluat poate face îmbinarea alunecoasă. Uniți micile crăpături cu degetele umede înainte de a pune umplutura.
Împărțiți livra de masă în șase bucăți egale, conform sursei. Întindeți fiecare bucată subțire, puneți o cantitate moderată de umplutură, pliați cu ajutorul foliei și apăsați bine marginile. O furculiță este practică pentru sigilarea acasă. Nu umpleți excesiv: bucățile de orez, morcov, ou și carne pot desface îmbinarea. Dacă adăugați mazăre sau ou, scurgeți bine și tocați mărunt înainte de a le amesteca în umplutura rece.
Prăjirea dă textura finală. Descrierile locale cer mult ulei fierbinte, dar nu stabilesc o temperatură măsurată unică. Pentru o tranșă de casă, această rețetă folosește 175 °C ca reper practic: prăjiți câteva bucăți odată, mențineți temperatura și gătiți până când exteriorul devine crocant și auriu închis. Reduceți focul dacă se închide la culoare înainte să devină crocant. Scurgeți pe grătar ca să nu rămână abur sub coajă.
Serviți empanadas calde cu ají. Rețeta din Quito a lui Calixto sugerează sos de tomate de árbol și ardei iute, în timp ce ghidul gastronomic din Pichincha menționează și ají de chocho; sunt opțiuni, nu un singur sos obligatoriu. Un articol de ziar le descrie ca gustare lângă cafea la micul dejun sau în alte momente ale zilei. Se pot servi și ca aperitiv sau preparat de împărțit. Trăsăturile esențiale rămân coaja morocho și contextul local din Quito.
Păstrați carnea crudă separat de ingredientele gătite, folosiți un termometru curat și răciți resturile de umplutură sau empanadas în maximum 2 ore. Consumați-le în 3–4 zile și reîncălziți până la 74 °C (165 °F). Uleiul fierbinte poate provoca arsuri grave: stabilizați cratița, țineți apa departe și introduceți empanadas cu grijă. Nu turnați niciodată apă peste un foc de ulei. Sursele confirmă o practică regională din Quito și Pichincha, nu un standard național unic.