Băile Tușnad

Băile Tușnad se află la confluența dintre munte și vale, însăși existența sa fiind modelată de curgerea persistentă a izvoarelor bogate în minerale și de istoria Transilvaniei, în straturi. Cu o populație înregistrată de 1.372 de locuitori în 2021, deține distincția de a fi cel mai mic oraș din România ca locuitori, însă are o rezonanță care depășește cu mult amprenta sa demografică. Situată la o altitudine de 650 de metri, în sudul depresiunii Ciucului, așezarea se desfășoară între lanțurile muntoase Harghita și Bodoc, îmbrățișând cursul sinuos al râului Olt. Administrând și satul Carpițuș din apropiere, Băile Tușnad se prezintă nu doar ca o entitate geografică, ci ca un depozitar viu al tradiției balneare, minunilor geologice și continuității culturale.

Contururile patrimoniului mineral al Băilelor Tușnad au ieșit treptat din memoria locală și au ajuns la recunoașterea oficială la începutul secolului al XIX-lea. Înregistrările scrise menționează apele de izvor din zona Tușnad încă din secolul al XVIII-lea, însă abia în 1842 zvonul s-a transformat în legendă, când fiul unui păstor se presupune că a găsit alinare pentru o erupție cutanată persistentă după ce s-a scufundat într-unul dintre izvoare. Astfel de povești, relatate în limba secuilor, au stârnit pentru prima dată curiozitatea locală și au stimulat eforturile organizate. Până în 1845, fusese fondată o companie cu scopul expres de a valorifica șapte izvoare distincte, ale căror ape efervescente, carbonatate prin procese subterane, purtau o chimie complexă de sodiu, bicarbonat, clor și oligoelemente feruginoase. Această investiție timpurie în hidroterapie a anticipat o abordare științifică, dar nu a fost imună la convulsiile politicii. Ciocnirile din timpul revoluțiilor din 1848–1849 au redus stația balneară emergentă la ruine, doar pentru ca împăratul Franz Joseph să ordone personal reconstrucția acesteia în timpul unei vizite din 1852, confirmând imprimaturul imperial asupra acestui oraș balnear în curs de dezvoltare.

În deceniul care a urmat anului 1860, Băile Tușnad și-au accelerat drumul către identitatea modernă. Izvorul Mikes, numit după contele Benedek Mikes - președintele comitetului balnear - a devenit primul izvor care a fost supus unor analize chimice, finanțate chiar de Mikes. Acest moment a marcat trecerea de la tradițiile vernaculare la examinarea de laborator, iar apele minerale din Tușnad și-au dobândit astfel o reputație bazată pe măsurători empirice. Deschiderea Centrului Medical Ștefánia în 1890, proiectat de Béla Kuklai și cunoscut ulterior sub numele de „Sfânta Ana”, a instituționalizat practica terapeutică. Aici, pacienții primeau tratament pentru tulburări cardiovasculare, tulburări ale sistemului nervos, afecțiuni digestive și nereguli endocrine, toate susținute de un regim de băi carbogazoase, terapii galvanice și cu parafină, masaj reflex manual și ingestie țintită de apă minerală.

Construcția lacului artificial Ciucaș în 1900 a introdus un element nou în peisajul urban, element care avea să fie eclipsat ulterior de minunea naturală a lacului Sfânta Ana. Format într-un crater vulcanic la o altitudine de 950 de metri și situat la doar doi kilometri sud-est, acest lac de culoarea smaraldului rămâne unic în România. Ieșirea sa - de la camera magmatică la bazinul plin de apă - conferă peisajului o caracteristică geologică distinctivă, atrăgând vizitatori atât către suprafața sa reflectorizantă, cât și către comunitățile vegetale rare conservate în vecinul Tinovul Mohos, o turbărie bogată în sphagnum, desemnată rezervație naturală.

De la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, identitatea orașului Băile Tușnad s-a împletit cu schimbări geografice politice. Situat în Ținutul Secuiesc din Transilvania istorică, acesta a făcut parte din districtul Ciucului sub Regatul Ungariei până când reformele administrative din 1876 l-au plasat în comitatul Ciuc. Urmările Primului Război Mondial, și în special unirea Transilvaniei cu România în decembrie 1918, au dus la transferul autorității administrative la București. Conflictul maghiar-român din 1918-1919 a reafirmat guvernarea românească, iar Tratatul de la Trianon din 1920 a ratificat aceste schimbări, plasând Băile Tușnad în comitatul Ciuc în perioada interbelică. Al Doilea Dictat de la Viena din 1940 a inversat această traiectorie, readucând Transilvaniei de Nord sub administrația maghiară până la sfârșitul anului 1944, când forțele române și sovietice în avans au eliberat teritoriul. Administrația militară sovietică a persistat până la 9 martie 1945, după care orașul s-a aflat din nou sub jurisdicție românească. Reorganizarea postbelică a plasat Băile Tușnad în Regiunea Autonomă Maghiară între 1952 și 1960 și ulterior în Regiunea Autonomă Mureș-Maghiară până la dizolvarea acesteia în 1968. Din acel an, orașul a fost administrat ca parte a județului Harghita.

Schimbările demografice din ultimele decenii reflectă modele mai ample de depopulare rurală și continuitate etnică. Recensământul din 2011 a înregistrat 1.617 locuitori, dintre care 90,3% erau maghiari secui, alături de comunități de etnici români (6,9%) și romi (2,6%). Până în 2021, populația scăzuse la 1.372, însă compoziția etnică a rămas covârșitor de maghiară. Profilul confesional subliniază în continuare afilierile istorice: romano-catolicii constituie trei sferturi din credincioși, ortodocșii, reformații, Martorii lui Iehova și alte confesiuni alcătuind restul, în timp ce o parte dintre locuitori au ales să nu-și declare identitatea religioasă.

Pe fondul acestui context demografic, orașul balnear continuă să-și afirme atractivitatea naturală și culturală. Indicațiile terapeutice pentru vizitatori cuprind o serie de afecțiuni, în special boli cardiovasculare - recuperare post-infarct, hipertensiune arterială și tulburări valvulare - precum și sindroame neurovegetative, tulburări digestive cronice și dezechilibre endocrine ușoare, cum ar fi hipertiroidismul. Tratamentele se desfășoară prin modalități care combină hidroterapia - în ape carbogazoase, feruginoase și hipotonice, extrase la temperaturi între 7 și 14 grade Celsius - cu curenți electrici, magnetoterapie, aplicații de parafină, infuzii de plante și reflexoterapie manuală. Clima subalpină, marcată de o temperatură medie anuală de opt grade Celsius, ierni reci episodice, nori limitați și aer îmbogățit cu aerosoli rășinoși și ioni negativi, completează aceste intervenții, oferind un bioclimat tonic pe care orașul îl promovează ca fiind propice reîntineririi fizice și intelectuale.

Dincolo de infrastructura terapeutică, peisajul înconjurător găzduiește o serie de atracții care extind experiența vizitatorului. La o altitudine de 701 metri, Turnul Apor oferă perspective panoramice; ridicat pentru prima dată în 1883 și restaurat meticulos în 2008, acesta reprezintă o mărturie a romantismului din secolul al XIX-lea și a conservării contemporane. În apropiere, Stânca Șoimilor este o mărturie a bogăției ornitologice a regiunii, în timp ce bazinul vulcanic al Lacului Sfânta Ana rămâne bijuteria coroanei minunilor naturale. Lacul Tinovul Mohos conservă plante vasculare rare și specii de sphagnum, movilele sale moi invitând la o explorare prudentă de-a lungul pasarelelor. Pe o rază de treizeci până la patruzeci de kilometri se află situri etnografice și religioase: Cetatea Miko din Miercurea Ciuc găzduiește un muzeu de etnografie; Mănăstirea Franciscană de la Șumuleu Ciuc păstrează una dintre puținele orgi gotice din Transilvania; monumentul secuiesc din Siculeni comemorează moștenirea locală; Odorheiu Secuiesc oferă ruinele unei cetăți din secolul al XVI-lea; iar Sfântu Gheorghe prezintă arhitectura gotică în biserica sa reformată, alături de un muzeu național de artă și etnografie.

Un calendar cultural punctează ritmurile sezoniere cu festivaluri folclorice și procesiuni. În fiecare iunie, Festivalul de Cântece, Dansuri și Costume Populare de la Balvanyos reînvie coregrafia și portul tradițional, în timp ce iulie aduce Festivalul de Folclor de la Cetatea Ica din comuna Cernat. În decembrie, procesiunea mascată de la Cernat invocă obiceiuri precreștine prin costume elaborate și ritualuri. Tradițiile meșteșugărești dăinuie în atelierele care produc bijuterii din corindon, ceramică pictată cu motive florale albastre și verzi și împletituri din răchită, fiecare obiect reflectând linia artizanală a regiunii.

Ofertele gastronomice reflectă împletirea obiceiurilor culinare maghiare și românești. Supa de chimen sosește fierbinte, cu căldură de chimion, urmată de paprikaș și gulaș, care combină paprika afumată cu carne fiartă la foc mic. Musaca și pogăci pun accent pe masă, în timp ce kürtőskalács - cilindri de aluat rulați, caramelizați pe cărbuni - emană arome de vanilie și scorțișoară. Supa de varză albă cu smântână și ciuperci umplute ilustrează produsele locale din mijlocul pășunilor montane.

Accesul la Băile Tușnad rămâne simplu, fie pe șosea, fie pe calea ferată. Autostrada DN 12 pornește de la Brașov prin Sfântu Gheorghe până la Miercurea Ciuc și mai departe, oferind o călătorie de 67 de kilometri din Brașov, 37 de kilometri din Sfântu Gheorghe și 32 de kilometri din Miercurea Ciuc. O rută auxiliară din Bacău prin Comănești se unește la Miercurea Ciuc pe DN 12A. Linia principală de cale ferată leagă Bucureștiul de Baia Mare, serviciile având opriri în gara Băile Tușnad, deși frecvența orarului reflectă dimensiunea modestă a orașului.

Povestea Băilelor Tușnad este inseparabilă de viețile celor care i-au modelat instituțiile. Iosif Blaga (1864–1937) a preluat conducerea Societății Balneare în calitate de președinte al acesteia, conducând dezvoltarea timpurie, iar Mihai Șerban (1877–1947) a fondat prima biserică ortodoxă românească din oraș, extinzând dimensiunile culturale și spirituale ale unei comunități înrădăcinate în tradițiile maghiare secuiești. Moștenirile lor dăinuie în edificiile încă existente și în ritualurile de cult și bunăstare care continuă să definească viața de zi cu zi.

În concluzie, Băile Tușnad oferă mai mult decât un refugiu pentru agrement sau vindecare; prezintă un portret coerent al interacțiunii umane cu mediul, știința și tradiția. Cifrele populației, raporturile etnice și afilierile religioase ilustrează o comunitate atât stabilă, cât și în evoluție. Izvoarele minerale, legănate de topografia vulcanică, oferă fundamentul elementar pentru terapii care îmbină analiza empirică cu practica seculară. Bioclimatul, rafinat reglat de altitudine și acoperire forestieră, sporește recuperarea fizică chiar dacă invită la contemplare. Turnurile, lacurile și cheile din jur extind narațiunea în domeniul istoriei naturale, în timp ce festivalurile, meșteșugurile și ritualurile culinare susțin continuitatea culturală. Secvența persistentă de realinieri politice - decrete habsburgice, tratate din secolul al XX-lea, regiuni autonome și comitate moderne - infuzează peisajul urban cu un palimpsest de autoritate și identitate. Cu toate acestea, prin fiecare transformare, fluxul apei rămâne constant, un fir care leagă poveștile păstorilor de rapoartele de laborator, edictele imperiale de protocoalele contemporane de wellness. În această constanță, care străbate deopotrivă calcarul și memoria umană, Băile Tușnad își dezvăluie caracterul esențial: un loc unde chimia subtilă a pământului și practica deliberată a îngrijirii converg, invitând fiecare vizitator să participe la un dialog între natură, istorie și sănătate.