Cascaritas cañaris este asociat cu provincia ecuadoriană Cañar, mai ales cu orașele Azogues și Biblián. Rețeta Asociației Bucătarilor din Ecuador enumeră pulpă de porc cu șorici, sare, mote fiert, cartofi papa chaucha și porumb prăjit. Sursele culinare regionale prezintă cascaritas ca pe o specialitate locală, nu ca pe un preparat național cu o rețetă unică în tot Ecuadorul. De aceea, denumirea spaniolă este păstrată. Pe scurt, este vorba despre piele de porc rumenită cu flacără directă până devine crocantă, servită alături de preparate din porumb și cartofi.
Elementul definitoriu este șoriciul: sursa îl rumenește cu un arzător cu gaz până când se desprinde și devine crocant. Descrierile regionale menționează și arderea cu ramuri sau frunze uscate de eucalipt, ca practică mai veche. Această versiune păstrează arzătorul pentru finisarea pielii, dar adaugă înainte o etapă de coacere a pulpei întregi la cuptor. Coacerea este o adaptare editorială pentru prepararea acasă, nu o metodă tradițională documentată în rețeta-sursă. Distincția contează: sursele atestă rumenirea pielii cu flacără, nu metoda completă la cuptor folosită aici.
Lista sursei indică 6 lb de pulpă de porc cu șorici, echivalentul aprobat fiind 2,72 kg. Nu se precizează dacă greutatea include osul, așa că nu se poate deduce o durată exactă de coacere. Nici cantitatea de sare nu este indicată. Pentru mote fiert și cartofii papa chaucha sunt menționate câte 2 lb, adică 0,91 kg fiecare după conversia aprobată. Pentru porumbul prăjit se indică doar 1 cup; volumul acestei măsuri și greutatea porumbului rămân necunoscute. Cantitatea este păstrată fără conversie în grame sau într-o cană cu volum presupus.
Mote este porumb decorticat și fiert, servit frecvent ca garnitură în zona andină a Ecuadorului. Papa chaucha este o varietate de cartof andin numită explicit în sursă; un cartof galben obișnuit nu este neapărat aceeași varietate. Tostado desemnează porumb prăjit. Rețeta le enumeră drept garnituri, dar nu explică modul de preparare a cartofilor. Această versiune îi completează prin fierbere până se înmoaie. Este o soluție practică pentru bucătăria de acasă, nu o metodă istorică atribuită sursei regionale.
Descrierea regională a folosirii arzătorului nu stabilește cum se gătește în siguranță interiorul pulpei. Prin urmare, această versiune adaugă coacerea la 163 °C și verificarea cu un termometru alimentar curat, cu citire rapidă, în partea cea mai groasă a cărnii. Friptura de porc trebuie să atingă cel puțin 63 °C și apoi să se odihnească minimum 3 minute. Planificarea totală include 10 minute de odihnă. Timpul de coacere rămâne estimativ, deoarece sursa nu oferă o metodă la cuptor și nu precizează dacă pulpa are os. Arzătorul finisează șoriciul; aspectul crocant nu înlocuiește verificarea temperaturii cărnii.
Sursa indică un randament de 20 de porții, precizat aici drept 20 de porții mici, fără a defini greutatea fiecăreia. Împărțiți carnea gătită și pielea crocantă astfel încât să poată fi servite împreună cu garniturile. Sursa nu spune că fiecare bucată trebuie să conțină simultan carne și șorici, așa că această împărțire este un mod practic de servire a pulpei, nu o regulă tradițională impusă. Serviți cascaritas imediat după rumenirea finală. Pe măsură ce se răcește, pielea se întărește și își pierde textura crocantă.
Răciți resturile de porc și puneți-le la frigider în cel mult 2 ore sau în cel mult 1 oră dacă temperatura ambientală depășește 32 °C. Păstrați-le la maximum 4 °C și consumați-le în 3–4 zile. Reîncălziți resturile până la 74 °C. Acestea sunt recomandări actuale de siguranță pentru prepararea acasă, nu afirmații despre rețeta istorică. Cascaritas nu trebuie confundat nici cu chugchucaras, un preparat distinct asociat cu Latacunga, cu altă compoziție și altă identitate. Păstrarea acestei diferențe descrie corect preparatul din Cañar fără a contopi două mâncăruri ecuadoriene separate.