România

România ocupă 238.397 de kilometri pătrați la confluența Europei Centrale, de Est și de Sud-Est, un teritoriu traversat de creasta spinoasă a Munților Carpați și mângâiat de Marea Neagră; cei 19 milioane de locuitori ai săi constituie al șaselea cel mai populat stat al Uniunii Europene.

Din momentul în care cineva traversează teritoriul românesc - fie cu trenul din Ungaria prin Câmpia Panonică, fie cu mașina din Bulgaria pe lângă poalele line ale Țării Românești din sud, fie cu feribotul în portul aglomerat al Constanței - este evident că acest ținut este definit de contururile sale. Arcul carpatic sculptează o semilună largă de la granița de nord-vest, lângă Ucraina, până la sud-vest, aruncând umbre lungi peste podișuri și văi. Aici, unde Vârful Moldoveanu se ridică la 2.544 de metri, clima continentală oferă ierni aspre, veri cu căldură măsurată și precipitații care acoperă cele mai înalte lanțuri vestice cu peste 750 de milimetri de ploaie în fiecare an, în timp ce zonele joase din jurul Bucureștiului înregistrează aproape 570 de milimetri. Dunărea, al doilea cel mai lung fluviu din Europa, curge de-a lungul frontierei de sud înainte de a se extinde în cei 5.800 de kilometri pătrați de mlaștină ai Deltei Dunării - cea mai mare zonă umedă continuă din Europa și o rezervație a biosferei cu o biodiversitate remarcabilă.

Așezarea a ceea ce este astăzi România datează din Paleoliticul Inferior, cu mult înainte ca legiunile romane să debarce pe coasta Mării Negre. Timp de secole, Regatul Dac a dominat bazinul carpatic, până când campaniile împăratului Traian de la începutul secolului al II-lea d.Hr. au inițiat un proces de romanizare al cărui ecou lingvistic dăinuie în limba română. Au urmat milenii de schimbări de granițe și alianțe. În 1859, principatele Moldovei și Țării Românești s-au unit sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, cristalizând statul român modern. Independența față de suzeranitatea otomană a venit în 1877, ratificată prin Tratatul de la Berlin, iar doi ani mai târziu, Carol I a urcat pe tron ​​ca primul rege al României. Primul Război Mondial a lărgit aceste domenii: Transilvania, Banatul, Bucovina și Basarabia s-au unit cu „Vechiul Regat” pentru a forma România Mare, un stat ale cărui perimetre nordice, sudice și vestice se întindeau pe granițele Ungariei, Bulgariei și a ceea ce avea să devină Uniunea Sovietică. Presiunea Axei în 1940 a dus la pierderea unor teritorii în favoarea Ungariei, Bulgariei și a regimului sovietic, însă o lovitură de stat din august 1944 a realiniat țara cu Aliații și, prin Tratatele de Pace de la Paris, a restaurat Transilvania de Nord. Sub ocupație sovietică, abdicarea regelui Mihai I a inaugurat republica socialistă care s-a alăturat Pactului de la Varșovia, doar pentru a se dizolva în mijlocul Revoluției din decembrie 1989, când România a ales democrația liberală și o economie de piață.

România de astăzi este clasificată de Banca Mondială drept o economie cu venituri mari, iar de politologi drept o putere medie. Republica sa semiprezidențială este guvernată de un sistem multipartid care echilibrează autoritatea executivă și legislativă, în timp ce apartenența la Uniunea Europeană, NATO și Organizația Cooperării Economice la Marea Neagră subliniază ponderea sa strategică. În 2024, PIB-ul național la paritatea puterii de cumpărare s-a apropiat de 894 de miliarde de dolari americani, însumând 47.203 dolari americani pe cap de locuitor, amintiri ale unui deceniu marcat de instabilitate macroeconomică și o creștere neregulată, care a dus la o traiectorie de expansiune robustă din anul 2000. Ascensiunea României de la o piață de frontieră la o piață emergentă secundară pe indicele FTSE Russell în septembrie 2020 a reflectat evoluția sa; Bursa de Valori de la București se mândrește acum cu o capitalizare de piață de 74 de miliarde de dolari americani și tranzacționează aproximativ 7,2 miliarde de dolari americani anual prin intermediul celor optzeci și șase de companii listate. Industria auto și producția conexă se numără printre principalele sale exporturi, în timp ce reputația de centru tehnologic a fost cimentată de unele dintre cele mai rapide viteze medii de internet din lume.

Infrastructura de transport reflectă acest dinamism. Rețeaua rutieră totală a României se întinde pe peste 86.080 de kilometri, iar al patrulea sistem feroviar ca mărime din Europa oferă peste 22.000 de kilometri de linii ferate. După un declin al transportului feroviar de după 1989, investițiile recente și privatizarea parțială au determinat o revitalizare, transportând aproape 45% din traficul de marfă și pasageri al țării. În capitală, metroul din București - o rețea de linii subterane de optzeci de kilometri inaugurată în 1979 - găzduiește peste 720.000 de călători în fiecare zi lucrătoare. Transportul aerian este deservit de șaisprezece aeroporturi internaționale, printre care se numără și Gara Internațională Henri Coandă de la Otopeni, prin care au trecut peste 12,8 milioane de pasageri în 2017.

Natura persistă pe aproape jumătate din suprafața terestră a României, segmentată în șase ecoregiuni terestre, de la pădurile mixte balcanice din sud-vest până la stepele pontice care mărginesc Marea Neagră. Aproximativ 10.000 de kilometri pătrați - aproximativ cinci procente din teritoriul național - sunt protejați prin intermediul a treisprezece parcuri naționale și trei rezervații ale biosferei. Numai Delta Dunării găzduiește 1.688 de specii de plante și peste 300 de varietăți de păsări, în timp ce aproape 27% din pădurile României rămân neperturbate, fiind printre cele mai mari astfel de suprafețe din Europa. Fauna include aproximativ 33.792 de specii - dintre care 707 sunt vertebrate - adăpostind jumătate din populația de urși bruni din Europa din afara Rusiei și 20% din lupii săi. Eforturile de conservare au identificat 23 de specii de plante ca monumente ale naturii și au documentat 39 ca fiind pe cale de dispariție.

Regiunile României se desfășoară ca niște narațiuni în sine. Inima muntoasă a Transilvaniei este traversată de Alpii Transilvaniei, unde orașe medievale precum Sibiu și Sighișoara se așează printre cetăți umbrite de stejari. Banatul, la vest, îmbină câmpiile panonice cu orașe baroce și întinderi de sate cu influențe germane, susținute de versanții împăduriți ai dealurilor estice. Oltenia, la sud-vest, găzduiește mănăstiri rupestre antice și stațiuni termale în poalele Carpaților, înainte de a face loc unei întinderi semi-aride care amintește de un deșert stepic. Bucovina de Sud, în nord-est, este renumită pentru complexele sale monastice pictate, cu exterioare fresce care stau ca niște iconografii secrete printre dealuri ondulate. Maramureșul, cea mai nordică provincie, rămâne o fortăreață a tâmplăriei bisericilor din lemn și a tradițiilor țărănești, peisajele sale ondulate fiind traversate de pâraie lente. Crișana, de-a lungul frontierei maghiare, îi întâmpină pe majoritatea turiștilor de pe uscat, care uneori trec cu vederea orașele sale în stil central-european și refugiile din Munții Apuseni. Dobrogea de Nord, limitrofe Mării Negre, combină ruinele așezărilor grecești și romane cu zone turistice precum Mamaia și zonele umede neatinse ale Deltei Dunării. Tapiseria culturală a Moldovei cuprinde mănăstiri fortificate, orașe-burg și câmpii line punctate de podgorii. În cele din urmă, Muntenia îmbrățișează Bucureștiul - unde „Casa Poporului” a lui Nicolae Ceaușescu se înalță deasupra cartierelor medievale - și inima Țării Românești a cetăților ancestrale ale lui Vlad Țepeș și stațiunile de schi de pe Valea Prahovei.

Viața urbană din România este multifațetată. Bucureștiul, cea mai mare metropolă și nucleu financiar al națiunii, juxtapune bulevardele Belle Époque din secolul al XIX-lea cu structurile colosale ale modernismului socialist al lui Ceaușescu. Cluj-Napoca, care găzduiește una dintre cele mai mari populații studențești din Europa, radiază energie tinerească prin universitățile și firmele sale tehnologice înfloritoare. Timișoara, adesea lăudată pentru moștenirea sa multiculturală și arhitectura Art Nouveau, a fost leagănul Revoluției din 1989. Iașiul, cândva capitala unui principat moldovenesc, rămâne un centru al literaturii și învățământului, piețele sale publice fiind mărginite de palate baroce. Constanța, la malul Mării Negre, este atât un port comercial, cât și o destinație turistică. Brașovul, cuibărit sub vârfurile Carpaților, atrage alpiniștii la Poiana Brașov și pasionații de istorie la Cetatea Râșnov din apropiere și la așa-numitul Castel al lui Dracula de la Bran. Bijuterii mai mici — Sibiu, Sighișoara, Alba Iulia și Bistrița — oferă nuclee medievale bine conservate și bulevarde liniștite unde pavajele cu piatră cubică ecou ale secolelor de procesiuni și pelerinaj.

Turismul a devenit un motor economic vital, reprezentând aproximativ cinci procente din PIB și atrăgând 14 milioane de vizitatori străini în 2024. Vara pe coasta Mării Negre rămâne o atracție, plajele din Mamaia și promenada din Constanța fiind animate de cafenele și spa-uri. Iernile atrag schiorii la Sinaia, Predeal și Poiana Brașov, în timp ce bisericile pictate din nordul Moldovei și sanctuarele din lemn din Maramureș atrag călătorii culturali. Turismul rural înflorește în satele care păstrează folclorul tradițional, de la apropierea orașului Bran de legenda cu limba otrăvită a lui Dracula până la bisericile fortificate din Transilvania și traseul de lungă distanță Via Transilvanica, care șerpuiește prin zece județe ca o dovadă a idealurilor de călătorie lentă. Investițiile în ospitalitate - aproximativ 400 de milioane de euro în 2005 - au modernizat hotelurile, însă multe pensiuni păstrează arhitectura vernaculară și sarmale (sarmale) gătite în casă. Numai Castelul Bran atrage sute de mii de vizitatori anual, turnurile și curțile sale înguste reflectând atât apărarea medievală, cât și marketingul modern. Delta Dunării rămâne un sanctuar pentru observatorii vieții sălbatice, care alunecă prin canale înfundate de stuf în bărci de lemn pentru a zări pelicani și ereți de mlaștină.

Mozaicul demografic al României se schimbă. Recensământul din 2021 a înregistrat 19.053.815 locuitori. Etnicii români constituie 89,33%, maghiarii 6,05% și romii 3,44% - deși estimările independente plasează ponderea romilor aproape de 8%. Comunitățile maghiare își păstrează majoritatea în județele Harghita și Covasna, iar mici enclave de ucraineni, germani, turci, lipoveni, aromâni, tătari și sârbi împânzesc teritoriul. Migrația post-aderare la UE și ratele scăzute ale natalității au inițiat un declin treptat al populației, chiar dacă centrele urbane se extind din cauza relocărilor interne și a expatriaților străini care caută oportunități în tehnologie și producția de automobile.

Patrimoniul cultural al României a fost recunoscut prin intermediul a unsprezece situri din Patrimoniul Mondial UNESCO - șase culturale și cinci naturale - de la mănăstirile pictate din Bucovina până la sistemul deltaic intact al Deltei Dunării. Această recunoaștere subliniază un paradox central: România este atât un ținut în care istoria este palpabilă în fiecare portal din lemn sculptat și meterez patinat, cât și o societate care se propulsează în secolul XXI cu cabluri de fibră optică și fabrici de semiconductori. Se poate traversa un drum rural mărginit de floarea-soarelui sub o boltă albastră, se poate întâlni un păstor care păștește oile în zori și, ore mai târziu, se poate îmbarca într-un tren de mare viteză cu destinația cartierului de afaceri cu fațadă de sticlă al Bucureștiului.

Povestea românească este una a convergențelor: limba latină înflorind în mijlocul influențelor slave, maghiare și otomane; piețe baroce locuite de studenți universitari și pelerini ortodocși deopotrivă; munți împăduriți care adăpostesc ultimii mari carnivori ai Europei și văi presărate cu ferme solare. Este o națiune în care palimpsestul istoriei rămâne vizibil - drumuri romane sub autostrăzi moderne, săli de breaslă medievale lângă fațade elegante de sticlă - și unde indicatorii economici ai PIB-ului și capitalizării de piață trebuie măsurați alături de persistența liniștită a cântecului popular și a corului de cicade la amurg.

În această convergență rezidă farmecul persistent al României: o țară deopotrivă străveche și emergentă, identitatea sa fiind modelată de geografie și epocă, poporul său fiind administratorul unui pământ care continuă să-i surprindă pe cei care se așteaptă doar la familiar. Aici, fiecare călătorie este o descoperire a timpului la fel de mult ca și a terenului, iar fiecare piață o invitație de a asculta o civilizație care a învățat să echilibreze rezistența cu reînnoirea.