Hvar

Hvar ocupă un arc subțire de calcar și dolomit, care se întinde pe aproximativ 68 de kilometri în largul coastei dalmate a Croației. Coloana vertebrală, o creastă ridicată din piatră mezozoică, îl desprinde de continent abia după milenii de legătură terestră, acum aproximativ 11.000 de ani. Astăzi, canale înguste se desprind de Hvar și vecinii săi - Brač la nord, Vis la vest și Korčula la sud - în timp ce Peninsula Pelješac se întinde peste Canalul Neretva. La est, continentul se află la doar șase kilometri distanță. De-a lungul flancului sudic al insulei Hvar, arhipelagul Paklinski și Šćedro se împrăștie ca niște pietre de trecere în largul mării, iar Zečevo se cuibărește în largul țărmului nordic.

Relieful insulei oferă un tablou carstic clasic: pâraiele de suprafață rare dispar rapid în crăpături, necesitând o gestionare atentă a apei de ploaie. De-a lungul versanților, secole de inginerie populară apar în terase de piatră uscată și cisterne de câmp, necesare atât pentru a reține prețioasa umiditate, cât și pentru a opri scurgerea solului. Astfel de metode susțin podgoriile, plantațiile de măslini, livezile și câmpurile de lavandă care ocupă fiecare zonă fertilă. Mai sus, pădurile de pin fac loc tufișurilor de maquis, pinii de Alep și pinii negri împart peisajul cu stejarul. Pe insulița Šćedro, dăinuie un ansamblu mai bogat de floră mediteraneană, cruțată de penuria care definește corpul principal al insulei Hvar.

Chiar și printre insulele Adriatice, câmpia de coastă a insulei Hvar iese în evidență ca fiind neobișnuit de extinsă și fertilă. Aici, în anul 384 î.Hr., coloniștii greci au fondat Pharos - Stari Grad de astăzi - devenind unul dintre cele mai vechi așezări urbane continue din Europa. Aceiași coloniști au impus un sistem de câmpuri ortogonale de-a lungul câmpiei, ale cărui urme au supraviețuit sub forma Starogradsko polje, recunoscută acum de UNESCO pentru moștenirea sa agricolă neîntreruptă. Această amprentă a viziunii grecești rămâne lizibilă în ciuda a peste două milenii de cultivare, sezon după sezon de măsline, struguri și cereale.

Descoperirile arheologice de la peștera Grapčeva, în apropierea orașului Humac de astăzi, oferă dovezi și mai vechi ale prezenței umane. Ceramica ornamentată în spirală din „cultura Hvar” neolitică își ia numele de la aceste descoperiri, amintind de un popor ale cărui vieți au fost înscrise pe ziduri de piatră adânc în carst. Astfel de artefacte, unice în regiune, dezvăluie o comunitate insulară pricepută în tehnicile de gravare și investită într-un limbaj vizual distinctiv.

Până la începutul perioadei medievale, grupurile ilirice se amestecaseră cu descendenții greci înainte ca migrațiile slave să remodeleze populația. Mai târziu, Hvar a intrat sub influența venețiană, ceea ce a adus importanță și prosperitate navală. Orașul Hvar - distinct de Stari Grad - a devenit o bază cheie la Marea Adriatică. Pe măsură ce Republica Veneția și-a afirmat controlul asupra comerțului mediteranean, guvernatorii săi au investit în palate, edificii comunale și unul dintre primele teatre publice din Europa, deschis în 1612. Familiile nobiliare au comandat conace din piatră ale căror fațade încă mărginesc promenada portului, o dovadă a unei ere în care comerțul maritim și cultura au avansat mână în mână.

Secolul al XVI-lea, însă, a fost departe de a fi liniștit. O revoltă locală împotriva stăpânirii venețiene a izbucnit în 1510 sub steagul Rebeliunii Hvar, alimentată de tensiunile dintre nobilime și oameni de rând. Simultan, pirații și atacatorii otomani au atacat țărmurile nordice, determinând construirea de turnuri fortificate și posturi de observație. Aceste bastioane, acum erodate de vânt și sare, amintesc de apele tulburi și de eforturile pe care le-ar face insularii pentru a-și proteja comunitățile.

Scurta interludiu a lui Napoleon în Dalmația a adus noi coduri juridice și reforme administrative, doar pentru ca Hvar să treacă sub incidența Imperiului Austriac în 1815. Sub supravegherea Habsburgică, o fază de calm relativ a permis extinderea porturilor, apariția cheiurilor și înflorirea construcțiilor de ambarcațiuni. Producția de lavandă și rozmarin pentru atelierele de parfumerie din Franța a crescut odată cu exporturile de vin, iar antreprenorii locali au format Asociația Igienică din Hvar în 1868 pentru a primi vizitatori și a coordona cazarea și serviciile. Această organizație a pus bazele hotelurilor, cafenelelor, porturilor de agrement și instituțiilor culturale care definesc rețeaua turistică modernă a insulei.

Totuși, secolul al XX-lea nu a susținut acea epocă de aur. Infestarea cu filoxera a devastat podgoriile, iar navele tradiționale cu pânze au căzut în uz uzat. Greutățile economice au stimulat valuri de emigrare, familiile căutând oportunități în America și în afara ei. Chiar și așa, parfumul de lavandă a persistat, iar porecla de „insula lavandei” se agăța de câmpurile înflorite de violete, uleiurile lor fiind recoltate pentru săpunuri și parfumuri artizanale.

De la sfârșitul secolului al XX-lea încoace, turismul a eclipsat constant agricultura și pescuitul ca pilon principal al economiei. Ghidurile turistice și revistele au lăudat Hvar printre primele zece insule din lume. Condé Nast Traveler o clasează în mod constant pentru lumina soarelui - aproximativ 2.715 ore pe an, aproximativ 7,7 ore pe zi, depășind Dubrovnikul - și temperaturile cristaline ale mării, care cresc de la 14 °C în februarie până la un vârf de vară de aproape 27 °C. Clima se conformează subtipului Csa al lui Köppen, definit prin ierni blânde și veri însorite, favorizând mesele în aer liber și promenadele pe malul apei.

Administrativ, Hvar aparține comitatului Split-Dalmația și cuprinde două orașe - Hvar și Stari Grad - și municipalitățile Jelsa și Sućuraj. Conform recensământului din 2021, cei 10.678 de locuitori ai insulei sunt distribuiți inegal: orașul Hvar numără 3.979 de locuitori, în timp ce Stari Grad găzduiește 2.772. Municipalitatea Jelsa numără 3.501 de locuitori, cuprinzând cătune de la Pitve la Vrisnik, iar Sućuraj - poarta de intrare estică a insulei - numără 426 de suflete în cele trei așezări ale sale.

Orașul Hvar se învârte în jurul Pieței Sfântul Ștefan, una dintre cele mai mari din Dalmația, cu o suprafață de aproximativ 4.500 m², unde acoperișurile cu țigle portocalii se înalță în arcuri gradate, iar iahturile umplu portul în timpul sezonului de vârf. La un capăt, Catedrala Sfântul Ștefan atrage atenția: turnul său clopotniță cu patru niveluri, reconstruit după incursiunile otomane, prezintă elemente renascentiste și baroce. Alături se află Trezoreria Episcopului, care adăpostește vase liturgice din argint, veșminte brodate și icoane datând din secolul al XIII-lea. Pe un deal, deasupra, Cetatea Španjola domină orașul și marea, oferind priveliști panoramice celor care doresc să-i parcurgă traseul abrupt și șerpuitor.

Stari Grad, prin contrast, păstrează o atmosferă mai liniștită. Feriboturile din Split sosesc la cheiul său, conducând vizitatorii într-o așezare ale cărei străzi urmăresc alinierea coloniștilor greci antici. Aici, mici cafenele ocupă case de piatră, iar măslinii umbresc aleile pietruite. Starogradsko polje se întinde spre interior, câmpurile sale împletite încadrate de ziduri joase - dovezi vii ale gestionării colective a terenurilor care se întinde pe o perioadă de 2.400 de ani.

Jelsa, mai centrală de-a lungul țărmului sudic, îmbină intimitatea satului cu un port de agrement modest. Străzile sale se îndoaie în sus spre pante împădurite, în timp ce evenimentele culturale - concerte și expoziții - umplu serile de vară. Lângă Jelsa se află Humac, un cătun situat la 350 m altitudine, în mare parte abandonat, dar readus încet în viață ca muzeu în aer liber. Acolo, căsuțe de piatră și o mică colecție etnografică oferă priviri ale vieții tradiționale printre terasele plantate cu lavandă și viță de vie. Sub Humac, peștera Grapčeva admite doar grupuri ghidate, conservând stalactite alături de fragmente din trecutul neolitic al orașului Hvar.

Transportul pe insulă și către continent rămâne vital pentru viața de zi cu zi și turism. Jadrolinija operează feriboturi de la Sućuraj la Drvenik, o călătorie de aproximativ două ore, și navete către Vela Luka și Lastovo. Hidroglisoarele rapide ale companiei Krilo Luka leagă orașul Hvar de Split în aproximativ o oră și de Vis, Brač și chiar Dubrovnik la intervale regulate. La debarcare, autobuzele Cazmatrans întâlnesc feriboturile, deservind destinații din întreaga rețea rutieră - bătută de vânt, adesea fără parapete - unde se recomandă prudență, în special la mopedele închiriate. Două benzinării, în orașul Hvar și lângă Jelsa, marchează singurele puncte de realimentare pentru vehicule. Un taxi acvatic local, contra unei tarife modice, circulă între terminalele de feribot ale orașului Stari Grad și Hvar.

Dincolo de patrimoniul construit și de câmpurile agricole, Hvar oferă o multitudine de experiențe. Navigatorii pot explora golfurile ascunse și plajele nisipoase ale insulelor Paklinski, ancorând printre țărmurile mărginite de pini pentru a face picnic sau a înota. Drumeții pot urma o potecă de coastă de la golful Dubovica până la crama Zlatan Otok, combinând priveliștile mării cu o degustare la prânz înainte de a se întoarce cu barca. Parcul de aventuri Hvar, lângă Jelsa, adaugă varietate recreativă cu tir cu arcul, paintball și sporturi pe plajă. Pentru vizitatorii orientați către meșteșuguri, călugărițele benedictine din orașul Hvar continuă o tradiție seculară de confecționare a dantelei folosind fibre de agave, în timp ce galerii precum Made in Hvar de pe Pjaca prezintă artă locală contemporană.

Producția de vin dăinuie ca o altă piatră de temelie culturală. Versanții sudici produc vinuri roșii robuste din strugurii Plavac Mali, a căror profunzime tanică este egalată de vinurile albe crocante cultivate în câmpia centrală. Multe crame își deschid ușile pentru degustări, invitând oaspeții să stea printre vița-de-vie care își înrădăcinează adânc în pământul ars de soare al insulei Hvar.

De la detritusul neolitic din peșterile ascunse până la meterezele de calcar ale palatelor venețiene, povestea insulei Hvar se desfășoară în piatră, sol și mare. Clima, topografia și poziția maritimă au modelat straturi de strădanie umană - de la fermieri greci la negustori austro-ungari, de la culegătorii de lavandă la proprietarii de restaurante moderni. Astăzi, insula echilibrează conservarea cu progresul, oferind vizitatorilor un peisaj atât cultivat, cât și sălbatic, unde fiecare zid de terasă și piatră cubică sugerează o istorie măsurată în secole, mai degrabă decât în ​​anotimpuri. Rămâne, din multe puncte de vedere, cel mai însorit loc din Europa - o scenă potrivită pentru cei care caută interacțiunea sinceră dintre lumina mediteraneană și viața insulară.