Jermuk

Jermuk ocupă un platou înalt în sudul Armeniei, casele sale cu acoperișuri roșii fiind agățate de terase sculptate de secole de vânt și apă, la 2.080 de metri deasupra nivelului mării. Aici, în inima provinciei Vayots Dzor, râul Arpa desparte orașul în două, coborând într-un defileu dramatic înainte de a se vărsa într-o cascadă de 70 de metri care a atras mult timp vizitatori în căutare de spectacol și consolare. Când Uniunea Sovietică a promovat Jermuk ca destinație de turism medical, reputația sa pentru izvoarele termale și apele curative era deja străveche; în ciuda ritmurilor modernității, orașul încă respiră cu pulsul răbdător al acviferelor sale bogate în minerale.

Provenind din cuvântul armean pentru „izvor mineral cald”, Jermuk a intrat pentru prima dată în istoria scrisă în secolul al XIII-lea, când cronicarul Stepanos Orbelian i-a consemnat virtuțile în lucrarea sa „Istoria provinciei Sisakan”. De-a lungul secolelor ulterioare, când teritoriul și-a schimbat proprietarii, așezarea a luat numele Istisu – „apă fierbinte” în azeră – doar pentru a-și revendica moștenirea armeană în 1924. Într-un ținut definit de granițe schimbătoare și moșteniri stratificate, revenirea la Jermuk a restabilit un sentiment de continuitate, ancorând identitatea orașului la izvoarele sale unice.

Povestea orașului Jermuk este inseparabilă de geologia sa: în roca fracturată, mult sub oraș, apa de ploaie se infiltrează și se filtrează, încălzindu-se înainte de a ieși la suprafață sub forma unei serii de gheizere ale căror temperaturi variază suficient încât localnicii au construit odinioară o „galerie de apă” cu jet de apă de diferite grade. Vizitatorii puteau savura jeturi mai reci pentru digestie și jeturi mai fierbinți pentru relaxarea musculară, în fiecare primăvară invitând la un ritual privat de imersiune. Chiar și astăzi, acele bazine emailate păstrează o tentă de nostalgie: asistentele medicale din epoca sovietică, în șorțuri albe, au putut fi înlocuite de terapeuții moderni, dar esența rămâne neschimbată.

Platoul pe care se află Jermuk este mărginit de două lanțuri muntoase. La nord, lanțul Vardenis se ridică în vârfuri abrupte între 2.500 și 3.500 de metri, în timp ce la sud, lanțul Vayk oglindește aceste altitudini. Pădurile de brad și carpen le întind pantele, întrerupte ici și colo de ienupăr și de împrăștierea strălucitoare de măceș și prun sălbatic. Primăvara, peticele de pajiște alpină erup în culori, creând un mozaic care se schimbă odată cu anotimpurile. Sub tufișuri, vulpile și iepurii aleargă; bursucii scarpină vizuini puțin adânci; în rare ocazii, un urs își croiește drum printre copaci la amurg.

Clima din Jermuk atenuează extremele altitudinii mari. Clasificat drept continental umed (Kӧppen Dsb), orașul se bucură de veri care, deși blânde, aduc limpezimea aerului rarefiat. Iernile sunt lungi și albe, cu ninsori care acoperă acoperișurile și drumurile timp de luni de zile, modelând ritmul vieții în jurul dezghețului și înghețului. Precipitațiile anuale se apropie de 800 de milimetri, hrănind pădurile și susținând izvoarele care dau orașului numele.

De-a lungul timpului, locuitorii din Jermuk și-au țesut propriile narațiuni în tapiserie naturală. În defileul râului Arpa, la nord de oraș, se află peșteri scobite cu mult timp în urmă, intrările lor fiind încadrate de stâncile popoarelor din epoca bronzului. În apropiere, o serie de capele medievale - colibe de piatră cu abside simple - atestă secole de pelerinaj și rugăciune. Aceste sanctuare stau tăcute acum, cu excepția șoaptei vântului și a vizitatorului ocazional care se aventurează din oraș pentru a urmări pașii străvechi.

Episcopia Vayots Dzor, cu sediul în Yeghegnadzor, supraveghează viața spirituală a locuitorilor din Jermuk, care astăzi sunt aproape în totalitate etnici armeni aparținând Bisericii Apostolice Armene. În 2007, o nouă biserică parohială a fost sfințită în centrul orașului, sub hramul lui Surp Gayane. Finanțată de omul de afaceri local Ashot Arsenyan și proiectată de arhitectul Samvel Aghajanyan, liniile sale îmbină motive armene medievale cu linii contemporane, o reamintire a faptului că tradiția poate fi reînnoită fără a fi ștersă.

Arta și memoria converg, de asemenea, în filiala Jermuk a Galeriei Naționale a Armeniei, inaugurată în 1972. În sălile sale modeste, picturi și sculpturi de Haroutiun Galentz, Martiros Saryan și contemporanii lor sunt expuse alături de mostre de meșteșuguri populare. O bibliotecă publică oferă resurse suplimentare, unde studenții și călătorii răsfoiesc volume despre geologie, botanică și istoria Drumului Mătăsii - toate fire care leagă Jermuk de lumi mai largi.

Între 1988 și 1992, sculptorul Hovhannes Muradyan a orchestrat o serie de monumente cunoscute sub numele de Aleea Fedayiților. De-a lungul unei cărări prin oraș, siluete bronzate ale luptătorilor armeni pentru libertate se înalță pe cer, cu fețele hotărâte. În 2004, o altă statuie s-a alăturat ansamblului: o imagine a lui Israel Ori, diplomatul din secolul al XVII-lea care a cerut ajutor european pentru patria sa. Creată de Gagik Stepanyan, figura stă pe un soclu în piața orașului, cu brațul întins ca și cum i-ar ghida pe spectatori atât spre istorie, cât și spre speranță.

În fiecare iarnă, Festivalul Omului de Zăpadă transformă parcurile din Jermuk în locuri de joacă pline de zăpadă și râsete. Familiile sculptează figuri mai fanteziste decât practice; copiii se dau cu sania înainte pe pante line; un aer de veselie liniștită cuprinde comunitatea în timpul celor mai întunecate luni. Dincolo de frivolitate se află o logică mai profundă: să celebrăm rezistența într-un loc definit de rezistență.

Legăturile de transport către Jermuk reflectă dubla sa natură de refugiu izolat și stațiune organizată. Un drum secundar, H-42, se conectează la autostrada M-2, aducând autobuze și microbuze din Erevan și Yeghegnadzor. La marginea sudică a orașului se află o scurtă pistă de aterizare lângă rezervorul Kechut, deși traficul acesteia este limitat. În Jermuk, străzi șerpuitoare se strecoară printre hoteluri, sanatorii și complexe de sănătate nou construite, unde băile cu aburi și piscinele se află alături de terase exterioare umbrite de copertine din lemn.

Viața economică din Jermuk se bazează pe doi piloni: îmbutelierea apei minerale și serviciile legate de sănătate și turism. Fabrica principală din Jermuk s-a deschis în 1951, captând, rafinând și îmbuteliind izvoarele care atrăseseră călătorii cu mult timp în urmă. În 1999, Grupul Jermuk a apărut pentru a consolida producția regională; până în 2016, a achiziționat fabrica originală și a investit în extinderea capacității. Astăzi, apa marca Jermuk curge în sticle de plastic și sticlă către Rusia, Europa și Orientul Mijlociu, fiecare piață mărturisind atracția durabilă a sursei sale.

Între timp, hoteluri și sanatorii – unele datând după codurile de design sovietice, altele reconstruite în ultimele decenii – se înșiră pe marginea canionului. Vizitatorii sosesc pentru consultații medicale, cure prescrise de hidroterapie și plăceri neobișnuite: plimbări sub coronamente de cedru, după-amieze însorite pe lângă lacuri artificiale sculptate în platou. O telecabină nou instalată oferă schi iarna și priveliști estivale; în vârful său, plimbări cu sania și trasee de snowmobil șerpuiesc printre creste.

La doar zece kilometri vest, Mănăstirea Gndevank se află sub stâncile satului Gndevaz. Fondată în secolul al X-lea, fortificațiile și gavitul Gndevankului - un pronaos independent - vorbesc despre o vreme când credința și apărarea erau inseparabile. Călătorii pot coborî pe jos sau cu bicicleta pe un drum de canion, urmând o potecă parcursă odinioară de călugării care purtau scripturi sculptate în khachkar, acele cruci înaripate ale căror sculpturi complicate împodobesc atât zidul, cât și pietrele funerare.

Deși rădăcinile sale rămân străvechi, Jermuk nu este o relicvă. Planurile de reamenajare a orașului vizează echilibrarea modernizării cu conservarea: noi facilități spa proiectate la standarde internaționale se află alături de situri de patrimoniu; turneele de șah, odinioară o idee ulterioară, sunt acum un motiv de mândrie, maeștrii invitați reunindu-se într-o sală special construită pentru a-și testa strategia și intelectul.

Casele de jocuri de noroc — permise aici printr-un decret special — funcționează discret, oferind jocuri de noroc care contrastează tăcut cu ritualul măsurat al băilor minerale. Centrul compact al orașului zumzăie de energie: cafenelele servesc ceaiuri din plante infuzate cu apă de izvor; restaurantele aranjează păstrăvi prinși în aval cu ierburi locale; magazinele expun sticle ale căror etichete evocă versanții de deasupra.

În fiecare anotimp, Jermuk se impune ca mai mult decât o stație de metrou. Este o convergență de rocă, apă și strădanie umană, un loc unde pământul oferă ceva apropiat de poezie. Cei 3.936 de locuitori înregistrați în recensământul din 2022 locuiesc pe străzi care se curbează ca niște pârâiașe, viețile lor fiind modelate de aceleași forțe elementare care modelează contururile orașului. Fie că caută tratament pentru o afecțiune, explorează capele bizantine sau pur și simplu inhalează aer cu gust de pin și minerale, vizitatorii descoperă că adevăratul farmec al lui Jermuk constă în complexitatea sa stratificată. Izvoarele clocotesc încă, dar sub ele curge un curent de istorie, cultură și comunitate.