Bandung

Bandung ocupă un platou înalt în vestul Java, Indonezia, orizontul său fiind punctat de vârfuri vulcanice îndepărtate și împletit cu străzi care poartă ecourile ambiției coloniale și ale reinventării post-independență. La 768 de metri deasupra nivelului mării, orașul se află într-un bazin înconjurat de vulcani din terțiarul târziu și cuaternar, versanții acestora fiind odinioară acoperiți de plantații de ceai și cafea. Astăzi, Bandung este al treilea oraș ca mărime al națiunii după Jakarta și Surabaya, în timp ce regiunea metropolitană extinsă găzduiește peste unsprezece milioane de locuitori. Aici, altitudinea temperează căldura ecuatorială, iar diminețile învăluite în ceață oferă o lumină estompată care înmoaie atât fațadele art-deco, cât și traficul grăbit de dedesubt.

Originile orașului Bandung datează din epoca Indiilor Olandeze de Est, când plantatorii din secolul al XVIII-lea au înființat grădini de ceai pe poalele sale fertile din nord. Un drum se întindea spre nord-vest, spre Batavia, legând câmpurile îndepărtate din zonele muntoase cu capitala colonială. Până în 1906, Bandung își câștigase statutul de gemeente și, în decurs de decenii, a dobândit hoteluri elegante, cafenele și buticuri - atât de multe, încât locuitorii l-au numit Parijs van Java. Gedung Sate, cu cupola sa distinctivă în formă de frigărui satay, și colonadele rafinate ale Hotelului Preanger încă mai amintesc de o perioadă în care sensibilitățile europene au modelat orizonturile locale.

Din punct de vedere geologic, bazinul Bandung ascunde rămășițele unui imens vulcan din Pleistocen, cunoscut sub numele de Muntele Sunda. Două erupții catastrofale au sculptat peisajul: prima a scobit un crater larg, a doua a îndiguit râul Citarum, creând un lac antic a cărui drenare finală rămâne un subiect de dezbatere științifică. Sub oraș, peste șase miliarde de metri cubi de apă subterană zac blocați în straturi vulcanice și aluvionare, furnizând apă potabilă, irigații și susținând pescăriile. Râul Cikapundung bisectează câmpia, în timp ce Tangkuban Perahu - literalmente „barca răsturnată” - se profilează spre nord, vârful său trunchiat o amintire a puterii neîmblânzite.

În deceniile care au urmat independenței Indoneziei în 1945, Bandung s-a extins dincolo de amprenta sa colonială. Zonele rurale au făcut loc suburbilor, iar densitatea populației a crescut depășind șaisprezece mii de suflete pe kilometru pătrat. De atunci, noi turnuri înalte au modificat orizontul, în timp ce vilele se înmulțesc în ceea ce odinioară era o pădure montană protejată. Aceste schimbări au adus noi provocări: inundații cauzate de drenajul inadecvat, o rețea de trafic complexă, suprasolicitată de drumurile arteriale limitate și lupta neobosită pentru gestionarea deșeurilor solide.

Totuși, orașul a urmărit și inovația. În 2017, a câștigat Premiul ASEAN pentru Aer Curat pentru calitatea aerului în orașele mari, o recunoaștere a managementului sustenabil al mediului. Autoritățile municipale au valorificat tehnologiile de comunicații pentru a alerta locuitorii cu privire la inundații și blocaje, ceea ce i-a adus orașului Bandung reputația de unul dintre „orașele inteligente” din Indonezia. În 2015, UNESCO l-a primit în Rețeaua Orașelor Creative datorită puterii sale în comunitățile de design, meșteșuguri și noile media. În același timp, Bandung a devenit un centru național pentru firmele de tehnologie și startup-uri, atrăgând studenți și investitori deopotrivă către institutele și incubatoarele sale de cercetare.

Istoria arhitecturală rămâne palpabilă în multe locuri. Opera lui Henri Maclaine Pont, care a fondat primul campus universitar tehnic al orașului, la Technische Hogeschool te Bandung, a introdus „Stilul Noilor Indii”, o încercare timpurie de a îmbina formele Art Deco cu motive locale - cel mai evident în acoperișul sundanez abrupt al sălii ceremoniale. Până în anii 1920, proiectul lui J. Gerber pentru Gedung Sate a anticipat transferul propus al capitalei coloniale din Batavia, în timp ce măiestria lui Wolff Schoemaker asupra liniilor moderniste a îmbogățit clădiri precum Villa Isola și sediul militar regional. Albert Aalbers a contribuit la eleganța rafinată a Băncii DENIS și a conferit o nouă grandoare Hotelului Savoy Homann. Împreună, acești arhitecți au transformat Bandungul într-un laborator arhitectural.

În ciuda relicvelor conservate ale trecutului, peisajul urban actual include peste o sută de clădiri înalte, multe dintre ele fiind în construcție sau așteptând aprobarea. Cartierele comerciale se întind acum de-a lungul coridorului Dago, unde turnurile cu fațade de sticlă împart spațiul cu copaci de origine veche și tarabe de suveniruri. În unele părți din nordul orașului Bandung, colțurile din gresie ale clădirilor coloniale de lucrări publice aruncă umbre lungi peste o multitudine de chioșcuri și cafenele.

Economia orașului Bandung se bazează pe o fundație vastă. Turismul prosperă datorită proximității craterelor vulcanice - Tangkuban Perahu la nord, Kawah Putih și Lacul Patenggang la sud - unde lacurile subalpine lăptoase se află în mijlocul plantațiilor de ceai. Muzeele - printre care Muzeul Geologic, Muzeul Poștal și Muzeul Conferințelor Asiatico-Africane - păstrează specimene științifice, arhive filatelice și istoria întâlnirii din 1955 care a modelat Mișcarea de Nealiniere. Vizitatorii se urcă în autobuzul turistic Bandros pentru a naviga printre reperele centrale, în timp ce antreprenorii locali operează „distro-uri”, mici magazine specializate în modă, reviste și înregistrări artizanale fără marcă. Aceste magazine au devenit simboluri ale identității tinereții, diferențiindu-se de magazinele de fabrică de masă care mărginesc străzile Cihampelas și Riau.

Administrația municipală a alocat șapte zone industriale pentru comerț specializat: de la centre textile din Cigondewah și Cihampelas la ateliere de încălțăminte din Cibaduyut și producători artizanali de tempeh din Cibuntu. Aceste zone subliniază rolul orașului ca centru pentru producție și întreprinderi creative.

Creșterea populației a adus schimbări demografice. Tradițional sundanez, Bandung găzduiește acum comunități semnificative de javanezi, chinezi, minang și alte comunități. Deși islamul rămâne credința predominantă, minoritățile creștine, hinduse și budiste mențin lăcașuri de cult în cele treizeci de districte ale sale. Conform estimării de la jumătatea anului 2023, 2,5 milioane de locuitori - aproape egal împărțiți între bărbați și femei - au revendicat Bandung ca oraș de origine, ceea ce îl face al treilea cel mai populat oraș din Indonezia.

Arterele de transport reflectă atât ambiție, cât și constrângeri. Șoseaua cu taxă Cipularang, finalizată în 2005, a redus timpul de călătorie din Jakarta la o medie de nouăzeci de minute, deși blocajele în weekend sunt încă frecvente. În 2005, Podul Pasupati s-a deschis în sfârșit, cei 2,8 kilometri ai săi traversând Valea Cikapundung și facilitând traficul est-vest. Cele trei terminale de autobuze interurbane ale orașului - care vor fi în curând consolidate la Gedebage - funcționează alături de microbuzele angkot, navetele private de bază, dar omniprezente, care leagă cartierele între ele. Liniile publice de autobuz s-au multiplicat în cadrul unor scheme precum Trans Metro Bandung și Trans Metro Pasundan, însă integrarea completă a tarifelor rămâne un obiectiv viitor.

Legăturile feroviare se extind de la cele două gări principale din Bandung până la Jakarta, Surabaya și Yogyakarta; serviciile regionale leagă orașele din jur. O linie de mare viteză - numită provizoriu Whoosh - merge acum până la gara Halim din Jakarta, trenurile de legătură transportând pasagerii către centrul orașului. Și transportul aerian s-a schimbat: Aeroportul Internațional Husein Sastranegara, cândva principala poartă de acces a orașului, a cedat majoritatea zborurilor comerciale la sfârșitul anului 2023 către Aeroportul Internațional Kertajati, mai mare, ale cărui terminale moderne gestionează volume mai mari de pasageri.

În mijlocul acestor transformări, Bandung a păstrat o oarecare familiaritate. Piețele centrale, precum Alun-alun - inima acoperită de iarbă de lângă Marea Moschee - continuă să atragă familii la amurg. Aleile înguste, numite Jalan sau abrevierea sa, Jl., fac loc străzii Gangs, unde motocicletele se strecoară printre tarabele cu mâncare și vitrine decolorate. Mormântul canalelor de apă construite de olandezi, conacele coloniale scăldate în soare și cupola solemnă a Gedung Merdeka stau drept titluri de capitol într-o poveste care este încă în desfășurare.

În fiecare anotimp, clima din Bandung rămâne moderată. August aduce cel mai uscat cer; martie, cele mai abundente ploi. Temperaturile oscilează în jurul unei medii care rareori se abate cu mai mult de câteva grade de la mijlocul anilor '20 Celsius. Pentru urbaniști și custozi culturali, provocarea constă în ghidarea creșterii fără a pierde calitățile care i-au atras inițial pe plantatori și artiști la aceste culmi: aer răcoros, pante fertile și suficient spațiu deschis pentru a permite unui oraș să respire. Pe măsură ce Bandung avansează, istoria sa stratificată - geologică, colonială și modernă - insistă să fie amintită, chiar dacă noi capitole sunt scrise pe fundalul vulcanilor adormiți.