Mostar

Mostar ocupă o defilee îngustă unde curenții de smarald ai râului Neretva își croiesc drum printre pante stâncoase. Fiind centrul administrativ al cantonului Herțegovina-Neretva din Federația Bosniei și Herțegovinei, acesta poartă și moștenirea statutului său mai vechi de capitală istorică a Herțegovinei. Astăzi, orașul ocupă locul cinci ca populație în țară, însă structura sa urbană compactă ascunde o complexitate de moștenire, conflict și reînnoire care datează de secole.

De la cucerirea otomană de la mijlocul secolului al XV-lea încoace, identitatea orașului Mostar a devenit inseparabilă de Podul Vechi, sau Stari Most. Comandată de sultanul Suleiman Magnificul și finalizată în 1566, deschiderea din piatră cu o singură arcadă măsura 28,7 m în lățime și se ridica cu 21 m deasupra liniei plutirii de vară. Bolta sa perfect semicirculară, realizată din blocuri de calcar prelucrate cu o umplutură de piatră fracturată, întruchipa o încredere experimentală. Legenda locală îl creditează pe Hajrudin, elev al marelui arhitect Sinan, cu proiectarea sa; în realitate, acesta s-a numărat printre cele mai realizate realizări de inginerie civilă din Balcanii otomani. Turnurile flancate ale podului - Halebija și Tara - au adăpostit cândva atât paznici, cât și muniții, zidăria lor ferm așezată subliniind scopul marțial, precum și civic al traversării.

Dincolo de pod, antecedentele medievale ale Mostarului au lăsat doar fragmente. Turnul Hercegova, o rămășiță singuratică a fortificațiilor timpurii, se înalță deasupra malului estic. Peste râu, ambițiile otomane au remodelat orașul. Administratorii sanjacului nou înființat au investit în complexe de moschei care combinau săli de rugăciune, școli coranice, piețe și cantine sociale, integrând atât credința, cât și bunăstarea socială într-o singură incintă. Moscheea Cejvan Cehaj, datând din 1552, este cel mai vechi lăcaș de cult musulman care a supraviețuit. În apropiere, Kriva Ćuprija - micul său „Pod în pantă” din 1558 - a prefigurat Podul Vechi în sine, servind atât ca probă tehnică, cât și ca o legătură între ceea ce avea să devină cartierele comerciale.

De-a lungul a trei secole, peisajul urban a absorbit straturi succesive de influență. Casele otomane târzii au folosit o dispunere domestică distinctă: o sală la parter, o curte pavată și un etaj rezidențial superior care se deschidea spre o verandă. Casa Muslibegović, construită acum aproximativ trei secole, rămâne probabil cel mai bun exemplu, planul său cu patru etaje închizând curți separate pentru femei și bărbați și dezvăluind influențe mediteraneene în intrarea sa cu două arcuri. Șapte dintre cele treisprezece moschei originale din secolele al XVI-lea și al XVII-lea au căzut victime demolărilor ideologice sau ale războaielor din secolul al XX-lea; Moscheea Karađoz Bey (1557) persistă, la fel ca și Moscheea Koski Mehmed Paša (1617), aceasta din urmă reconstruită după ruinele din timpul războiului și astăzi deschisă vizitatorilor care urcă pe minaretul său pentru o vedere amplă asupra Orașului Vechi.

Sfârșitul secolului al XX-lea a inaugurat dominația austro-ungară, aducând clădiri publice neoclasice și secesioniste pe străzile din Mostar. Catedrala ortodoxă a Sfintei Treimi, finalizată în 1873 ca dar din partea sultanului Abdul Aziz, și biserica franciscană în stil italianizat afirmă prezența creștină alături de moschei și sinagoga de la începutul secolului al XX-lea, acum transformată ca teatru în urma pagubelor provocate de cel de-al Doilea Război Mondial. Hanuri, magazine negustorești, tăbăcării și fântâni mărturisesc o economie meșteșugărească odinioară înfloritoare; multe vitrine încă expun obiecte din cupru, sculpturi din bronz și motive cu rodii - acestea din urmă emblema Herțegovinei - în timp ce bazarul Kujundžiluk își păstrează numele de „strada bijuteriilor”.

Toate aceste elemente au fost recunoscute în 2005, când UNESCO a înscris Zona Podului Vechi din Orașul Vechi Mostar ca sit al Patrimoniului Mondial, invocând semnificația sa culturală și „exemplul remarcabil de arhitectură islamică balcanică din secolul al XVI-lea”. Zona desemnată acoperă 7,6 ha, cu o zonă tampon care se extinde pe 47,6 ha.

Umbra războiului, însă, a pătruns cu o forță devastatoare. În timpul conflictului din 1992–1995 care a zdruncinat Iugoslavia, Mostar a fost orașul cel mai puternic bombardat din Bosnia și Herțegovina. Atacurile aeriene și artileria au lovit locuințe civile, repere culturale și coloana vertebrală a structurii urbane. În noiembrie 1993, Stari Most s-a prăbușit sub focul de obuz al forțelor Consiliului Croat de Apărare. Șapte moschei, case și poduri au cedat luptelor și conflictelor etnice, lăsând orașul divizat de-a lungul unor noi linii de falie.

Reconstrucția a început cu adevărat cu sprijin internațional. Blocurile de piatră recuperate din albia râului au oferit materialul original pentru reconstrucția minuțioasă. Până în 2004 - la aproape unsprezece ani după căderea podului - Podul Vechi s-a ridicat din nou, ecoul liniilor din secolul al XVI-lea fiind restaurat. Un muzeu de lângă trecerea de pietoni, inaugurat în 2006, documentează atât fundațiile medievale descoperite sub piață, cât și metodele inginerești moderne folosite în reconstrucție.

În urma războiului, demografia orașului Mostar s-a schimbat brusc. Înainte de 1992, orașul se număra printre cele mai diverse din punct de vedere etnic din țară. Astăzi, croații formează o pluralitate în districtele vestice (48,4% din populația municipalității), bosniacii predomină în est (44,1%), iar sârbii reprezintă puțin peste 4%. Listele electorale din 2008 arată că trei districte vestice, cu majoritate croată, au înregistrat aproximativ 53.917 de alegători, în timp ce partea estică, cu majoritate bosniacă, a înregistrat 34.712. Diviziunea urbană persistă în ceea ce privește școlarizarea, instituțiile culturale și spațiul public, deși siturile de patrimoniu comune atrag turiști peste fostele linii ale frontului.

Modern Mostar rests on more than memory and monuments. Its economy leans on aluminium and metal manufacturing, banking, and telecommunications. Aluminij Industries, once a pillar of Yugoslav metallurgy, remains a leading exporter and generates roughly €40 million annually for the municipal treasury. Among Bosnia and Herzegovina’s three largest banks, one is headquartered in Mostar. The city also hosts the national electric utility (Elektroprivreda HZHB), a postal company (Hrvatska pošta Mostar) and a major telecom operator (HT Eronet). These public-sector enterprises, together with private small and medium firms, bolster a business climate that recovered notably since the war.

Each spring, the International Economic Fair convenes local firms and foreign delegations, reviving a commercial tradition that once underpinned Herzegovina’s prosperity. Plans for wind-power installations and the expanding Ćiro Trail—a 157-km cycle route that follows the defunct narrow-gauge railway toward Dubrovnik—point to diversification in energy and tourism. Three hydroelectric dams on the city’s outskirts already supply renewable power.

Climatically, Mostar lies at the confluence of Mediterranean warmth and inland humidity. Under the Köppen classification, it falls into a modified Cfa regime: winters are cool and damp, summers hot and relatively dry. January averages near 5 °C, July around 26 °C, and temperatures can surge above 40 °C; the record high stands at 46.2 °C, measured in 1901 and unmatched elsewhere in the country. Sunshine prevails from June through September, earning Mostar the title of Bosnia and Herzegovina’s sunniest city with some 2,291 annual hours. Snowfall is rare and seldom lingers.

Beyond its core monuments, Mostar offers layers of history for the attentive visitor. The World War II Partisan Memorial Cemetery, designed in organic contours of stone and water by Bogdan Bogdanović, unites natural greenery with solemn architecture. Early Christian remains at Cim, Ottoman hamams, the Jewish memorial cemetery and a clock tower of Ottoman origin attest to a multiplicity of faiths and eras. The Metropolitan’s Palace (1908) and the Cathedral of the Holy Trinity speak to Austro-Hungarian influence. The Crooked Bridge, its slender span a lesser echo of Stari Most, nestles among merchants’ quarters.

Excursions into Herzegovina extend the city’s narrative. Nearby lie the pilgrimage shrine at Međugorje, the Tekija dervish monastery in Blagaj beneath a sheer cliff, and the medieval stronghold of Počitelj with its Ottoman-era fortifications. Waterfalls at Kravica, the Roman villa rustica of Mogorjelo, the prehistoric tumuli at Stolac and the Vjetrenica cave in the karst near Popovo Polje offer snapshots of human and geological time. A short drive brings one to Hutovo Blato nature park or the Adriatic coast via Neum.

Arterele de acces ale orașului Mostar reflectă confluența dintre tradiție și tranziție. Stațiile de autobuz de pe ambele flancuri estice și vestice leagă orașul de Sarajevo, Zagreb și Dubrovnik, precum și de centrele regionale din Bosnia și Herțegovina. Trenurile circulă de două ori pe zi cu capitala din interiorul țării. Pe șosea, autostrada A1 din Croația duce la punctul de trecere a frontierei Bijača, apoi mai departe printr-un traseu pitoresc din valea Neretva spre Sarajevo. Zborurile de la Aeroportul Internațional Mostar - la 7,5 km sud de gară - fac legături regulate cu Zagreb, Belgrad, Istanbul și destinații italiene sezoniere. Autobuzele locale deservesc aeroportul pentru zboruri către Croația, deși călătorii se bazează adesea pe taxiuri pentru conexiuni mai largi.

În Orașul Vechi, străzile pietruite urcă spre cafenele și ateliere de artizanat. Artizanii încă mai ciocnesc platouri de cupru, pictează reprezentări în miniatură ale orașului Stari Most și sculptează motive cu frunze de rodie în lemn. Vechiul Bazar, Kujundžiluk, își menține caracterul de enclavă a bijutierilor și pictorilor. În lumina lungă a verii, scafandrii de la Clubul de Scufundări Mostar se aruncă de pe pod în râul învolburat de dedesubt, câștigând monede aruncate de privitori și păstrând un rit de curaj vechi de secole.

Mostar nu este un oraș al contrastelor ușoare. Arcadele sale grațioase și fațadele ornamentate ascund linii de falie ale memoriei și eforturi continue de reconciliere. Totuși, fiecare piatră mărturisește atât violența rupturii, cât și răbdarea restaurării. Pe străzile sale înguste și piețele însorite, curgerea Neretvei rămâne un contrapunct constant: în același timp o forță de reînnoire și o oglindă a nenumăratelor fețe ale orașului.