Pinđur cu fâșii de ardei copți într-o bază groasă de roșii
Pinđur își schimbă caracterul în funcție de regiunea în care este pregătit. Unele variante regionale includ vinete; altele, în special formulele casnice sârbești, se concentrează pe ardei roșii și roșii. Preparatul de aici păstrează ardeii în fâșii vizibile. Această textură grosieră este principala diferență practică față de o pastă fină de ardei, măcinată intens.
Ardeii se coc la temperatură ridicată până când coaja formează bășici, apoi sunt acoperiți pentru scurt timp pentru a facilita curățarea. După ce sunt curățați de coajă și semințe, sunt rupți sau tăiați în fâșii înguste, nu trecuți prin mașină. O scurgere de o oră elimină apa eliberată la coacere, permițând pulpei să rămână moale și intactă.
Roșiile se reduc separat cu puțin zahăr înainte ca fâșiile de ardei să intre în vas. Această ordine contează. Dacă ardeii fierb de la început, expunerea lungă la căldură îi descompune, iar pasta finală devine omogenă. Concentrând mai întâi roșiile, etapa de gătire combinată poate rămâne relativ scurtă și blândă.
Uleiul, usturoiul, pătrunjelul și sarea transformă roșiile reduse și fâșiile de ardei într-o pastă lucioasă. Amestecarea trebuie să semene mai mult cu o împăturire decât cu o batere. Ultima adăugare este oțetul de vin cu aciditate 5%, urmat de o fierbere scurtă. Pinđurul final trebuie să prezinte fâșii suspendate într-o bază groasă de roșii, fără inel apos la marginea vasului.
Practicile mai vechi de zimnica pot folosi borcane umplute fierbinți pentru păstrare îndelungată, însă această versiune se răcește în recipiente joase și se păstrează la 4 °C sau mai puțin, cu o fereastră de 3- to 4-day la frigider. Porțiile suplimentare se congelează, evitând afirmațiile nevalidate despre conservarea casnică la temperatura camerei.