Kitnikez cu gutui reduse lent, zahăr și lămâie
Kitnikez transformă gutuia dintr-un fruct tare și granulos într-o pastă densă care poate fi feliată. În Voivodina este descris adesea ca „brânză de gutui”, un nume util deoarece placa finală se taie, nu se ia cu lingura ca gemul. Tehnica de bază este concentrarea: înmoi fructul, îndepărtezi apa de gătire inutilă, faci un piure fin, apoi îl reduci cu zahăr și lămâie până când își păstrează singur forma.
Lăsarea cojii pe gutui păstrează mai multă pectină naturală în vas, dar cotoarele și celulele dure din jurul semințelor trebuie îndepărtate cu grijă. Prima fierbere are un singur scop: frăgezirea. Când un cuțit trece ușor prin bucăți, fierberea prelungită în exces de apă nu mai aduce beneficii, deoarece apa respectivă ar trebui evaporată ulterior.
După scurgere, fructul este pasat înainte de adăugarea zahărului. Această ordine face reducerea finală mai ușor de controlat și evită încercarea de a mărunți fruct tare într-un sirop gros de zahăr. O cratiță largă este deosebit de utilă deoarece evaporarea are loc pe o suprafață mare. Pe măsură ce pasta se concentrează, amestecarea trece de la ocazională la frecventă și, aproape de final, devine aproape continuă pe fundul vasului.
Semnul decisiv este urma lăsată de spatulă. La început, piureul curge imediat înapoi; spre final, o linie trasată pe fund rămâne vizibilă câteva secunde, iar pasta se adună în movile în loc să se niveleze ca un sos. Culoarea se închide în mod normal pe măsură ce gutuia se gătește, dar culoarea singură nu poate arăta dacă s-a eliminat suficientă apă.
Multe preparări casnice mai vechi usucă kitnikez timp îndelungat la temperatura camerei răcoroase. Pentru o abordare conservatoare privind depozitarea acasă, pasta gătită este pusă în formă, răcită și apoi întărită la frigider la 4 °C. Astfel, preparatul de gutui rămâne feliabil fără ca uscarea tradițională în aer liber să fie prezentată ca metodă validată de conservare la temperatura cămării.