Baku

Baku se află pe țărmul sudic al Peninsulei Abșeron, unde Marea Caspică se strecoară pe alei suficient de largi pentru a purta atât amintiri antice, cât și ambiții moderne. Orașul se află la douăzeci și opt de metri sub nivelul mării - cea mai joasă capitală națională din lume - și totuși se ridică în spirit mult deasupra adâncimii sale topografice. O populație care a depășit două milioane în 2009 se grupează de-a lungul golfului, atrasă de comerț, cultură și vânturile puternice care i-au adus orașului porecla de „Orașul Vânturilor”.

Din labirintul împrejmuit cu ziduri al orașului Icheri Sheher – Orașul Vechi – se întrezăresc straturi ale moștenirii orașului Baku. În inima sa se află Turnul Fecioarei, a cărui formă cilindrică sugerează apărarea medievală și tradițiile anterioare. În apropiere, Palatul Șirvanșahilor afirmă moștenirea unei dinastii care a condus aceste țărmuri timp de secole. În anul 2000, UNESCO a recunoscut această enclavă drept Patrimoniu Mondial, parțial pentru meterezele și caravanseraiele sale care au supraviețuit, dar și pentru autenticitatea străzilor sale înguste, unde umbra și lumina soarelui se amestecă peste piatra uzată de secole.

Dincolo de porțile Orașului Vechi, douăsprezece raioane administrative și patruzeci și opt de comune se extind de-a lungul peninsulei. Printre acestea, Neft Daşlar - așezarea petrolieră construită pe picioare de oțel deasupra apei - se află la șaizeci de kilometri în larg. A apărut la mijlocul secolului al XX-lea ca un model de îndrăzneală industrială și rămâne activă, o dovadă a angajamentului secular al orașului față de petrol. Pe uscat, insulele Arhipelagului Baku găzduiesc comunități mici și servesc drept mementouri ale influenței mării asupra economiei regiunii.

Petrolul a modelat ascensiunea orașului Baku de la un oraș modest de șapte mii de locuitori la începutul secolului al XIX-lea la un centru global până în 1900. Puțurile de suprafață săpate manual din secolul al XV-lea au cedat locul, în 1872, primelor platforme comerciale. Până la începutul secolului, câmpurile din jurul orașului Baku produceau jumătate din petrolul mondial, atrăgând ingineri și muncitori din întreaga Europă și dincolo de aceasta. Între 1860 și 1913, populația orașului a crescut de la treisprezece mii la peste două sute de mii, aducând cu sine comunități ruse, armene și evreiești care au adăugat elemente muzicale, literare și arhitecturale structurii urbane.

Sub dominația sovietică, Baku a servit atât ca refugiu de vară, cât și ca centru industrial. Clima sa uscată și orele lungi de soare l-au transformat într-o destinație pentru cei care căutau odihnă pe plajele Mării Caspice sau în complexele balneare, chiar dacă fabricile și rafinăriile sale au lăsat în urmă poluarea. Vânturile orașului - khazri din nord și gilavar din sud - ating în mod obișnuit forța furtunii, smulgând frunzele din copaci și măturând golful cu viteze înregistrate de până la 144 de kilometri pe oră.

Sub bulevardele moderne ale orașului Baku se află lacuri sărate și vulcani noroioși. Lokbatan și altele dincolo de limitele orașului clocotesc cu noroi vâscos, în timp ce lacul Boyukshor se întinde spre nord-vest. Aceste caracteristici reflectă ariditatea Peninsulei Absheron. Precipitațiile anuale rareori depășesc 200 de milimetri, un contrast puternic cu flancurile vestice luxuriante ale Caucazului, unde precipitațiile pot depăși două mii de milimetri. Ploaia sosește mai ales în alte anotimpuri decât vara, însă nicio parte a anului nu este cu adevărat umedă.

Verile din Baku sunt calde, cu temperaturi medii zilnice în iulie și august în jur de 26 °C. Khazri aduce adesea o ușurare pe malul apei, unde promenadele se întind de-a lungul golfului. Iernile rămân răcoroase, cu o medie de 4,3 °C în ianuarie și februarie, însă aerul polar și khazri pot adânci frigul, iar zăpada, deși trecătoare, cade peste orizontul modern al orașului.

Activitatea economică se concentrează pe energie, finanțe și comerț. Aproximativ 65% din PIB-ul Azerbaidjanului trece prin Baku. Portul Comercial Maritim Internațional Baku gestionează anual milioane de tone de marfă, legând rutele maritime, feroviare și rutiere de-a lungul coridorului transcaspic. Bursa de Valori din Baku se clasează pe primul loc în Caucaz după capitalizarea de piață, iar băncile multinaționale - HSBC, Société Générale, Credit Suisse - au sucursale alături de instituții interne precum Banca Internațională a Azerbaidjanului.

Petrolul a fost motorul creșterii timpurii; astăzi, acesta stă la baza dezvoltării continue. Complexul Azeri-Chirag-Guneshli și zăcământul de gaze Shah Deniz alimentează Terminalul Sangachal, în timp ce conductele - inclusiv rutele Baku-Tbilisi-Erzurum și Baku-Tbilisi-Ceyhan - transportă hidrocarburi către Europa și dincolo de aceasta. Coridorul Sudic de Gaze, operațional din 2007, transportă anual până la 25 de miliarde de metri cubi de gaze, modificând harta energetică a Europei.

Totuși, caracterul orașului Baku se extinde dincolo de economia sa petrolieră. Locurile culturale se înmulțesc în fiecare cartier: Centrul Cultural Heydar Aliyev, proiectat de Zaha Hadid, se curbează de-a lungul unei piețe din apropierea bulevardului; Centrul Internațional Mugham găzduiește spectacole de muzică modală pe care UNESCO a recunoscut-o drept patrimoniu imaterial. Muzeele - de artă națională și modernă, istorie, covoare - expun obiecte de la relicve zoroastriene antice până la pânze contemporane azere.

Arhitectura religioasă mărturisește trecutul plural al orașului. Islamul șiit predomină, dar moscheile coexistă cu bisericile ortodoxe, sinagogile reînviate după naționalizarea sovietică și o Prefectură Apostolică Catolică. Nowruz, vechiul An Nou Persan, rămâne central, chiar dacă hamamurile din secolele XII-XVIII - Teze Bey, Gum, Bairamali și Agha Mikayil - continuă să servească drept centre sociale, interioarele lor cu cupole fiind restaurate pentru uz modern.

Renovarea urbană remodelează silueta orașului Baku. Turnurile placate cu sticlă - SOCAR, Turnurile Flăcării, Deniz Mall, care seamănă cu cristalul - se înalță alături de fațade din epoca sovietică. Moștenirea orașului interior a rezistat pagubelor provocate de cutremure și greșelilor de restaurare; scoasă de pe lista UNESCO a locurilor în pericol în 2009, aceasta dăinuie ca ancora orașului. Piața Fântânilor pulsează cu cafenele și viața de noapte, în timp ce cluburile reflectă atât tradițiile orientale, cât și ritmurile occidentale.

Spațiile verzi străbat orașul. Bulevardul Baku oferă promenadelor priveliști la mare și fântâni muzicale; Parcul Heydar Aliyev și Parcul Samad Vurgun oferă locuri de retragere umbrite; Aleea Martirilor îi comemorează pe cei pierduți în conflicte. Bulevarde mărginite de copaci anunță accesul la strada Nizami și bulevardul Neftchilar, unde buticuri internaționale se află alături de magazine locale.

Rețelele de transport leagă Baku. Metroul, deschis în 1967, are candelabre ornamentate și mozaicuri pe trei linii și douăzeci și cinci de stații. Planurile vizează adăugarea a patruzeci și una de stații pe parcursul a două decenii. Cardurile inteligente BakuCard funcționează la metrou și autobuz; o cale ferată suburbană și un funicular leagă coasta de suburbiile de pe dealuri. Legăturile rutiere de-a lungul autostrăzilor M-1 și E60 conectează orașul de Europa și Asia Centrală. Serviciile de feribot și catamaran traversează golful către Turkmenbashi și Iran, în timp ce funicularul urcă pante abrupte pentru a arăta orașul de sus.

Schimbările demografice au marcat istoria orașului Baku. La sfârșitul secolului al XX-lea, politicile sovietice i-au expulzat pe locuitorii armeni; alte minorități - taliși, ruși, lezgi - rămân mai mici ca număr. Astăzi, predomină etnicii azerbaidjanieni. Modelele de migrație începând cu secolul al XIX-lea au transformat un oraș cu câteva mii de locuitori într-o metropolă cu 2,3 ​​milioane până în 2020. Persoanele strămutate în interiorul țării și refugiații au contribuit la creșterea urbană, reflectând conflictele regionale.

În ciuda unui clasament ridicat în sondajele globale, cheltuielile lunare din Baku rămân mai mici decât în ​​multe orașe mari. Străzile luxoase împart spațiu cu cartiere modeste. Crescent Mall s-a deschis în mai 2024, adăugând facilități centrelor existente, precum Ganjlik, Park Bulvar și Port Baku. Totuși, sub luciu, orașul îmbină tradiția și inovația: ateliere de țesut covoare funcționează lângă birouri înalte; hamamuri antice se află în raza vizuală a turnurilor înalte.

Evenimentele internaționale evidențiază rolul în continuă evoluție al orașului Baku. Orașul a găzduit Eurovision în 2012, Jocurile Europene în 2015 și Marele Premiu al motorsportului din 2016. În 2021 și din nou în 2024, întâlnirile globale au atras delegați din diverse națiuni. Fiecare ocazie a adăugat noi intervenții arhitecturale pe cadrul istoric al orașului Baku, de la centre media de pe malul mării până la locații personalizate în zone industriale reamenajate.

Atractivitatea orașului Baku vine din contraste. Un călător ghidat de narațiunea lui Ali și Nino ar observa cum austeritatea orașului - aer uscat, străzi pietruite - oferă momente de căldură: într-un concert mugham, în liniștea curții unei moschei după rugăciune, în valsul luminilor pe apa bulevardului. Curajul orașului reiese în rezistența sa prin imperii și ideologii; grația sa apare în piatra lustruită a muzeelor ​​moderne și în zidurile erodate ale Orașului Vechi.

În Baku, Asia și Europa se întâlnesc nu ca abstracțiuni, ci într-o formă tangibilă: minaretele și cupolele în formă de ceapă lângă fațadele neoclasice; bazarul estic de lângă un centru comercial în stil occidental; sondele petroliere din larg, vizibile de pe o promenadă de pe malul apei, unde familiile se plimbă la amurg. Aici, sub o boltă de vânturi și ceruri schimbătoare, un oraș aflat sub nivelul mării oferă o lume deasupra sa.