Afganistanul ocupă o vastă întindere de zone muntoase și bazine unde vârfurile munților lasă loc, pe alocuri, unui teren plat sau ușor ondulat. Munții Hindu Kush, o ramură a Himalayei, desparte țara de la nord-est la vest, crestele sale fiind acoperite de zăpadă și gheață. La nord de aceste înălțimi se află Câmpiile Turkestanului, o întindere de pajiște și semi-deșert care coboară ușor spre Amu Darya. În sud-vest, bazinul Sistan se întinde sub dunele bătute de vânt. Kabul, situat într-o vale îngustă la marginea estică a Hindu Kush, servește drept capitală și cel mai mare centru urban. Pe aproximativ 652.864 de kilometri pătrați, estimările populației variază între 36 și 50 de milioane, distribuite în orașe, sate și tabere nomade.
Prezența umană aici se întinde până în Paleoliticul Mijlociu, dar firele istoriei înregistrate încep pe măsură ce pământul a devenit un canal pentru imperii. De la perșii ahemenizi și armatele lui Alexandru până la suveranii mauryani, regiunea s-a mutat printre conducătorii atrași de poziția sa strategică. Incursiunile arabe din secolul al VII-lea au adus islamul, însă mănăstirile budiste și templele hinduse au dăinuit în multe văi înainte de a dispărea. Până în secolul al IV-lea, influențele elenistice au persistat în tărâmurile greco-bactriene, iar secole mai târziu, mogulii aveau să se ridice de la fundații locale pentru a crea un imperiu care se extindea în subcontinentul indian.
La mijlocul secolului al XVIII-lea, Ahmad Shah Durrani a consolidat triburile paștune și principatele afgane în ceea ce este adesea numit Imperiul Durrani, antecedentul statului modern. Conducătorii afgani succesivi au gestionat presiunile britanicilor din India și ale Rusiei țariste din nord. Primul război anglo-afgan din 1839 s-a încheiat cu o victorie afgană; al doilea, un deceniu mai târziu, cu o ascensiune britanică temporară; al treilea, în 1919, cu un tratat care a redat suveranitatea deplină. Monarhia a urmat sub Amanullah Khan în 1926, dăinând până în 1973, când vărul lui Zahir Shah l-a detronat și a instalat o republică.
Sfârșitul secolului al XX-lea s-a dovedit a fi turbulent. O lovitură de stat din 1978 a instalat un guvern socialist; trupele sovietice au sosit în decembrie 1979 pentru a consolida regimul. Luptătorii afgani, sau mujahedinii, au primit sprijin din străinătate și au forțat retragerea sovietică în 1989, însă ciocnirile interne au persistat. În 1996, talibanii au consolidat controlul sub un emirat islamic nerecunoscut de majoritatea națiunilor. Statele Unite au condus o coaliție în 2001 care a detronat conducerea mișcării ca răspuns la terorismul global. Au urmat două decenii de prezență militară internațională, punctate de eforturi de construire a statului și de negocieri de înțelegeri. În august 2021, talibanii au preluat din nou autoritatea, ocupând Kabulul și impunând sancțiuni care au înghețat activele băncii centrale. La începutul anului 2025, administrația respectivă rămâne în mare parte izolată, restricțiile sale asupra femeilor și rapoartele despre încălcări ale drepturilor omului împiedicând recunoașterea.
Sub relieful său accidentat, Afganistanul deține zăcăminte de litiu, cupru, fier și zinc, printre alte minerale. Cultivarea produce al doilea cel mai mare volum de rășină de canabis din lume și ocupă locul trei în producția de șofran și cașmir. Cu toate acestea, daunele aduse infrastructurii cauzate de decenii de conflict, agravate de terenul muntos și de statutul de țară fără ieșire la mare, constrâng extracția și transportul. Produsul intern brut se apropie de 20 de miliarde de dolari americani în termeni nominali; sub paritatea puterii de cumpărare, mai aproape de 81 de miliarde de dolari americani. Venitul pe cap de locuitor plasează țara printre cele mai scăzute din lume. Agricultura reprezintă aproximativ un sfert din producție, serviciile mai mult de jumătate, iar industria prelucrătoare restul. Datoria externă totalizează aproximativ 2,8 miliarde de dolari americani, iar datele vamale arată importuri de aproximativ 7 miliarde de dolari americani, față de exporturi sub 800 de milioane de dolari americani, în principal fructe și nuci.
Drumurile șerpuiesc prin văi și treceri, însă doar unul, Șoseaua de Centură, lungă de 2.210 kilometri, leagă Kabul, Ghazni, Kandahar, Herat și Mazar-i-Sharif. Tunelul Salang desparte Hindu Kush, oferind singura cale de trecere terestră între nordul Asiei Centrale și subcontinent, în timp ce rutele de autobuz traversează alte treceri joase. Accidentele frecvente și atacurile militanților fac ca tranzitul terestru să fie periculos. Serviciile aeriene ale Ariana Afghan Airlines și ale transportatorilor privați, cum ar fi Kam Air, se conectează la centre regionale; patru aeroporturi internaționale deservesc Kabul, Kandahar, Herat și Mazar-i-Sharif, cu aproape patruzeci de aeroporturi suplimentare pentru zboruri interne. Trenurile de marfă traversează Uzbekistan, Turkmenistan și Iran, deși încă nu funcționează nicio cale ferată de pasageri.
Clima se schimbă brusc odată cu altitudinea. Iernile în zonele muntoase centrale și în Coridorul Wakhan aduc temperaturi reci prelungite, cu minime medii în ianuarie sub –15 °C și extreme aproape de –26 °C. Verile în bazine și câmpii au temperaturi medii de peste 35 °C în iulie și pot depăși 43 °C în timpul valurilor de căldură. Precipitațiile se concentrează din decembrie până în aprilie, favorizând versanții estici ai Hindu Kush; majoritatea zonelor joase se află în afara razei de acțiune a musonului. Două treimi din apa care curge prin țară se scurge peste granițe în Iran, Pakistan sau Turkmenistan. Topirea zăpezii asigură irigații esențiale, însă canalele și rețelele de apă vechi de zeci de ani necesită aproximativ 2 miliarde de dolari americani pentru reabilitare pentru a funcționa eficient.
Presiunea asupra mediului s-a intensificat în ultimele decenii. Secetele severe afectează acum douăzeci și cinci din treizeci și patru de provincii, subminând securitatea alimentară și a apei și provocând strămutări interne. Inundațiile fulgerătoare și alunecările de teren urmează ploilor abundente. Ghețarii, care odinioară acopereau trecători mai înalte, au pierdut aproximativ 14% din masa lor între 1990 și 2015, sporind riscul exploziilor bruște ale lacurilor glaciare. Până la mijlocul secolului, strămutările cauzate de climă ar putea afecta încă cinci milioane de oameni. Pădurile acoperă doar două procente din teren - neschimbate din 1990 - fără a fi raportate arborete primare și cu o suprafață împădurită protejată minimă.
În ciuda aridității, națiunea susține o faună variată. Leoparzii de zăpadă și urșii bruni trăiesc în tundra alpină; Coridorul Wakhan adăpostește oile Marco Polo. Pădurile montane găzduiesc râși, lupi, vulpi roșii, căprioare și vidre. Câmpiile de stepă adăpostesc gazele, arici și carnivore mari, cum ar fi șacalii și hienele. Semi-deșerturile din sud adăpostesc gheparzi, manguste și porci sălbatici. Speciile endemice includ veverița zburătoare afgană și salamandra Paradactylodon. Avifauna numără aproximativ 460 de specii, dintre care jumătate se reproduc local, de la păsări răpitoare din stânci înalte până la cocoși de nisip din zonele joase. Flora se adaptează la altitudine: conifere în coridoarele montane, ierburi rezistente și ierburi cu flori pe pantele goale, arbuști și plante perene pe platouri. Trei parcuri naționale - Band-e Amir, Wakhan și Nuristan - păstrează peisaje de la lacuri calcaroase până la văi alpine.
Administrația împarte țara în treizeci și patru de provincii, fiecare condusă de un guvernator cu o capitală provincială. Districtele de sub provincii supraveghează grupuri de sate sau un oraș. Structurile tradiționale persistă în zonele rurale: bătrânii clanurilor ghidează deciziile comunale, mirabii alocă apa pentru irigații, iar mullahii oferă instrucțiuni religioase.
Schimbările demografice s-au accelerat începând cu anul 2000. De la aproximativ 15 milioane în 1979, populația a crescut la peste 35 de milioane până în 2024, împărțită în aproximativ trei sferturi rural și un sfert urban, aproximativ patru procente menținând mijloace de trai nomade. Ratele ridicate de fertilitate plasează creșterea în apropierea a 2,4% anual, estimându-se că va depăși 80 de milioane până în 2050, dacă tendințele actuale continuă. Refugiații care se întorc din Pakistan și Iran au introdus competențe și capital, alimentând construcțiile și întreprinderile mici. Redresarea economică, deși inegală, a beneficiat de remitențe și investiții în telecomunicații, generând peste 100.000 de locuri de muncă din 2003. Țesutul covoarelor, o tradiție îndelungată, a reapărut la mijlocul anilor 2010, pe măsură ce covoarele au găsit piețe noi în străinătate. Printre proiectele majore de infrastructură se numără noi cartiere rezidențiale lângă Kabul și proiecte urbane în Kandahar, Jalalabad, Herat și Mazar-i-Sharif.
Compoziția etnolingvistică reflectă secole de mișcări și așezări. Paștunii constituie aproximativ 42% din populație, tadjicii 27%, grupurile hazara și uzbecă câte 9% fiecare, alte comunități - inclusiv aimaq, turkmeni, baluci și nuristani - fiind printre celelalte. Limba persană dari și paștună servesc drept limbi oficiale; dari funcționează ca lingua franca în mare parte din nord și în guvern, în timp ce paștună predomină în zonele sudice și estice. Limba uzbecă, turkmenă, baluci și alte limbi mai mici apar la nivel regional. Bilingvismul este răspândit; cei care se întorc din Pakistan vorbesc adesea hindustani, în timp ce engleza și cunoștințele reziduale de rusă apar în mediile urbane și educaționale.
Respectarea religioasă modelează viața de zi cu zi. Sunniții, în principal de la școala hanafită, formează cel puțin 85% din populație; comunitățile șiite, în mare parte de la religia duodecima, ajung până la 10%. Un număr mic de sikhi și hinduși rămân în centrele urbane, menținând locurile de cult sub strictă securitate. Credincioșii creștini practică discret.
Normele sociale derivă dintr-o combinație de principii islamice și coduri locale. Pashtunwali, etica tradițională paștună, pune accentul pe ospitalitate, protejarea oaspeților și despăgubirea pentru prejudicii suferite. Căsătoria între veri paraleli și prețul miresei rămân comune, vârsta legală pentru căsătorie fiind de 16 ani. Familiile extinse locuiesc în complexe din cărămizi de lut sau piatră; în sate, un malik, un mirab și un mullah mediază împreună disputele și alocarea resurselor. Kochii nomazi traversează pășunile sezoniere, schimbând lactate și lână pe alimente de bază în comunitățile sedentare.
Îmbrăcămintea reflectă clima și obiceiurile. Bărbații și femeile poartă adesea variante de shalwar kameez - perahan tunban sau khet partug - însoțite de pelerine, cum ar fi chapanul, sau o podoabă pentru cap: pălăria karakul cu boruri largi, odinioară preferată de conducători, pakolul gherilelor montane și șapca rotunjită Mazari. Îmbrăcămintea urbană poate combina stilurile locale cu articolele vestimentare occidentale, în timp ce zonele conservatoare observă utilizarea pe scară largă a acoperitoarelor pentru cap: chadorii sau burqa care acoperă întregul corp.
Moștenirea materială se întinde pe mai multe epoci. Stupele și mănăstirile budiste se află lângă rute comerciale antice; ruinele elenistice se află alături de fortificațiile imperiilor succesive. Minaretul din Jam și ruinele din Ai-Khanoum mărturisesc grandoarea Evului Mediu timpuriu. Arhitectura islamică înflorește în moscheile de vineri din Herat și în altarele din Balkh. Palatele din anii 1920 reflectă formele europene. Conflictul civil a deteriorat multe monumente, însă restaurările - cum ar fi cele de la cetatea Herat - oferă sclipiri ale măiestriei anterioare. Statuile lui Buddha din Bamiyan, cândva printre cele mai înalte sculpturi din lume, au supraviețuit doar în memorie după distrugerea lor în 2001.
Bucătăria se învârte în jurul cerealelor de bază - grâu, orz, porumb și orez - cu lactate de la oi și capre. Kabuli palaw, un pilaf de orez acoperit cu carne, stafide și morcovi, este preparatul național. Fructele - rodii, struguri, pepeni - sunt prezente în piețe. Ceaiul este un element important în cadrul întâlnirilor sociale, servit cu zahăr sau cardamom. Iaurtul, lipiile și carnea prăjită însoțesc mesele zilnice.
Festivitățile îmbină ritualurile antice cu cele islamice. Nowruz marchează echinocțiul de primăvară cu muzică, dans și turnee de buzkashi. Yaldā, noaptea de la mijlocul iernii, reunește familiile pentru a recita poezii alături de fructe și nuci. Posturile Ramadanului și sărbătorile de Eid punctează calendarul lunar. Comunitățile minoritare respectă Vaisakhi, Diwali și alte tradiții. Ziua Independenței, pe 19 august, comemorează tratatul din 1919 care a pus capăt suzeranității străine. Evenimente regionale - cum ar fi Festivalul Florilor Roșii de la Mazar-i-Sharif - atrag mulțimi cu spectacole culturale și concursuri sportive.
Turismul se confruntă cu constrângeri de securitate, dar atrage zeci de mii de vizitatori în fiecare an. Valea Bamyan, cu lacurile, canioanele și siturile arheologice, rămâne una dintre destinațiile mai sigure. Grupurile de drumeții se aventurează în Coridorul Wakhan, una dintre cele mai îndepărtate regiuni locuite din lume. Orașele istorice - Ghazni, Herat, Kandahar, Balkh - oferă moschei, minarete și bazare. Altarul Mantiei din Kandahar, despre care se spune că adăpostește o relicvă a Profetului, atrage pelerini. Muzeul Național din Kabul păstrează artefacte care acoperă milenii.
De la revenirea talibanilor în 2021, numărul turiștilor a crescut de la sub o mie la câteva mii anual, deși atacurile facțiunilor extremiste prezintă riscuri continue.
Valută
Fondat
Cod de apelare
Populația
Zonă
Limba oficială
Altitudinea
Fus orar
Cuprins
Afganistanul se întinde în inima Asiei Centrale, traversând lanțuri muntoase înalte și câmpii aride care leagă Pakistanul, Iranul, China și zonele învecinate. Terenul său este renumit pentru accidentat - drumuri abrupte prin canioane și trecători stâncoase - adăpostind comunități îndepărtate de-a lungul rutelor de caravane vechi de secole. Pentru străini, numele Afganistan evocă încă decenii de conflict. Cu toate acestea, până în 2025, călătorii găsesc un ținut discret diferit de imaginile din mass-media. Orașele rămân precaute, dar locuitorii lor dau dovadă de rezistență, iar viața continuă.
Revenirea talibanilor la putere în 2021 a schimbat multe. Au fost impuse noi reguli și obiceiuri mai stricte, în special în ceea ce privește îmbrăcămintea, divertismentul și practicile religioase. Dar, spre deosebire de războiul deschis din trecut, astăzi călătorii cu permisele necesare descoperă că toate provinciile sunt accesibile. Amenințarea obișnuită a atacurilor rutiere aproape a dispărut; în schimb, se găsesc puncte de control oficiale ale talibanilor la intervale regulate pe autostrăzi. La acestea, ofițerii verifică permisele de călătorie, pașapoartele și chiar aplică codurile vestimentare locale. Viața de zi cu zi se învârte încă în jurul rugăciunii; afacerile se opresc când sună chemarea la rugăciune, iar oamenii se roagă înainte de a-și relua lucrul.
Tapiseria culturală a Afganistanului rămâne bogată. În orașe precum Herat sau Mazar-i-Sharif, bazarele zumzăie de vânzători care vând covoare, nuci, fructe uscate și condimente. Bărbații stau pe scaune joase și sorb ceai verde dulce; copiii fac comisioane pentru părinții lor; iar pelerinii șiiți vizitează altare în zeci de orașe. Totuși, sub guvernarea talibană, fiecare femeie poartă o batistă în public, iar toți străinii sunt așteptați să poarte îmbrăcăminte modestă. Călătorii învață să reflecte aceste așteptări atunci când se îmbracă sau îi salută pe ceilalți. Dincolo de aceste reguli, viața de zi cu zi pare familiară: ceaiul fierbe pe străzile din Kabul, așa cum a fost întotdeauna, iar familiile se adună seara în jurul unor mese joase pentru mese la lumina felinarelor.
Călătorii experimentați spun că Afganistanul poate fi o țară plină de satisfacții, dar solicitantă. Nu există confort ușor aici, iar lacunele în infrastructură îi pun la încercare chiar și pe exploratorii experimentați. Fiți pregătiți pentru pene de curent frecvente, toalete cu gropi sau băi fără apă curentă și așteptări lungi la puținele cafenele sau benzinării de pe marginea drumului. În același timp, ospitalitatea este autentică: așezați-vă la o masă de chai cu o familie locală, iar străinii vor insista adesea să le împărtășiți pâinea și poveștile. Mulți afgani primesc turismul ca pe o șansă rară de a câștiga venituri, sperând că vizitatorii străini își pot ajuta comunitatea chiar și în aceste noi condiții.
Afganistanul necesită unele documente și pregătiri prealabile chiar înainte de a coborî din avion. Orice străin are nevoie de viză. În practică, călătorii obțin vize afgane de la ambasadele din străinătate; rutele comune includ aplicarea în Islamabad (Pakistan), Dubai (EAU) sau în propriile rețele de consulate ale Kabulului. Procesul variază: în Islamabad și Dubai, se poate intra adesea fără o programare, se poate plăti în jur de 100 USD și se poate primi o viză de 30 de zile în câteva ore. Solicitanții ar trebui să aibă o scrisoare de prezentare sau un sponsor local, dacă este posibil, dar unii călători raportează că sunt aprobați individual fără una. Nu vă așteptați să obțineți o viză la sosirea la nicio frontieră terestră - luați viza cu dumneavoastră la aeroport sau la punctul de trecere și ștampilați-o înainte de a trece (de exemplu, la granița Torkham sau Hairatan).
Odată ajunși la Kabul, faimoasa provocare este permis de călătorie pentru șapte provinciiOrice călător care părăsește Kabulul pentru a vizita alte provincii trebuie să obțină un permis oficial care să acopere fiecare provincie în care va intra (trecerea printr-o provincie este de obicei în regulă fără permis, dar șederile peste noapte sau vizitarea obiectivelor turistice îl necesită). Procesul are loc de obicei la Ministerul Informației și Culturii din Kabul. Veți prezenta pașaportul, veți arăta un itinerariu propus și veți aștepta câteva ore pentru aprobări. Mai întâi, ofițerii de la un ghișeu vă parafează documentele; apoi vă veți deplasa la un ghișeu alăturat pentru un interviu. La interviu, vorbiți clar despre unde mergeți, cu cine (ghid sau însoțitor) și de ce. Îmbracați-vă conservator și aveți la îndemână câteva fraze în dari sau paștună. Dacă totul este în regulă, un oficial superior vă semnează permisul. Taxa de permis este de obicei de aproximativ 1.000 AFN per provincie (se plătește la ghișeu).
După eliberarea permisului pentru Kabul, trebuie să vă înregistrați local în fiecare provincie vizitată. De exemplu, la sosirea în orașul Kandahar, călătorii prezintă permisul pentru Kabul la Biroul de Cultură al Provinciei Kandahar pentru a obține o ștampilă locală. Întrebați adresa de la hotel sau de la ghid. De obicei, prezentați permisul pentru Kabul și completați un formular simplu, apoi vă înregistrați. Abia atunci este autorizată oficial călătoria în provincia respectivă.
Pentru majoritatea naționalităților, trebuie obținută o viză afgană înainte de sosire. Ambasadele și consulatele afgane din țări precum Pakistan, Uzbekistan sau Turcia emit vize turistice. O cerere de viză necesită, în general, pașaportul, două fotografii și un itinerariu de călătorie. Așteptați-vă să plătiți în jur de 50-100 USD. Cetățenii americani și europeni sunt bineveniți să aplice. Unii călători folosesc agenți din Kabul pentru a facilita documentele, dar rețineți că viza inițială trebuie acordată în străinătate.
Punctele de intrare includ Aeroportul Internațional Kabul și punctele de trecere terestre de la Torkham (Pakistan–Paktika), Spin Boldak (Pakistan–Kandahar), Hairatan (Uzbekistan–Balkh) sau Islam Qala (Iran–Herat). Niciuna dintre acestea nu oferă vize la sosire, așa că planificați-vă în consecință. Asigurați-vă că ștampila vizei din pașaport este în regulă înainte de a traversa pe șosea.
În Kabul, mergeți la Ministerul Informațiilor și Culturii (adesea numit Direcția de Turism). Este o clădire nemarcată, situată în apropierea districtului Abdullah Khan (rugați hotelul să v-o indice). Sosiți devreme, având pregătite următoarele:
Procesul se desfășoară în etape. Mai întâi, un ofițer vă verifică pe scurt identitatea și itinerariul și vă parafează formularul. Apoi, un al doilea ofițer (adesea într-un birou mic alăturat) vă intervievează: vă va întreba unde veți merge, cât timp va dura și pe cine cunoașteți acolo. Păstrați răspunsurile simple. Dacă este aprobat, permisul este semnat de un ofițer superior. Permisul acoperă provinciile pe care le-ați enumerat; trecerea prin provincii suplimentare fără permis vă va face să vă întoarceți la punctele de control.
Sfat privind permisele: Birourile se închid la prânz (în jurul orei 13:00-14:00) și sunt libere vinerea. Planificați-vă cererea de permis în consecință. Veți semna documente de mai multe ori, așa că deplasați-vă calm, dar cu atenție, între birouri.
După ce dețineți permisul general, nu uitați să vă înregistrați local în fiecare provincie. De exemplu, când ajungeți în Herat, mergeți la biroul de Informații și Cultură de acolo și prezentați permisul dumneavoastră din Kabul. Aceștia vă vor elibera o fișă locală. Fără această înregistrare locală, călătoriile interne pot fi restricționate chiar dacă aveți permisul general.
Imediat ce pornești să conduci în afara Kabulului, vor apărea puncte de control talibane - zeci la număr pe unele rute. Rutina este previzibilă: ofițerii stau lângă drum și fie se urcă în vehiculul tău, fie îți fac semn să ajungi. Așteaptă-te să-ți arăți pașaportul și permisul de călătorie la fiecare oprire. Ține aceste documente la îndemână și rămâi așezat și relaxat.
La ce anume se uită? Trebuie să prezentați cel puțin: – Pașaport cu viză (asigurați-vă că ștampila vizei este valabilă) – Permisul de călătorie afgan care acoperă provincia actuală și următoarea – O copie a itinerariului sau a rezervării de hotel (dacă este disponibilă) – O sumă mică de bani afgani pentru orice taxe oficiale
Orice document lipsă vă poate întârzia sau vă poate trimite înapoi. Dacă, de exemplu, în permisul dumneavoastră nu este menționată o provincie în care urmează să intrați, paznicii vă pot refuza trecerea până la corectarea acesteia. Așadar, verificați încă o dată dacă permisul dumneavoastră de la Kabul menționează toate opririle majore.
Îmbracă-te modest chiar înainte de a ajunge la un punct de control. Dacă călătorești cu mașina, scoate-ți ochelarii de soare, scoate orice pălărie și coboară geamurile pentru a arăta că nu ascunzi nimic. Dacă călătorești singur, menționează un prieten sau un ghid local pe care îl cunoști; acest lucru îl liniștește. În general, răbdarea și un comportament prietenos ajută mult mai mult decât confruntarea.
Tehnic vorbind, străinii pot călători independent, dar angajarea unui ghid local este înțeleaptă în multe cazuri. În practică, anumite provincii sunt interzise fără însoțitor. Helmand și Kandahar (inima regiunii paștune) impun reguli stricte care necesită un ghid sau un traducător local. Unele provincii îndepărtate (Nuristan, Kunar, Uruzgan) insistă și ele asupra unui ghid. Pentru o mare parte din nord și vest - Kabul, Bamyan, Mazar, Herat - se poate merge fără ghid, dar chiar și acolo, un ghid simplifică logistica și comunicațiile.
Femeile ar trebui să planifice să călătorească însoțite de o rudă, un soț sau un ghid de sex masculin. Călătoriile solo pentru femei sunt sensibile din punct de vedere cultural; chiar și la punctele de control, o escortă masculină calmează orice tensiune. Bărbații care călătoresc singuri atrag, în general, curiozitatea, dar nu și ostilitatea.
Printre opțiunile comune se numără operatorii turistici aprobați de guvern sau rețelele locale de aprovizionare. Pentru călătorii independenți, grupurile locale de Facebook (cum ar fi „Afghanistan Travel Experience”) pot oferi contacte. Întotdeauna stabiliți o taxă și termenii în scris sau prin mesaj înainte de începerea călătoriei.
Programul din Afganistan este stabilit de cele cinci rugăciuni musulmane zilnice. Înainte de zori, la prânz și în celelalte ore prescrise, moscheile transmit rugăciunea Azaan. În timpul fiecărui apel, magazinele și locurile de muncă se opresc pentru câteva minute. După-amiaza, este obișnuit ca activitatea stradală să încetinească, iar birourile să se golească, apoi să se reia după rugăciunea Maghrib la apus. Un vizitator va observa schimbarea de pe stradă: traficul se va opri și mulți oameni își vor face semnul închinării sau vor îngenunchea. Vinerea, principala rugăciune comunală, multe afaceri se închid complet pentru o parte a zilei. Dacă este posibil, planificați vizite importante pentru dimineața devreme sau după-amiaza târziu pentru a evita aceste pauze.
Sub guvernarea talibană, viața socială este și mai rezervată. Petrecerile mari, concertele muzicale sau proiecțiile de filme care aveau loc ocazional în trecut au dispărut din viața publică. Radiourile și televizoarele difuzează de obicei doar programe religioase sau știri de stat; difuzoarele publice difuzează pasaje coranice în loc de muzică. Activitățile de agrement tradiționale, precum zborul zmeilor (cândva comune), sunt interzise și chiar și multe jocuri pentru copii sunt restricționate. Exemple simple de etichetă includ descălțarea înainte de a intra într-o casă sau într-o moschee și salutul vânzătorului când intri într-un magazin sau lift cu un „Salam” liniștit. Adulții nu se îmbrățișează sau nu se strâng de mână în public; este suficientă o înclinare respectuoasă a capului sau o mână peste inimă.
Ceea ce purtați va conta. Femeile sunt obligate să își acopere capul cu o eșarfă (hijab) în public. Umerii și coatele ar trebui acoperite; o tunică lungă și pantaloni largi sau o rochie lungă sunt cele mai sigure. Cel mai bine este să aveți o eșarfă suplimentară pentru a vă acoperi părul, dacă este necesar. Bărbații ar trebui să evite pantalonii scurți sau topurile fără mâneci; se recomandă pantalonii lungi și o cămașă cu mânecă lungă. Ambele sexe ar trebui să aleagă haine largi și care nu atrag atenția. Culorile strălucitoare sunt mai puțin frecvente, așa că purtarea de tonuri neutre (bej, verde sau bleumarin) vă ajută să vă integrați în public. Scoateți-vă pantofii înainte de a intra într-o moschee sau în casa cuiva. O regulă practică: dacă vânzătorii locali par să se holbeze, reduceți imediat imprimeurile strălucitoare sau croielile sumar.
Întreabă întotdeauna înainte de a face fotografii cu oamenii. Bărbații afgani sunt de obicei onorați să fie fotografiați și pot sta în poziții respectuoase dacă sunt rugați. Multe femei, însă, vor refuza (și nu trebuie niciodată să insistați sau să le fotografiați în secret). Stați la o distanță respectuoasă în spate și ridicați mâna într-o cerere blândă; dacă dau din cap sau fac un gest negativ, coborâți aparatul foto și faceți un pas înapoi.
Nu fotografiați niciodată personal înarmat, poliție, membri talibani sau nicio clădire cu însemne guvernamentale (bănci, baze militare, birouri ministeriale). Chiar și filmarea unui terminal de aeroport sau a unui parc public din apropierea unei instalații guvernamentale este interzisă. Dacă un ofițer în uniformă spune „Fără fotografii”, dați ascultare imediat.
Tratați ofițerii talibani ca pe niște gazde oficiale. Un salut respectuos (de exemplu, „Pace vouă”) și o scurtă înclinare a capului va începe orice interacțiune fără probleme. Nu râdeți zgomotos și nu păreți nerăbdători. Dacă vi se oferă un loc, apă sau tei, acceptați cu amabilitate, chiar dacă doar pentru o clipă - este politicos să arătați recunoștință. Vorbiți încet și răspundeți direct la întrebări. Când sunteți întrebați despre călătoria sau scopul călătoriei dvs., dați răspunsuri clare și scurte. Țineți-vă mâinile vizibile (de exemplu, sprijinindu-vă pe genunchi sau pe bordul mașinii). Dacă vă simțiți obosit sau aveți nevoie de o pauză, puteți spune politicos acest lucru. În general, chiar și la punctele de control, demonstrarea umilinței și a respectului este cea mai rapidă cale de trecere. Orice semn de furie sau sfidare nu va face decât să escaladeze o simplă anchetă și să ajungă la probleme.
Societatea afgană separă bărbații de femei în majoritatea locurilor publice. În restaurante sau cafenele, bărbații stau de obicei împreună, iar femeile (când nu sunt însoțite) stau într-o secțiune separată sau într-o cameră privată. Ca femeie care călătorește, așteaptă-te să fii condusă în zona dedicată femeilor din orice local. Când se află pe stradă, bărbații evită, în general, contactul vizual inutil cu femeile (și invers). Manifestările publice de afecțiune (chiar și ținerea de mână) sunt strict evitate. În moschei și altare, bărbații și femeile vor intra pe uși diferite sau vor sta în secțiuni separate.
Limbile naționale sunt dari (persana) și paștună. Dari este cea mai vorbită; aproximativ 50-60% dintre afgani o folosesc, în special în Kabul, provinciile nordice și vestice precum Herat, Balkh și Bamyan. Paștună domină în sud și est: Kandahar, Helmand, Khost, Nangarhar etc. În Kabul, chiar și cei care vorbesc paștună știu dari, ceea ce o face o lingua franca comună. Engleza este foarte rară în afara hotelurilor mari și a universităților. În zonele rurale și în orașele mai mici, nu veți găsi mai mult de câteva cuvinte în engleză.
Dacă vorbești limba persană (farsi), vei fi oarecum înțeles în zonele vorbitoare de limba dari, dar fii atent la diferențele regionale. Învață câteva cuvinte cheie în ambele limbi; acest lucru arată respect și poate fi de mare ajutor. Printre expresiile utile în limba dari se numără: „Cu respect” (Buna ziua), „Mulțumesc” (mulțumesc), „Maf Kherasta” (scuzați-mă), și „Nu mi-e foame”„(Nu știu/iertați-mă). Pentru limba paștună:” „Khaistâ” (salut) și „Există o goorá” (mulțumesc). Folosește întotdeauna mâna dreaptă atunci când gesticulezi sau faci schimb de obiecte, deoarece mâna stângă este considerată necurată. Zâmbetul și strângerile de mână (pentru bărbați) sau o înclinare ușoară a capului (pentru femei) elimină multe lacune acolo unde cuvintele dau greș.
Moneda Afganistanului este afganul (AFN). Înainte de a călători, luați cu dumneavoastră dolari americani sau euro pentru schimb valutar; nu vă bazați pe cărți de credit, cu excepția câtorva hoteluri din Kabul. Schimbați numerar la bănci sau la casele oficiale de schimb valutar din Kabul sau din orașele mari pentru siguranță și un curs corect. Casele de schimb valutar administrate de guvern afișează cursul pe un panou (de exemplu, 1 USD ≈ 85 AFN în 2025). Folosiți doar bancnotele noi pe care vi le oferă; bancnotele noi din polimer au culorile curcubeului și un portret al ultimului rege, în timp ce bancnotele mai vechi arată mai uzate. Numărați-vă banii cu atenție: există unele bancnote vechi contrafăcute.
Bancomatele sunt rare. Câteva funcționează în centrul Kabulului (chiar și unul în holul Hotelului Serena), iar altele operează în Herat sau Mazar, dar adesea rămân fără numerar sau necesită un comision de retragere mare. Majoritatea călătorilor consideră că este mai sigur să aducă suficienți numerar cu ei. Unitățile mari (anumite supermarketuri sau hoteluri) pot accepta dolari la un curs scăzut, dar majoritatea magazinelor și serviciilor vor solicita afgani.
Pentru cheltuieli mici, purtați bancnote afgane în cupiuri mici (bancnote de 10, 20, 50, 100 AFN). În piețe, comercianții se așteaptă, în general, să vadă bancnote de cel puțin 50 AFN sau mai mari pentru orice achiziție, așa că aveți rest la îndemână. Rețineți că vânzătorii ambulanți și magazinele de pe marginea drumului rareori dau rest pentru bancnotele mari, iar unii vânzători mici refuză bancnotele vechi de hârtie.
Cultura bacșișului este modestă. Într-o tarabă cu ceai sau într-un restaurant mic, a lăsa câteva monede afgane pe masă este politicos, dar nu obligatoriu. În restaurantele mai mari sau în restaurantele hoteliere, un bacșiș de aproximativ 5-10% este apreciat. Șoferii de taxi și personalul hotelului așteaptă adesea un mic bacșiș (de exemplu, 20-50 de dolari afgani pentru un șofer sau portar). Ghizii și traducătorii anticipează de obicei 1-5 dolari pe zi în plus dacă au oferit servicii bune. Mulțumiți întotdeauna verbal furnizorilor de servicii („Tashakur”), împreună cu orice bacșiș în numerar.
Orice fel de băutură alcoolică este interzisă și imposibil de găsit legal. Nu aduceți alcool. În schimb, acceptați invitații pentru ceai (ceai) sau amar (ceai negru cu cardamom) la orice ocazie – aceasta este o piatră de temelie a ospitalității locale. A ți se oferi ceai sau chiar o masă împreună pe drum este ceva obișnuit; refuzul poate fi considerat nepoliticos. Așadar, atunci când un gardian sau un sătean îți oferă o ceașcă, măcar sorbi-o cu recunoștință, chiar dacă îți cari propria apă.
Pe scurt, mâncarea afgană este simplă, sățioasă și mai influențată de Persia decât de Asia de Sud. Adoptă dieta cu pâine și friptură, bucură-te de nenumăratele oferte de ceai și te vei descurca de minune.
Aeroportul Internațional Hamid Karzai din Kabul primește acum zboruri comerciale regulate din Dubai, Doha, Istanbul și Islamabad, printre altele. După un control ușor al pașapoartelor (viza dumneavoastră ar trebui să fie în regulă), veți trece printr-o simplă scanare a bagajelor și veți ieși în sala de sosiri. Chioșcuri de schimb valutar sunt disponibile în interiorul terminalului (la tarife puțin mai mari decât în oraș). Stațiile de taxi deservesc orașul; negociați sau folosiți un ghișeu cu tarif fix din clădirea aeroportului (întrebați personalul hotelului dacă puteți plăti cu cardul de credit). Transportul de la aeroport la Kabul va costa între 20 și 40 de dolari, în funcție de trafic și de destinație.
În prima zi în Kabul, planificați să vizitați Ministerul Informațiilor și Culturii cât mai curând posibil. Acesta este biroul guvernamental (adesea numit simplu Direcția de Turism) unde solicitați permise de călătorie pentru alte provincii. Clădirea nu are indicator în limba engleză, dar este situată în apropierea cartierului Abdullah Khan (verificați cu șoferul hotelului sau cu un asistent al ambasadei pentru indicații). Sosiți devreme (înainte de prânz) cu: – Pașaport (și fotocopii) – Fotografii tip pașaport – Itinerariu scris care să enumere toate provinciile în care intenționați să intrați
Mai întâi veți merge la un birou pentru a vă verifica identitatea și planul și a vă semna; apoi veți merge la un birou alăturat, unde un ofițer vă va intervieva cu privire la detaliile călătoriei. Îmbracați-vă conservator și, dacă este posibil, aveți la dumneavoastră câteva expresii în dari sau paștună. Spuneți-le unde veți merge, pentru cât timp și cine vă va însoți. Dacă totul este în regulă, un funcționar vă va semna permisul. Taxa pentru permis este de obicei de aproximativ 1.000 AFN per provincie (se plătește ulterior la un ghișeu bancar din interior). Conform unor relatări, acest proces poate dura o întreagă dimineață.
După ce este emis permisul pentru Kabul, nu uitați că trebuie să vă înregistrați local în fiecare provincie. De exemplu, pentru a ajunge în orașul Kandahar este necesară vizitarea biroului de Informații și Cultură Kandahar. Prezentați permisul emis de Kabul acolo pentru a primi o ștampilă sau un document local. Abia atunci este autorizată călătoria în provincia respectivă. În practică, vă ocupați de acest lucru prin intermediul ghidului sau solicitați asistență la hotel la sosirea în fiecare regiune.
Kabul oferă o gamă foarte limitată de hoteluri securizate. Hotelul Serena este cel mai cunoscut: un complex asemănător unei fortărețe, cu un zid înalt, grădină proprie și facilități (cafenea, piscină, restaurant). Camerele cu aer condiționat și mic dejun costă între 150 și 200 de dolari pe noapte. Inter-Continental și Kabul Star (în orașul vechi) sunt alte opțiuni de lux, dacă sunt încă deschise; Inter-Continental s-a redeschis până în 2024, după decenii. Pot exista câteva hoteluri de mărci internaționale, dar mulți vizitatori străini se bazează pe unități mai mici.
Hotelurile de gamă medie (cum ar fi Baron Hotel, Hotel Baran sau Park Star) costă între 40 și 80 de dolari pe noapte. Acestea arată adesea ca niște blocuri de birouri sau de apartamente din exterior, cu o intrare păzită și puține lucruri care să le distingă. Pensiunile economice (cum ar fi Old City Inn sau Koshan Guest House) cer mai puțin de 30 de dolari, dar sunt puține în ceea ce privește luxul - unele nu au ferestre spre stradă și își pot închide porțile exterioare noaptea.
Toate hotelurile aplică o politică strictă de securitate. Vizitatorii vor prezenta pașapoartele la recepție. Chiar și hotelurile de lux, precum Serena, necesită control de securitate de fiecare dată când intrați sau ieșiți. Personalul de la recepție vorbește de obicei bine engleza și vă poate ajuta să aranjați taxiuri, mese sau ghizi locali.
După ce te-ai instalat, merită să explorezi centrul Kabulului chiar și câteva ore. Altarul Sakhi (Hazrat Ali) de pe Karte Sakhi este cea mai faimoasă moschee a orașului, cu o cupolă mare, aurită. Cei care nu sunt musulmani nu pot intra în sala de rugăciune, dar te poți plimba prin curtea interioară și prin madrassa din curte. Moscheea Shah-Do Shamshira (Altarul celor Două Săbii) din apropiere este o clădire albă care atrage atenția, situată pe malul râului Kabul, și care merită fotografiată de la distanță.
În fiecare dimineață devreme, în Orașul Vechi se deschide Piața de Păsări Ka Faroshi, unde vânzătorii vând și cumpără porumbei voiagi și alte păsări. Este o scenă zgomotoasă și colorată dacă te trezești în zori. În weekenduri, piețele din Kabul (Chicken Street pentru antichități, Darwaza Bazaar pentru mărfuri ieftine) se deschid devreme; plimbările prin ele sunt sigure la lumina zilei, deși fii mereu atent la bunurile tale.
Pentru priveliști, mergeți pe Dealul Wazir Akbar Khan din cartierul ambasadelor. Mergând pe jos sau luând un scurt taxi până pe creasta de pe Salang Watt Road, veți găsi o priveliște panoramică asupra acoperișurilor întinse ale orașului Kabul și a munților îndepărtați. O altă opțiune este relativ nouul Turn Kabul (pe Shahr-e Naw Road), unde o punte de observație oferă o vedere la 360° asupra orașului (se percepe o mică taxă). Aceste puncte de belvedere oferă o idee despre configurația orașului Kabul: puternic construit de-a lungul râului și a șoselei de centură, cu dealuri antice care se înalță de o parte și de alta.
Nu uitați că traficul din Kabul poate fi amețitor. Chiar și o călătorie de 5 km poate dura 30 de minute sau mai mult. Luați un taxi (sau mașina hotelului) cu mult înainte de ora programării. Mulți vizitatori pentru prima dată subestimează cât de aglomerate sunt drumurile principale, în special în apropierea moscheilor în timpul rugăciunii. Planificați timp suplimentar de călătorie atunci când vă deplasați prin oraș.
Kabul este împărțit de râul Kabul și de șoseaua principală de centură. La nord se află noul district diplomatic Wazir Akbar Khan (WAK) și Shar-e Naw, cu bulevarde largi, organizații internaționale și cartiere înstărite. La sud de râu se află orașul mai vechi (Chindawol, Karte Parwan și Pul-e Surkh), caracterizat prin bazare înguste, ateliere mici și piețe mai dense.
Câteva cartiere cheie: – Wazir Akbar Khan: Ambasade străine și hoteluri de lux. Puține afaceri obișnuite, dar câteva restaurante și Stadionul Național. Străzile sunt mai curate și mai late. – Shar-e Naw: Inima orașului Kabul nou. Un parc central, stadionul și numeroase magazine. Această zonă a supraviețuit bombardamentelor din anii 1990 și încă prezintă fațade pline de gloanțe. – Orașul Vechi (Shahr-e Kohna/Chindawol): Alei străvechi, bazaruri tradiționale (cum ar fi zona Ka Faroshi) și cartiere rezidențiale aglomerate. Pare mult mai vechi. Kart-e Parwan/Puli Surkh: Centură comercială și principala stradă bazar. Aici se află obiective turistice precum Templul Sakhi și Gara.
Navigarea poate fi confuză, deoarece majoritatea numelor străzilor nu sunt indicate în limba engleză, iar hărțile s-au schimbat în decenii. Dacă închirierea unei mașini nu este o opțiune, bazați-vă pe șoferi de încredere și pe indicații detaliate. După o zi, veți începe să vedeți repere: cupola verde a Templului Sakhi, fațada albă a Shah-Do Shamshira sau minaretele aurii ale Mirwais Maidan pentru a vă orienta.
Pe măsură ce se lasă seara, mulți locuitori ai orașului se retrag în case. Unele străzi se golesc între orele 20:00 și 21:00. Cu toate acestea, Kabul are câteva restaurante și cafenele care rămân deschise până târziu (în mare parte cele care deservesc expatriați și diplomați). De exemplu, Restaurantul lui Josef (dacă este încă deschis) este administrat de un ONG german și servește mese simple; în apropiere, puteți găsi adesea vânzători ambulanți de mâncare care pregătesc kebaburi la grătar până noaptea târziu. Veți vedea bărbați afgani stând la case de tip chai mult după lăsarea întunericului.
Femeile din Kabul ies rareori singure după apusul soarelui. Dacă ești femeie, rămâi în grupuri și în cazare. Bărbații se pot plimba prin zone mai sigure (WAK este bine patrulat). Până la ora 22:00, Kabul este în mare parte întuneric, cu excepția luminilor de securitate. Orașul nu are viață de noapte sau cluburi, așa că nu te aștepta la muzică sau dans. În schimb, moscheea Kasr-i-Shahi sau unul dintre hotelurile de lux ar putea avea un salon liniștit.
Dacă aveți nevoie de strictul necesar noaptea, mergeți la hotel sau la unul dintre puținele magazine alimentare deschise până târziu în apropiere de Shar-e Naw. Hotelurile de la aeroportul internațional din Kabul, de exemplu, au mici magazine sau cafenele accesibile oaspeților non-stop. În orice caz, evitați să vă plimbați pe străzi necunoscute după lăsarea întunericului. Rămâneți în zone de încredere, luminate, sau rămâneți în casă peste noapte.
Nou-veniții în Kabul observă adesea contrastele orașului: o mașină modernă lângă o căruță de lemn, zgârie-nori lângă ruine dărâmate. Praful plutește în aer, iar chiar și cele mai frumoase drumuri pot face loc gropilor după o singură curbă. Sarcinile de bază pot părea complicate: indicațiile GPS funcționează rareori pentru șoferii locali, iar mulți afgani nu răspund exact așa cum se așteaptă la întrebarea „Care este destinația dumneavoastră?”. Pregătiți-vă pentru o toleranță scurtă din partea serviciului clienți - răbdarea și un zâmbet sunt esențiale.
Limba poate fi o barieră constantă. Chiar și funcționarii hotelieri care vorbesc puțin engleză pot deveni frustrați dacă insistați asupra detaliilor. Bărbații sunt în mod covârșitor în văzul publicului; femeile pot doar să zărească alte femei în burqa mergând repede printre clădiri. Reclamele din magazine sunt de obicei doar în dari sau paștună.
Per total, călătorii ar trebui să accepte faptul că Afganistanul nu va funcționa după orarul occidental. Electricitatea se poate întrerupe la ore aleatorii. Apa caldă ar putea fi disponibilă doar în anumite ore. Dacă aveți nevoie de internet fiabil sau de alimentare continuă, luați în considerare încărcătoare portabile și o copie offline a hărților sau a traducătorului. Unii vizitatori împachetează mici lămpi solare sau adaptoare multi-priză pentru liniștea sufletească.
Chiar și cei mai pregătiți călători constată că viața de zi cu zi necesită adaptări: mai puțini vorbitori de limba engleză, călătorii lungi cu mașina și o serie de întârzieri imprevizibile. Însă aceste provocări sunt unul dintre motivele pentru care atât de puțini oameni vin, iar depășirea lor - navigarea printr-o birocrație străină, negocierea în limba paștună sau așteptarea unei pene de curent cu vecinii - ajunge adesea să fie povestea de călătorie pe care oamenii o amintesc cel mai viu.
Bamyan se află la aproximativ 5-6 ore de mers cu mașina la vest de Kabul, pe o autostradă de munte. Majoritatea călătorilor iau un minivan comun (numit local Șerut) sau închiriați o mașină privată. Drumul urcă abrupt până la Pasul Unai (2.512 metri) și apoi șerpuiește în valea Bamyan. Pe vreme bună, călătoria este plină de satisfacții din punct de vedere pitoresc: vârfuri accidentate, câmpuri terasate și oi care pasc mărginesc calea. Dacă călătoriți noaptea, rețineți că drumurile sunt slab iluminate, așa că călătoria în timpul zilei este mai sigură și mult mai plăcută. Zborurile de la Kabul la Bamyan sunt operate de Kam Air în mod sezonier, dar au orare limitate și pot fi anulate din cauza vremii. Așteptați-vă la călătoria rutieră, cu excepția cazului în care aveți timp liber pentru prânzul la pachet.
Cele mai faimoase obiective turistice din Bamyan sunt cei doi Buddha gigantici sculptați în stâncile de gresie. Aceștia au stat în picioare timp de 1.500 de ani (unul înalt de 53 de metri, celălalt de 35 m) înainte de demolarea talibanilor în 2001. Astăzi, au mai rămas doar nișele goale. Stând în piața de dedesubt, vă puteți imagina amploarea lor imensă.
În nișa lui Buddha din vest (mai înalt) încă se pot vedea urme sculptate și rămășițe ale stupei pelerinilor. În spatele nișei se află o scară care duce la un muzeu într-o peșteră, unde sunt expuse fragmente și picturi murale ale lui Buddha. Muzeul de salvare (Muzeul lui Buddha) găzduiește câteva vestigii: reliefuri sculptate care odinioară îi împodobeau pe Buddha și câteva obiecte de uz casnic descoperite în săpături. Merită o vizită rapidă pentru context, dar adevărata experiență constă pur și simplu în a sta în fața stâncilor goale și a reflecta asupra istoriei.
În spatele statuilor lui Buddha se află ruinele fortăreței Shahr-e Gholghola („Orașul Țipetelor”), distruse de mongoli sub conducerea lui Genghis Khan. Zidurile și turnurile sale din cărămidă de lut se află în vârful unui deal; o scurtă urcare oferă priveliști frumoase asupra văii Bamyan. În apropiere se află Shahr-e Zuhak („Fortul Roșu”), o fortăreață gemenă în ruine, situată pe o creastă de lut roșiatic. Ruinele lui Zuhak sunt cele mai dramatice la răsărit sau la apus, când zidurile roșii strălucesc ușor. Căile șerpuiesc printre ziduri dărâmate și movile funerare; aerul este calm și ciudat de pașnic, având în vedere istoria violentă a ruinelor.
Shahr-e Zuhak este o încântare pentru fotografi în zori. Dacă aveți timp (și puțin entuziasm pentru drumeții), urcați puțin mai sus pe creastă până la un altar singuratic cu țigle albastre, situat pe vârful unui deal - este un loc liniștit, adesea trecut cu vederea de turiști. Împreună, aceste ruine și altare dau senzația că valea Bamyan a fost o răscruce spirituală (budistă, islamică, tribală) de-a lungul mileniilor.
La aproximativ 40 km nord de orașul Bamyan se află Band-e-Amir, primul parc național din Afganistan. Aici, un lanț de șase lacuri de un albastru intens umple bazinele naturale de calcar. Cel mai mare lac (Band-e Amir în sine) este încadrat de stânci înalte și portocalii, unde copiii localnici se leagănă adesea cu frânghii în apă. În jurul primelor două lacuri au fost construite trasee și platforme de vizionare din lemn, ceea ce face ca plimbarea să fie ușoară, de o jumătate de zi. Lacurile mai înalte necesită drumeții pe poteci mai accidentate.
Vara, lacurile sunt de un turcoaz strălucitor din cauza mineralelor dizolvate; iarna îngheață în câmpii albe și sticloase. Aerul este rarefiat (peste 3.000 m), așa că îmbrăcați-vă călduros chiar și în timpul zilei. O zi întreagă la Band-e-Amir vă permite să vizitați două sau trei lacuri pe jos. Există foarte puține facilități: câteva toalete și mici chioșcuri cu ceai lângă intrare, dar nu și hoteluri de lux. Vizitatorii care se întorc peste noapte dorm de obicei în orașul Bamyan și se întorc. Permise: veți prezenta actul de înregistrare provincial Bamyan la intrare. Parcul percepe o mică taxă de intrare (gestionată de „Autoritatea Zonei Protejate Band-e-Amir”). Nu vă așteptați la magazine sau restaurante dincolo de tarabe cu gustări; aduceți mâncare și apă dacă intenționați să faceți un picnic.
Hotelurile din Bamyan își decorează adesea pereții cu motive Buddha sau modele Hazara. Hotelul Bamyan Royal este una dintre opțiunile mai bune: are vedere la nișele lui Buddha și oferă o zonă de luat masa, generatoare de electricitate și facilități modeste (camere în jur de 50–70 USD). Hotelul Gholghola și Safir Bamyan sunt opțiuni similare de gamă medie, ambele cu restaurante și apă caldă standard. Pentru o experiență mai locală, mai multe pensiuni sau pensiuni administrate de familii Hazara oferă camere curate și mese gătite acasă la costuri mai mici (de exemplu, Mountain View Homestay). În toate cazurile, cazarea este simplă: așteptați-vă la încălzire fiabilă, dar pene de curent frecvente și apă care se poate opri pentru câteva ore.
Dacă doriți să stați în parcul Band-e-Amir, opțiunile sunt foarte limitate: unii călători își instalează corturile (este necesar să aibă permise) sau găsesc o tabără simplă, asemănătoare unei iurte, lângă lac, deținută de excursioniștii din Valea Wakhan. Cu toate acestea, majoritatea vizitatorilor dorm în orașul Bamyan sau fac o excursie de o zi din Bamyan până în parc.
Bamyan este un paradis pentru drumeți. Un traseu popular este să urmați râul Bamyan spre sud, în dealuri, ducând la Peștera Urșilor și mai sus până la muntele Shah Foladi (4.300 m) - cel mai înalt vârf din zonă. O altă drumeție urmează creasta la nord de oraș, pe lângă forturi antice și stupe budiste. Traseele nu sunt marcate pe teren, așa că este înțelept să angajați un ghid local de drumeție (adesea aranjat prin intermediul hotelului sau al Biroului de Turism Bamyan).
Altitudinea poate provoca dureri de cap; Bamyan se află la aproximativ 2.650 m. Petreceți-vă prima zi odihnindu-vă și beți multă apă. Dacă vă aventurați mai târziu în văile înalte sau în Wakhan, luați în considerare să luați cu voi medicamente pentru răul de altitudine.
Tururi cu motocicleta și drumeții călare sunt disponibile prin intermediul companiilor locale. Mulți vizitatori pur și simplu merg pe jos pe cont propriu ziua (cu o hartă și, eventual, cu un localnic ca însoțitor) și se întorc în oraș noaptea. Vehiculele rutiere circulă adesea doar pe drumul principal, așa că este posibil să împărțiți traseele cu nomazii și turmele lor. Informați întotdeauna personalul hotelului cu privire la ruta planificată și ora estimată de întoarcere pentru siguranță.
Majoritatea locuitorilor din Bamyan sunt etnici hazari, distinși prin trăsături din Asia Centrală (mongoloide). Hazarii sunt în mare parte musulmani șiiți (cu unele minorități sunnite) și au o identitate culturală distinctă. Femeile și fetele de aici poartă adesea rochii colorate și coafuri tradiționale cu bijuterii din argint. Bărbații poartă de obicei snopi rotunde de lână. a împacheta pălărie, care se vede în tot orașul Bamyan, în bazaruri și ceainării.
Istoria hazară din Bamyan este marcată de rezistență. Comunitatea a îndurat greutăți sub regimurile succesive. Astăzi puteți vedea mici altare dedicate martirilor hazari, alături de moschei. Ospitalitatea hazară este autentică: dacă acceptați o invitație pentru ceai, poate fi însoțit de dulciuri copilul (lipie umplută) sau proprietateBucătăria de aici include adesea caise uscate și nuci în tocănițe sau pâine.
În satele mici, puteți auzi muzică tradițională: un cordofon (rubab) cântat de un bătrân sau bătăile ritmice din palme la un dans local (interpretat doar la nunți sau festivaluri). Printre festivalurile cheie se numără martie (Anul Nou Persan) primăvara și Ashura vara (comemorând Imamul Hussein). Dacă vizita dumneavoastră coincide cu acestea, veți vedea mâncăruri și adunări speciale. Per total, locuitorii din Bamyan poartă o atmosferă de mândrie liniștită. În ciuda pierderii statuilor lor Buddha și a anilor de conflict, orizontul lor de munți și văi emană o demnitate pașnică pe care mulți călători și-o amintesc mult timp după aceea.
Mazar-e-Sharif se află la 430 km nord de Kabul. Se poate ajunge acolo printr-o călătorie de 7-9 ore cu mașina privată sau cu o microbuz de noapte, sau cu un zbor scurt. Companiile aeriene interne (Kam Air, Ariana) operează zboruri de câteva ori pe săptămână din Kabul (dacă vremea permite). Drumul din Bamyan traversează câmpii fertile; chiar și în cazul călătoriilor între orașe, este adesea logic să se treacă mai întâi prin Bamyan dacă se vine din Kabul.
Având în vedere condițiile rutiere din Afganistan, timpii de călătorie pot varia foarte mult. Un vehicul defect sau o întârziere la un punct de control poate adăuga ore suplimentare. Pentru siguranță și confort, luați în considerare zborul dacă aveți timp limitat. Aterizând pe aeroportul Mazar, veți conduce direct spre oraș, unde hotelurile sunt grupate în apropierea aeroportului și a lacului central.
Cel mai faimos reper al orașului Mazar este Moscheea Albastră (Altarul lui Hazrat Ali). Această moschee din secolul al XV-lea este o priveliște uluitoare. Domul central mare și minaretele pereche sunt acoperite cu plăci turcoaz, iar pereții sunt decorați cu mozaicuri complexe și caligrafie. Mulți afgani (șiiți și sunniți) cred că aici se află mormântul lui Ali, vărul Profetului, despre care se spune că a fost înmormântat. Drept urmare, altarul este un loc de pelerinaj, în special în zilele sfinte.
Vizitatorii non-musulmani pot intra în complexul moscheii (femeile își acoperă părul și umerii). Puteți merge prin curțile exterioare, admirând gresia. Nu intrați în sala de rugăciune în sine, care este rezervată închinătorilor musulmani. Un ritual special aici este hrănirea porumbeilor: oamenii împrăștie orez pe curtea de marmură și fac fotografii cu stolurile de porumbei albi. Copiii se încântă cu păsările. În afara altarului există tarabe de unde puteți cumpăra orez sau pâine pentru ritualul de hrănire, plus lumânări pentru a le aprinde în zona mormântului (deși iluminatul poate fi restricționat la anumite ore).
Vinerea după-amiaza, moscheea este cea mai aglomerată; dacă vizitați atunci, îmbrăcați-vă deosebit de modest și așteptați-vă la controalele de securitate.
La doar 25 km vest de Mazar se află orașul antic Balkh, numit cândva „Mama Orașelor”. Principala atracție a orașului Balkh astăzi este Moscheea Verde (Moscheea Shah), o moschee restaurată din epoca timuridă, cu cupole verzi decolorate (de unde și numele). În jurul ei se află ruinele vechilor ziduri ale orașului și un șanț vizibil plin de iarbă. Veți găsi, de asemenea, altarul lui Hazrat Ali din Balkh și faimosul mormânt al tatălui poetului Rumi din secolul al XIII-lea. Balkh este liniștit, dar plin de atmosferă: berzele cuibăresc pe minarete, iar grădinile luxuriante și verzi sugerează odinioară grandoarea orașului Balkh pe Drumul Mătăsii.
Mai departe, la aproximativ 2 ore spre sud, în provincia Samangan, se află Takht-e Rustam. Această stupă solitară, înaltă de 28 de metri, este sculptată direct într-un deal calcaros. Datează din secolul al III-lea d.Hr. O scurtă plimbare de pe autostradă vă aduce la baza sa (în orașul Aybak); puteți urca trepte către o cameră interioară. Cândva, stupa a fost pictată și făcea parte dintr-un complex mănăstiresc mai mare. Astăzi se află singură în mijlocul câmpurilor. Foarte puțini turiști vizitează acest loc, așa că poate părea o bijuterie ascunsă. Terenul din apropiere include câteva statui sculptate ale lui Buddha și o mică mănăstire în ruine.
Mazar are mai multe hoteluri confortabile. Hotelul Zarafshan este popular printre vizitatorii străini: oferă camere moderne, o terasă pe acoperiș și personal care vorbește limba engleză (camere ~\70 USD). Lângă aeroport, Hotelul Baron (Mazar) oferă o cantină și un centru de afaceri pentru aproximativ \60\80 USD. Opțiunile de gamă medie (cum ar fi Nov Hotel și Sun Flower Garden Guesthouse) sunt mai ieftine (\30\50 USD). O pensiune notabilă este Einana, cu dormitoare curate și camere private (populară în special printre backpackeri).
Puține lucruri ies în evidență din punct de vedere stilistic la hotelurile din Mazar; toate au pază robustă și sunt adesea înconjurate de ziduri înalte. Multe au restaurante în incintă. Așteptați-vă la Wi-Fi în zonele comune (deși vitezele pot fi mici) și apă care s-ar putea să nu fie caldă în permanență. Per total, cazările din Mazar oferă mai multe facilități occidentale decât orașele mai mici, dar sunt totuși mai simple decât Kabul.
Nordul Afganistanului este o răscruce de culturi. În centrul orașului Mazar, apar influențe uzbece și tadjice: veți auzi muzică rusească și uzbecă venind de la o tarabă sau veți vedea femei în stil vestimentar uzbec colorat (paltoane lungi și bentițe). Piețele vând kebaburi de miel, lipii rotunde și caise uscate dulci. Aleile sunt mai puțin aglomerate decât cele din Kabul, iar oamenii le zâmbesc ușor străinilor. Spre deosebire de sudul paștun, bărbații vă vor invita adesea să stați și să împărtășiți un ceai. singur (ceai negru cu lapte) la o Chaikhana.
Primăvara, câmpurile din jurul orașului Mazar devin verzi smarald cu grâu, iar caișii înfloresc alb-roz. Vara, floarea-soarelui și vânzătorii de pepeni verzi apar pe fiecare margine de drum. Aceasta este o zonă agricolă: vânzătorii vând pepeni și struguri cu zecile. Străzile sunt largi și uneori prăfuite, dar veți observa mai puțini soldați înarmați pe trotuare - poliția locală se concentrează mai mult pe trafic.
Viața aici pare mai relaxată. De exemplu, de Eid sau de vineri după-amiaza, puteți vedea bărbați zburând zmeie sau jucând cricket într-un parc. Devoțiunea religioasă este puternică, dar sărbătorile și viața de bazar se desfășoară mai liber. Copiii strigă adesea „Salam!” când văd un străin. În satele din apropierea orașului Mazar, puteți vedea chiar și femei vânzătoare, mai ales dacă au tarabe cu covoare sau artizanat.
Totuși, fiți atenți și la tensiunile locale. Mazar este în mare parte pașnic, dar au existat izbucniri de tulburări în ultimele decenii (de exemplu, între diferite facțiuni etnice). Acestea implică rareori turiști, dar este înțelept să evitați demonstrațiile sau adunările armate. Rămâneți în zonele principale ale bazarului și ale Moscheei Albastre, cu excepția cazului în care aveți un ghid local de încredere.
Heratul se află în vestul îndepărtat al Afganistanului, la doar câteva zeci de kilometri de granița cu Iranul. Zborurile interne leagă Heratul de Kabul și Kandahar de câteva ori pe săptămână. Pe uscat, puteți ajunge cu mașina la Herat prin Kandahar (o rută lungă spre sud) sau prin Farah și Farah pe o rută mai scurtă. Cea mai fiabilă opțiune terestră este adesea să călătoriți pe distanțe două etape pe distanțe diferite pe distanțe Kabul-Kandahar și Kandahar-Herat sau să întrerupeți călătoria la Farah.
O altă rută este prin Iran: luați un autobuz de la Teheran la Mashhad și traversați granița cu Herat pe la Islam Qala, în Afganistan. Această rută este folosită de unii călători, dar necesită o viză afgană în avans și o viză afgană de tip pakistanez la granița cu Pakistan. Dacă plănuiți acest lucru, asigurați-vă că puteți intra din nou în Afganistan legal din Iran (unii funcționari de frontieră au fost confuzi în trecut).
Odată ajunși în Herat, taxiurile vă vor duce în centrul orașului pentru câțiva dolari. Puncte notabile: Aeroportul din Herat este nou și securizat, dar în afara zidurilor orașului. Orașul este plat și compact, cu multe situri istorice la 5-10 minute de mers cu mașina unele de altele.
Moscheea de Vineri (Jami) din Herat este, fără îndoială, cel mai frumos monument arhitectural din oraș. Construită de Timur (Tamerlan) la începutul secolului al XV-lea, vasta sa cupolă cu gresie turcoaz și cele patru minarete oferă o priveliște de neuitat. Intrați în curtea centrală mare, flancată de patru arcade monumentale în formă de iwan, decorate cu mozaicuri albastre, galbene și albe.
Vizitatorii care nu sunt musulmani nu pot intra în sala de rugăciune interioară, dar vă puteți plimba prin curte și admira măiestria. Un punct culminant este exercita panouri (caligrafie sculptată în piatră) deasupra portalurilor principale. După-amiaza sau la apus, lumina soarelui luminează viu mozaicurile. La orice vizită, asigurați-vă că vă scoateți pantofii la intrare și că femeile își acoperă părul.
În timpul rugăciunii, moscheea este plină de credincioși și închisă pentru tururi. În general, este deschisă vizitatorilor în afara celor cinci ferestre de rugăciune zilnice. Voluntarii sau paznicii locali pot permite persoanelor nemusulmane aflate în interiorul unei părți a vestibulului să fotografieze tavanul interior, atâta timp cât sunteți discreți. Liniștea acestui loc - departe de zgomotul orașului modern - este un punct culminant al orașului Herat.
În centrul orașului Herat se află vechea fortăreață cunoscută sub numele de Qala Iktyaruddin sau Citadela Herat. Această citadelă pătrată există încă din antichitate și a fost extinsă de Timur și de conducătorii ulteriori. Astăzi găzduiește un mic muzeu și mormântul reginei Goharshad Begum.
Goharshad a fost soția lui Shah Rukh (fiul lui Timur) și și-a construit mausoleul din marmură albă în 1454. Fațada mormântului este decorată cu mozaic și caligrafie. Acesta se află separat de zidurile principale ale castelului, pe o platformă ridicată, și este ușor vizibil la intrarea în cetate. În 2021, un tânăr membru taliban a pictat controversat un colț al acestuia, amintindu-le vizitatorilor că regulile religioase au încă putere aici.
În interiorul muzeului Citadelei, veți vedea artefacte din regiune – monede, ceramică și arme din diferite epoci. Dar adevărata atracție este plimbarea pe metereze. De sus oferă priveliști de 360° asupra cupolelor și minaretelor orașului vechi, cu munții vestici la orizont.
Alături de cetate se află Orașul Vechi Herat, un labirint de alei cu ateliere artizanale și bazare. Într-o piață largă (Bazarul Charsi), veți găsi magazine cu mărfuri tradiționale. Plimbându-vă pe străzi, puteți vedea țesători de covoare la războaie de țesut înguste și metalurgiști care forjează boluri de cupru.
Heratul a fost mult timp un centru al Drumului Mătăsii, iar piețele sale încă aglomerează cu meșteșuguri. Covoare persane colorate (covoare Herati) de toate dimensiunile atârnă în ușile magazinelor. În interiorul bazarurilor puteți găsi lapis lazuli și alte bijuterii din pietre prețioase, deoarece mineralele provin din minele afgane. O secțiune a bazarului are zeci de magazine de articole din lăcuială și brățări (aici se fabrică brățări din jad și agat).
Vechiul bazar din centrul orașului (lângă cetate) vinde mirodenii, fructe uscate (caise, fistic) și ceramică lucrată manual. La fiecare colț de stradă puteți vedea câte un artizan la lucru: făurește o oală de cupru, pictează o vază sau modelează aluatul pe un saj (plită).
În afara orașului, cartierul artizanal Kariz-e-Gijjam are ateliere unde puteți admira lucrările în lemn încrustat și fabricarea țiglelor. Merită să programați o scurtă vizită. Covoarele din satele din jur sunt vândute într-un bazar comun în fiecare după-amiază; dacă sunteți interesați, puteți negocia politicos cu țesătorii locali.
Herat oferă câteva hoteluri de gamă medie cu facilități. Hotelul Amiri (uneori numit Atlantis) este o alegere populară: camere curate, cu aer condiționat și mic dejun, costă aproximativ 30 USD pe noapte. Hotelul Ariana și Rabab sunt opțiuni economice (20–25 USD). Pentru mai mult confort, Hotelul Serena Herat (deschis la sfârșitul anilor 2010) are grădini împrejmuite, o piscină și camere moderne pentru aproximativ 50–60 USD. Internetul este neuniform: hotelurile mai noi au de obicei Wi-Fi, în timp ce pensiunile mai mici pot percepe taxe pentru acces.
Majoritatea hotelurilor pot aranja transferuri de la aeroport și carduri SIM. Dușurile cu apă caldă sunt de obicei disponibile, dar presiunea apei poate varia. Ca și în Kabul, ușile hotelurilor se încuie noaptea, iar intrarea se face printr-o poartă cu paznici. Păstrați-vă obiectele de valoare încuiate în cameră și luați o lanternă mică de călătorie dacă intenționați să vă deplasați pe întuneric (multe coridoare sunt slab iluminate).
Heratul pare cultural mai apropiat de estul Iranului decât de Kabul. Arhitectura – plăcile decorative de pe moschei, chiar și reclamele de pe vitrine – arată adesea în stil persan. Oamenii vorbesc dari cu un accent blând care seamănă cu farsi-ul iranian. Datorită secolelor de comerț, locuitorii din Heratul tind să fie puțin mai prietenoși cu vizitatorii. Femeile, mai ales vara, poartă uneori chadoruri mai colorate sau chiar merg împreună la magazine.
Totuși, normele religioase sunt puternice. Veți auzi chemarea la rugăciune de cinci ori pe zi. Comercianții își pot întrerupe activitatea pentru a se ruga, iar vinerea majoritatea afacerilor se închid pentru rugăciunea principală. Cu toate acestea, veți fi martori și la normalitatea vieții de zi cu zi: elevii se întâlnesc în cafenelele de pe stradă după școală, soldații discută în fața ceainăriilor și mamele cumpără produse de la bazar.
Un lucru trebuie știut: Heratul are o reputație pentru tulburări politice ocazionale. Dispute tribale sau proteste studențești au izbucnit aici în trecut. Pentru siguranță, evitați mulțimile mari sau adunările politice. Dacă stați în zone turistice (în jurul moscheii și citadelei), ar trebui să fiți în regulă. În general, Heratul este considerat una dintre destinațiile urbane mai sigure, iar mulți călători se simt confortabil plimbându-se prin anumite zone ale orașului cu ghizi chiar și după lăsarea întunericului. Acestea fiind spuse, urmați întotdeauna orice instrucțiuni ale oficialilor locali dacă aceștia vă îndrumă departe de un eveniment sau o zonă.
Kandahar este al doilea oraș ca mărime din Afganistan și sediul istoric al centurii tribale paștune (rădăcinile mișcării talibane). Orașul pare mai conservator și mai liniștit decât Kabul. Călătoria se face adesea cu mașina privată sau cu autobuzul de noapte pe drumul Kabul-Kandahar (o călătorie de aproximativ 8-10 ore). Drumul trece prin provinciile Ghazni și Zabul; drumurile sunt autostrăzi decente, dar pot fi blocate de convoaie militare sau puncte de control. Zborurile de la Kabul la Kandahar sunt rare și nu întotdeauna fiabile.
La intrarea în Kandahar, prima priveliște notabilă este cupola verde a Altarului lui Baba Wali (sau Mantia Moscheii Profetului). Legenda locală spune că aici a căzut mantia profetului Mahomed când s-a înălțat la cer. Complexul altarului include o moschee cu cupole aurii și o incintă octogonală. Pelerinii paștuni din tot sudul vin să își aducă omagiile. Vizitatorii străini pot intra în curtea exterioară (femeile printr-o intrare laterală separată) pentru a vedea moscheea din exterior, dar sanctuarul interior este doar pentru rugăciune.
Nu departe se află ruinele Citadelei Kandahar. Această fortăreață antică a fost reconstruită de multe ori; în interiorul zidurilor sale din cărămidă de lut veți vedea mormântul lui Ahmad Shah Durrani (fondatorul Afganistanului modern) sub o cupolă albă. În apropiere, animatul Bazar Mandawi vinde produse locale, textile și covoare tradiționale Kathiya. Chai prăjit cu cardamom este oferit pe scară largă în jurul standurilor de ceai de aici.
Paștuna este limba principală în Kandahar și o veți auzi aproape peste tot. Chiar și în rândul tinerilor de la oraș, cunoștințele de limba engleză sunt minime. Bărbații se salută pe nume, adăugând „Khan” sau „Jan”. Femeile se acoperă complet cu rochii lungi și adesea purtând niqab sau burqa în aer liber. Dacă o femeie străină apare pe stradă, va fi escortată îndeaproape de o rudă sau un paznic de sex masculin. Călătoriile solo ale femeilor în Kandahar sunt puternic descurajate atât de localnici, cât și de autorități.
Cazarea în Kandahar este foarte limitată. Câteva hoteluri și pensiuni mici din apropierea aeroportului sau de la periferie deservesc străinii, dar multe s-au închis din 2021. Cea mai bună abordare este să aranjați cazarea în avans prin intermediul contactelor de ajutor umanitar sau al unei agenții de turism. În caz contrar, vă puteți baza pe pensiuni ale ONG-urilor din oraș. În orice caz, facilitățile de aici sunt de bază.
Locuitorii din Kandahar sunt cunoscuți pentru ospitalitatea lor stoică. Dacă vă așezați la masă cu o familie paștună la o ceașcă de ceai fierbinte, vi se pot servi pâine proaspătă și supă de capră sau kebab. Acceptați întotdeauna o invitație cu mulțumiri; este important să arătați respect pentru obiceiurile paștune (Pashtunwali). Securitatea în Kandahar este mai strictă decât în alte orașe; așteptați-vă la puncte de control la apropierea sau ieșirea din oraș. Prezența talibanilor este foarte puternică, așa că respectarea regulilor (în special o escortă masculină pentru femei) este strict aplicată.
Kandahar este locul unde centura Aryana se întâlnește cu deșertul. Vânturile de sud-vest aduc o căldură uscată și praf, iar curmalii împânzesc periferia orașului. Este un loc cu o istorie serioasă și o tradiție profundă. Deși oferă mai puține „obiective turistice”, vizitarea Kandaharului oferă o perspectivă asupra inimii sudice a Afganistanului. Pentru călătorul bine pregătit, acesta demonstrează rezistența țării - chiar și în cele mai conservatoare colțuri ale sale, ospitalitatea strălucește prin ziduri modeste și străzi arse de soare.
Pentru o extindere aventuroasă dincolo de orașele principale, Afganistanul oferă destinații extreme – dar acestea necesită curaj, timp și acceptarea greutăților. În provincia Nuristan (nord-est), pădurile abrupte ascund sate unde oamenii încă vorbesc limbi indo-iraniene vechi și practică tradiții străvechi. Nu există facilități turistice, iar călătoriile aici sunt doar pentru drumeții bine pregătiți. Drumul se termină în orașul Kamdesh; dincolo de acesta, mergeți pe jos pentru a ajunge la sate precum Parun. Poliția locală se va aștepta să vă vadă permisul pentru provincia Khost și un ghid autorizat dacă încercați să călătoriți aici.
Coridorul Wakhan (extremul nord-est) se întinde între Tadjikistan și Pakistan. Este accesibil cu vehicule 4x4 prin Pasul Wakhjir accidentat (deschis doar vara cu permis). Valea îngustă se deschide spre înaltul platou Pamir. Drumul principal merge de la Ishkashim (Badakhshan) la Bozai Gumbaz, trecând pe lângă satele ismaelițe precum Langar și Quqing. Peisajul este himalayan: vârfuri ascuțite (inclusiv Noshaq, 7.485 m) flanchează drumul, iar iurtele kirghize împânzesc pășunile de vară. Drumeția între satele din Wakhan este o expediție de mai multe zile prin văile râurilor. Nu este nevoie de cazare - campezi sau stai în pensiuni locale foarte simple. Proviziile trebuie luate cu tine. Străinii au nevoie de o permisiune specială de la Kabul pentru a intra în extremul nord-est, apoi trebuie să se înregistreze la autoritățile din Ishkashim.
Dincolo de Bamyan, provinciile Ghor și Badghis rămân în mare parte neexplorate de turiști. În Ghor (la sud de Bamyan), fragmente de istorie (cum ar fi Minaretul din Jam) ies la iveală din văile încâlcite, dar drumurile pot fi impracticabile în afara verii. Drumul peste Pasul Shibar se închide iarna, așa că cel mai bine este să pleci în Ghor pentru drumeții de vară cu un ghid de caravană. Provincia Ghazni, în drum spre Kandahar, oferă și ea trecători izolate, dar alege acest traseu doar cu un ghid local experimentat.
Aceste călătorii izolate nu sunt pentru călătorul ocazional. Necesită permise speciale, ghizi locali, echipament de camping și acceptarea unei izolări reale. Legătura de telefonie mobilă este inexistentă, iar asistența medicală este la câteva zile distanță. Dacă nu aveți experiență în călătoriile în sălbăticie sau răbdare pentru nenumăratele puncte de control, este mai practic să rămâneți la circuitul bine bătătorit al Bamyan, Mazar și Herat. Cei care se aventurează dincolo de ele vor fi răsplătiți cu singurătate absolută, peisaje spectaculoase și întâlniri cu culturi aproape neatinse de lumea modernă.
Mesele afgane urmează tradiții consistente. Micul dejun înseamnă adesea lipie caldă (naan) cu unt, brânză sau gem, însoțită de chai dulce (ceai negru cu zahăr). În orașe precum Kabul sau Mazar, puteți găsi vânzători ambulanți care vând bolani (pâine prăjită în tigaie, umplută cu cartofi sau praz) sau frigărui de kebab ca gustare de dimineață. Un alt mic dejun obișnuit este o omletă cu ceapă sau pur și simplu ouă fierte cu naan și ceai.
Pentru prânz și cină, așteptați-vă la preparate cu orez și carne. Mâncarea națională este Kabuli pulao: orez parfumat cu stafide, morcovi și miel sau vită mărunțite. Veți vedea pulpe de miel la rotisor învârtindu-se pe marginea drumului sau pui la grătar pe cărbuni. Tocănițele (numite qorma) fierb la foc mic toată ziua - de exemplu sabzi (spanac cu miel) sau aloo gosht (cartofi și carne). Găluștele sunt populare: mantu (găluște cu carne la abur acoperite cu iaurt și mentă) și ashak (găluște cu usturoi și chives fierte). Vegetarienii vor găsi preparate precum shorwa (supă de legume) sau boranee (iaurt și spanac), dar multe mese includ carne.
În orașele mai mici și în bazaruri, veți mânca foarte simplu: un bol de orez, o pulpă de capră și poate o mică salată de ceapă și roșii. Cafenelele din orașele mai mari pot oferi lipii cu feta sau kebaburi la grătar cu naan. Mâncarea stradală este relativ sigură: încercați porumb prăjit, fructe uscate sau samosa gustări prăjite între mese pentru a umple golurile.
Per total, mâncarea afgană este simplă, consistentă și nu foarte picantă (ardeiul iute se servește separat dacă vrei iuțeală). Așteaptă-te la multă pâine, carne, orez și iaurt. Bucură-te de mesele comune și de ceaiul nesfârșit - la urma urmei, împărțirea pâinii și a ceaiului este modul în care afganii spun „bine ați venit”.
Deplasarea prin Afganistan necesită planificare. Între orașe, principalele opțiuni sunt taxiurile partajate (microbuze), mașinile private, autobuzele de noapte sau zborurile. Microbuzele partajate operează rute regulate (de exemplu, Kabul–Bamyan, Bamyan–Mazar) și costă între 5 și 15 dolari, în funcție de distanță. Acestea așteaptă până se umple înainte de a pleca, așa că orele de plecare pot fi imprevizibile. Autobuzele de noapte (autocare mari de dormit) leagă orașele mari precum Kabul–Herat sau Kabul–Bamyan. Acestea pot fi foarte simple (uneori fără scaune rabatabile) și tind să se deplaseze încet pentru siguranță.
Închirierea unei mașini private (cu șofer) oferă cea mai mare flexibilitate. Prețurile variază în funcție de tipul de vehicul, dar așteptați-vă la 100–150 USD pe zi pentru o berlină confortabilă (inclusiv combustibil și șofer). Această opțiune este rentabilă dacă este împărțită cu un grup mic. Vă permite să vă opriți pentru a admira peisajul și să evitați dubele înghesuite.
Zborurile interne acoperă perechi de orașe cheie (Kabul–Herat, Kabul–Mazar, Mazar–Herat) și durează 1–2 ore. Companiile aeriene afgane (Kam Air, Ariana) oferă aceste rute, costând de obicei între 80 și 120 USD dus. Zborurile pot economisi timp, dar orarele sunt limitate, iar anulările din cauza vremii sunt frecvente. Rezervați zboruri numai dacă aveți flexibilitate în itinerariul dumneavoastră.
Pentru comparație: hotelurile din Kabul sau Mazar încep de la 60–80 USD pentru o unitate de clasă medie și ajung la peste 150 USD pentru una de lux (Serena, Inter-Continental). În Bamyan sau în orașele mai mici, hotelurile de clasă medie costă între 20 și 50 USD. Mâncărurile servite pe stradă costă între 1 și 3 USD, iar cele servite la restaurant între 5 și 15 USD. Un autobuz local sau un taxi comun între orașe costă de obicei sub 10 USD. Ghizi: 30–50 USD pe zi (inclusiv mașina). Întotdeauna confirmați și plătiți onorariile ghizilor în numerar la sfârșitul zilei.
Cumpărarea unei cartele SIM este ușoară în magazinele orașului (Roshan, Afghan Wireless sau Etisalat). Abonamentele cu date costă doar câțiva dolari. Acoperirea este bună în orașe și de-a lungul drumurilor principale, dar poate dispărea în munții îndepărtați. Wi-Fi-ul hotelier este disponibil mai ales la hotelurile de lux, uneori contra cost. Planificați întreruperi frecvente și aveți la îndemână hărți și ghiduri offline. Descărcați hărțile, ghidurile de conversație sau divertismentul necesare înainte de a călători.
Securitatea în Afganistan s-a schimbat dramatic din 2021. Guvernul taliban proclamă stabilitatea, iar în multe locuri luptele armate ale insurecției s-au încheiat. Cu toate acestea, riscurile rămân inegale. În sud (Helmand, Kandahar, Uruzgan), au fost raportate ciocniri între grupuri afiliate ISIS. Kabulul însuși a suferit un bombardament major în 2024, demonstrând că atacuri de mare amploare pot avea loc în continuare. Atacuri sectare izolate ale ISIS-K persistă în anumite orașe.
În ciuda alarmismului presei, mulți călători declară că se simt surprinzător de în siguranță, mai ales când se află pe rute ghidate. Punctele de control talibane sunt frecvente, dar ordonate: dacă aveți documentele necesare și arătați respect, majoritatea opririlor se termină cu un semn politicos din cap. Infracțiunile mărunte (jafurile, furtul din buzunare de la străini) sunt practic necunoscute; localnicii au grijă de turiștii din satul lor din ospitalitate. De fapt, ofițerii de poliție din Bamyan sau Mazar vă pot chiar avertiza să rămâneți împreună dacă vă separați, din curtoazie.
Principalul pericol tinde să fie accidentele rutiere. Drumurile de munte sunt întortocheate; șoferii împart drumurile cu pietoni, capre și, ocazional, câte un convoi militar. Purtați întotdeauna centura de siguranță și, dacă este posibil, călătoriți ziua. Dacă sunteți un călător atent, este mai probabil să suferiți de decalaj orar sau rău de altitudine decât de violență.
Opțiunile de asigurare de călătorie sunt extrem de limitate: doar câteva companii de asigurări specializate (cum ar fi IATI sau Travelex) au polițe care acoperă Afganistanul. Citiți cu atenție detaliile – multe polițe exclud răpirile sau evacuarea cu elicopterul, cu excepția cazului în care plătiți suplimentar. Ambasadele occidentale funcționează cu sume reduse și nu există nicio garanție de ajutor rapid dacă ceva nu merge bine. Presupuneți că sunteți în întregime responsabil pentru dumneavoastră.
Pentru călătorii de sex masculin, călătoriile solo sunt ceva obișnuit în afara sudului paștun, deși pot fi o senzație de singurătate. Femeile călătoresc, în general, participă la excursii sau vin cu un escortă masculin. Reportajele unor jurnaliști cu experiență spun că acestea se simt adesea în siguranță fizic (localnicii vor avea grijă de ele), dar trebuie să respecte o modestie strictă și nu pot hoinări liber.
Pe scurt, Afganistanul este mai sigur pentru turiști decât se tem mulți, însă departe de a fi lipsit de riscuri. Principalele pericole acum sunt logistice - defecțiuni ale vehiculelor, altitudine, călătorii lungi - mai degrabă decât violența țintită. Respectați întotdeauna avertismentele oficiale de călătorie (care tind să fie foarte prudente), dar echilibrați-le cu rapoarte actualizate de la călătorii de la fața locului. Fiți pregătiți, rămâneți vigilenți și nu uitați că oamenii prietenoși pe care îi întâlniți depășesc adesea statisticile.
Primăvara (martie–mai): Primăvara este probabil cel mai plăcut anotimp. Topirea zăpezii de iarnă înverzește văile, iar florile sălbatice acoperă versanții munților. Florile de cais din Ghazni și câmpurile de maci din Wakhan înfloresc în aprilie. Zilele sunt blânde (15–25°C chiar și la altitudine), iar nopțile răcoroase. Majoritatea drumurilor sunt deschise până la sfârșitul lunii martie. Cu toate acestea, dacă Ramadanul cade primăvara (variază în fiecare an), așteptați-vă ca restaurantele să se închidă mai devreme, iar nivelul de energie să scadă în timpul zilei. Acest sezon este ideal pentru drumeții, vizitarea obiectivelor turistice și pentru a vă bucura de peisajul rural atunci când este luxuriant și parfumat.
Vara (iunie–august): Vara în câmpie este caldă și uscată. În Kandahar sau Helmand, maximele de zi ating adesea 40°C. Kabul se menține în jur de 30–35°C. Căldura face ca vizitarea orașelor de câmpie să fie obositoare; mulți afgani stau în case în timpul zilei. Totuși, vara are recompensele ei: este singura perioadă pentru zonele de foarte mare altitudine. Wakhan și Nuristan devin accesibile, pajiștile alpine înflorind în iulie și august. Lacuri precum Band-e-Amir sunt albastru-lăptos sub soarele strălucitor. De asemenea, vizibilitatea este clară (fără ceață sau noroi), așa că priveliștile montane sunt spectaculoase. Dacă călătoriți vara, luați cu voi multă apă și protecție solară și planificați să vă odihniți în locuri umbroase în timpul celor mai călduroase ore.
Toamna (septembrie–noiembrie): Toamna, vremea se răcește ușor începând cu septembrie. Acesta este al doilea cel mai bun sezon pentru călătorii. Recolta este abundentă: lanurile de grâu devin aurii, iar recoltele de struguri și rodii încep în octombrie. Râurile curg din abundență cu ape de munte. Nopțile devin reci, mai ales spre sfârșitul lunii noiembrie, iar la altitudini mari devine posibilă o ploaie ușoară sau ninsoare. Peisajul capătă o strălucire blândă - câmpii maronii și plopi galbeni ziua, stele clare noaptea. Aglomerația turistică se diminuează după septembrie, așa că octombrie poate fi o perioadă excelentă pentru mai puțini oameni la monumente. Rețineți doar că până în noiembrie unele drumuri principale (spre Bamyan, Wakhan) pot începe să devină dificile.
Iarnă (decembrie–februarie): Iarna poate fi severă în munți. Bamyan și trecătorile mai înalte sunt acoperite de ninsori abundente; lacurile din Band-e-Amir îngheață într-o întindere albă suprarealistă. Cu toate acestea, Kabul și Herat au ierni relativ însorite (temperaturi maxime pe zi 5-15°C, nopți sub zero grade). Multe drumuri interioare (spre Bamyan, Wardak, Nuristan) se închid sau devin foarte agitate. Orarul zborurilor este rare. Unii călători preferă Kabul iarna pentru străzile liniștite și hotelurile ieftine în extrasezon. Dacă vizitați orașul iarna, împachetați haine groase, o jachetă de puf și provizii pentru băuturi calde. Verificați din timp dacă drumurile sunt închise; de exemplu, autostrada de la Bamyan la Parwan este adesea blocată până în ianuarie. Cu toate acestea, contrastul iernii - vârfuri acoperite de zăpadă și aburi de bazar - poate fi o experiență unică, cu puțini turiști în jur.
Sfat sezonier: În general, lunile martie-mai și septembrie-noiembrie sunt optime. Planificați în funcție de clima regională: dacă doriți Hindu Kush cât timp este verde, alegeți primăvara sau începutul verii. Dacă preferați drumeții în văi mai răcoroase și festivaluri ale recoltei, toamna este cea mai potrivită. Iarna este doar pentru călătorii îndrăzneți, pregătiți pentru zăpadă și frig.
Cu doar o săptămână la dispoziție, concentrați-vă pe circuitul central-nord.
– Ziua 1 (Kabul): Sosiți, obțineți permisul provincial de la Ministerul Informațiilor și vizitați Templul Sakhi sau Piața de Păsări, dacă timpul vă permite. Seara, pregătiți-vă itinerariul și aranjați transportul pentru ziua următoare.
– Zilele 2–3 (Bamyan): Călătorie cu microbuzul (5–6 ore) spre Bamyan. Petreceți întreaga primă zi vizitând nișele lui Buddha, muzeul local și ruinele Orașului Strigătelor. În a doua zi, vizitați Parcul Național Band-e-Amir (6–8 ore dus-întors) pentru a vedea lacurile turcoaz. Întoarcere în orașul Bamyan pentru cazare.
– Zilele 4–5 (Mazar-i-Sharif): Mergeți spre nord, spre Mazar (autobuz peste noapte sau zbor scurt din Bamyan). La sosire, vizitați Moscheea Albastră și piața. A doua zi, faceți o excursie la Balkh (la 25 km distanță) pentru a vedea Moscheea Verde și ruinele orașului vechi, apoi vizitați Takht-e Rustam la întoarcere. Rămâneți în Mazar peste noapte înainte de a vă întoarce.
– Ziua 6 (Înapoi la Kabul): Întoarcere la Kabul cu autobuzul sau mașina (puteți întrerupe călătoria din nou la Bamyan, dacă este nevoie) și odihnă.
– Ziua 7 (Plecare): Folosiți timpul rămas pentru vizitarea obiectivelor turistice finale ale orașului sau cumpărături în Kabul, apoi plecați.
Această buclă de o săptămână face călătoria relativ scurtă și acoperă principalele atracții. Rețineți că majoritatea zilelor de călătorie sunt lungi, așa că planificați opriri de odihnă. Dacă săriți peste ceva, de obicei este Bamyan sau Balkh, în funcție de interesele dvs.
O excursie de două săptămâni vă permite să înconjurați vestul și sudul după nord.
– Zilele 1–2 (Kabul): La fel ca mai sus – permise, tur rapid al Kabulului.
– Zilele 3–4 (Bamyan): Ca mai sus: Buddha și Band-e-Amir.
– Zilele 5–6 (Kandahar): Conduceți sau zburați până la Kandahar. Explorați obiectivele turistice centrale: Altarul lui Baba Wali, vechea cetate și bazarele. Experimentați bucătăria paștună (Kabuli pulao, bolani) la restaurantele locale. Rețineți că o femeie străină va avea nevoie de un escortă masculin pentru vizitele în afara orașului.
– Zilele 7–9 (Herat): Din Kandahar (prin intermediul programului redus de zboruri al orașului Kandahar sau cu un autobuz lung via Farah), ajungeți la Herat. Petreceți ziua 7 la sosire și odihnă, ziua 8 vizitând Marea Moschee și Citadela, iar ziua 9 în bazarurile și muzeele locale.
– Zilele 10–12 (Mazar-i-Sharif): Mergeți spre nord (zbor via Kabul sau o călătorie lungă cu mașina) spre Mazar. Vizitați Moscheea Albastră, Balkh și împrejurimile, ca în planul de o săptămână. Aveți o zi suplimentară aici pentru a vă odihni sau a vedea mai multe obiective turistice în Mazar (poate un picnic lângă un râu).
– Zilele 13–14 (Întoarcerea la Kabul): Petreceți ziua 13 călătorind înapoi spre Kabul (s-ar putea să vă opriți din nou în Bamyan pentru noapte). În ziua 14, ajungeți la Kabul și pregătiți-vă pentru plecare.
Acest itinerariu atinge toate regiunile majore și permite 2-3 zile în fiecare oraș mare. Parcurgerea în zig-zag (Kabul→Bamyan→Kandahar→Herat→Mazar→Kabul) evită să te întorci pe același drum. Permise: nu uita să incluzi toate aceste provincii (Kabul, Bamyan, Kandahar, Herat, Balkh, Samangan) pe lista de permise de la început. Coordonează cu atenție logistica (în special zborurile) în caz de întârzieri.
Cu trei săptămâni, poți explora zone cu adevărat neobișnuite după bucla de 2 săptămâni de mai sus.
– Zilele 1–10: Ca și în itinerariul de două săptămâni (Kabul, Bamyan, Kandahar, Herat, Mazar).
– Zilele 11–13 (Nuristan): Întoarcere la Kabul și apoi un zbor intern spre Jalalabad (Nangarhar). Din Jalalabad, conduceți spre nord în Kunar și apoi în Nuristan (este nevoie de permise în fiecare district). Petreceți câteva zile drumețind în zone precum Nargi sau Parun cu un ghid local experimentat, cazându-vă într-o pensiune simplă sau campând.
– Zilele 14–16 (recuperare Kabul): Întoarce-te la Kabul, odihnește-te și achiziționează provizii suplimentare (sau rezervă-ți o zi de rezervă pentru întârzieri).
– Zilele 17–19 (Coridorul Wakhan): Zburați sau conduceți până la Faizabad (Badakhshan). De acolo, îndreptați-vă spre est pe autostrada Wakhan. Vizitați sate precum Ishkashim (granița cu Tadjikistan) și petreceți noaptea în pensiuni simple. Dacă timpul vă permite, faceți o drumeție de 2 zile spre Bozai Gumbaz sau până la Pasul Khargush. Aceasta necesită permise speciale de la Kabul și, eventual, o escortă armată, conform regulilor actuale.
– Zilele 20–21 (rezumat la Kabul): Întoarcere la Kabul prin Faizabad și Fayzabad (necesită o rută creativă) sau zbor, dacă este posibil. Petreceți ultima zi relaxându-vă și cumpărând în Kabul înainte de plecare.
Acest plan de 3 săptămâni este intens. Pe lângă circuitul principal, adaugă drumeții în sălbăticie în Nuristan și Wakhan (ambele foarte izolate). Încercați-l doar dacă nu aveți constrângeri de timp și aveți o flexibilitate extremă. Fiecare drumeție poate necesita propriile permise sau permisiuni tribale. Alternativ, dacă doriți o excursie mai moderată de 3 săptămâni, puteți folosi timpul suplimentar în Kandahar, Bamyan sau Herat pentru drumeții de mai multe zile sau vizite culturale (de exemplu, o zi întreagă în Bamyan pentru drumeții sau în Herat pentru sate).
Dacă timpul este foarte limitat (4-5 zile), concentrați-vă doar pe Kabul și Bamyan:
– Opţiune: Ziua 1: Kabul (sosire, permise). Ziua 2: Bamyan (călătorie, Buddha). Ziua 3: Bamyan (Band-e-Amir). Ziua 4: Kabul (retur și zbor). Călătoriile scurte în afara acestui centru vor fi grăbite, așa că este mai bine să vizitați mai puține locuri.
Ce să spui și să faci: Când sunteți oprit la un punct de control, salutați ofițerul calm. „Pace vouă” și un zâmbet. Țineți ambele mâini pe volan (dacă conduceți) sau în poală dacă sunteți pasager și evitați mișcările bruște. Ofițerii vă vor pune întrebări de bază: naționalitatea dumneavoastră, de unde veniți, unde mergeți și cu cine sunteți. Răspundeți concis. Dacă urmați itinerariul permisului, spuneți acest lucru clar și arătați permisul. De exemplu: „Sunt din Canada și vizitez situl dedicat lui Buddha din Bamyan.” Dacă ofițerul vă întreabă cine este cu dumneavoastră, indicați numele ghidului sau al prietenului dumneavoastră.
Întrebările și răspunsurile frecvente includ: – "De unde ești?" – “I am [Your Nationality].” – "Unde te duci?" – Menționați orașul sau reperul și motivul (de exemplu, „Mă duc să vizitez Parcul Național Band-e-Amir”). „Cu cine călătorești?” – Arătați spre ghidul dumneavoastră sau spuneți „ghidul meu”. „Cât timp vei sta?” – Specificați durata planificată, în funcție de viză (de exemplu, „aproximativ două săptămâni în total”).
Limbajul corpului: Stați drept și nu vă lăsați cocoșați. Înainte de a vorbi, scoateți ochelarii de soare sau șapca. Când arătați documente, lăsați-l pe ofițer să le ia, în loc să le strângeți strâns și să arătați nervozitate. Dacă trebuie să luați o înghițitură de apă sau să vă aranjați hainele în timp ce așteptați, faceți-o calm. Evitați să căscați, să vă încruntați sau să vă încrucișați brațele. O postură relaxată, dar atentă, semnalează respect.
Se afișează lucrări: Țineți întotdeauna pașaportul și permisul de călătorie la îndemână, unul peste altul. Dați-le mâinii întinse a agentului de pază atunci când vi se cere. Le puteți scoate în liniște din geantă, cu ambele mâini la vedere, înainte ca ofițerul să urce în vehicul. În timp ce ofițerul le examinează, stați nemișcat și aveți răbdare. După ce vă returnează documentele, verificați dacă totul este încă acolo înainte de a pleca.
Dacă apar probleme: Dacă un ofițer pare supărat sau pune o întrebare pe care nu o înțelegi, păstrează-ți calmul. Nu te certa. Poți spune: „Îmi pare rău, nu am vrut să provoc probleme” (în dari: „Bebakhshid, om intenționat Kharab Nabud”) și apoi încercați să clarificați. Adesea, o scurtă întârziere sau scuze politicoase rezolvă problema. În cazuri extreme (cum ar fi reținerea neobișnuit de mult timp), puteți solicita respectuos să vă întâlniți cu un ofițer superior spunând „Ce, domnule?” which means “Sir, [the senior officer].”
Steagurile talibanilor: Este obișnuit să vezi steaguri talibane la punctele de control sau pe vehicule. A avea un mic steag taliban în mașină (de exemplu, un steag alb în miniatură cu alfabet arab) poate semnala cooperare. Dacă afișezi unul și un ofițer observă, ridică pur și simplu degetul mare sau spune „Cu respect”Acest gest nu este obligatoriu, dar poate accelera o interacțiune.
Dezescaladare: Dacă un punct de control vă ordonă să ieșiți din mașină, faceți-o încet și calm. Lăsați-i să vă țină documentele sau telefonul. Dacă necesită o percheziție, faceți un pas înapoi și stați liniștit. Este util să îi priviți cu mâinile relaxate în față. Nu vă întoarceți spatele și nu vă mișcați brusc. Dacă vă cer să faceți ceva (cum ar fi să mutați mașina), faceți acest lucru. Un simplu semn din cap și... „Tashakur, Khan” („Vă mulțumesc, domnule”) în Dari, oprirea se încheie adesea. Mai multe opriri sunt normale în orice călătorie; fiecare dintre ele va părea mai obișnuită pe măsură ce mergeți.
Afganistanul poate fi o experiență socială intensă: invitațiile la chai sau la mese sunt peste tot. Pentru o după-amiază liniștită, găsiți un loc retras. În Kabul, de exemplu, grădinile Înaltului Comisariat Britanic (cu programare) sau curtea umbrită a Hotelului Serena oferă o pauză de liniște. Unele curți interioare de pe Darulaman Road pot fi aproape pustii la amiază.
Bamyan este ideal pentru singurătate: Călătoriți pe o scurtă distanță de oraș până în văi precum Waras sau Koktebel, unde puteți petrece ore întregi fără să vedeți niciun alt călător. Diminețile devreme în Bamyan pot fi deosebit de liniștite, deoarece fermierii pregătesc câmpurile. În mod similar, în afara orașului Mazar, o plimbare de-a lungul malurilor râului Darband sau în livezile din apropiere poate fi remarcabil de liniștitoare.
Pentru o călătorie lentă, integrați-vă în rutina zilnică. Savurați ceai și observați, în loc să vă grăbiți de la un loc la altul. În Herat, o cafenea de pe strada Kohistan poate fi o oază pentru a observa oamenii. Citiți sau scrieți în jurnal în locuri liniștite, cum ar fi vechiul altar Gazur Gah sau cartierul artiștilor Shahr-e Naw din Herat. Prin ritmul tău - petrecând două ore în loc de una la un muzeu sau făcând o pauză lungă la o tarabă cu chai de pe marginea drumului - absorbiți atmosfera și evitați supraîncărcarea senzorială.
Dacă trebuie să refuzi oferte de ospitalitate, fă-o politicos. De exemplu, dacă ești invitat într-o casă, dar trebuie să pleci, spune „shukran” (mulțumesc) și spune că trebuie să-ți continui călătoria. Afganii vor înțelege că „am o altă programare” sau „trebuie să mă întorc la hotel”. Exprimă-ți întotdeauna recunoștința înainte de a pleca.
În cele din urmă, bucurați-vă de momentele de liniște. Mulți călători consideră că Afganistanul este un loc atât pentru reflecție, cât și pentru vizitarea obiectivelor turistice. O drumeție în zori în jurul sitului dedicat lui Buddha sau un apus de soare lângă zidurile istorice ale orașului Herat pot fi meditative. Casele de ceai afgane nu se deranjează dacă stai liniștit singur - comandă pur și simplu o ceașcă de ceai verde și instalează-te confortabil. Nimeni nu te va obliga să stai de vorbă; o înclinare politicoasă din cap sau un zâmbet blând sunt suficiente pentru un călător introvertit aici.
Turismul și valuta străină nu au fost niciodată priorități majore pentru vechiul regim, dar astăzi talibanii curtează în mod deschis vizitatorii străini. Ministerul Informațiilor și Culturii (cu birouri în Kabul și în unele provincii) și comitetele locale de turism vorbesc pozitiv despre invitarea turiștilor. Oficialii menționează adesea crearea de locuri de muncă și valuta forte ca beneficii. În Bamyan sau Mazar, administratorii locali le-au spus călătorilor că primesc vizitatori străini ca sursă de venit și ca simbol al normalității. Aceasta înseamnă că, dacă respectați regulile (permise, îmbrăcăminte, comportament), mulți comandanți locali vor de fapt să petreceți timp și bani în zona lor. De exemplu, operatorul unei pensiuni din Bamyan vă poate mulțumi în mod deschis pentru ședere și îi poate încuraja pe alții să vină.
Acestea fiind spuse, există încă birocrație. Așteptați-vă ca oficialii să pună multe întrebări sau să solicite documente – adesea, pur și simplu își fac treaba. Dacă respectați coada (de exemplu, dacă sunteți de acord cu reamintirea blândă a unui gardian de a vă acoperi), sistemul merge mai departe. Mesajul general este: „Respectați legile noastre și puteți călători”. Mulți călători constată că, odată ce formalitățile sunt finalizate, punctele de control devin scurte și chiar prietenoase, iar timpul rămas pe drum este fără evenimente.
Regulile oficiale din timpul talibanilor pot fi confuze. Unele edicte sunt publicate online sau în afișe publice (de exemplu, codurile vestimentare pentru femei sau interdicțiile privind muzica și chioșcurile cu difuzoare). Cu toate acestea, aplicarea acestora se învață în mare parte prin exemplu sau se transmite verbal. Nu veți primi o broșură la graniță.
În practică, sătenii și poliția află normele prin canale informale: recomandări, radio local sau edicte pe pereții moscheilor. Majoritatea străinilor învață regulile întrebând un ghid sau observând comportamentul local. De exemplu, nu există niciun indicator care să interzică muzica în mașini, dar dacă un agent de control aude muzică pop, îți va spune să o închizi. În mod similar, s-ar putea să observi că bărbații dintr-o parte a orașului nu dau niciodată mâna femeilor și să realizezi că aceasta este o etichetă așteptată.
Dacă nu ești sigur, alege varianta conservatoare. Ghidul te va ajuta să interpretezi obiceiurile nerostite: de exemplu, dacă vezi că nu există nimeni care să ia prânzul pe o stradă a orașului în timpul rugăciunii, nici tu nu vei învăța să o faci. În timp, vei observa tiparele întrebărilor de la punctele de control (adesea aceleași cinci), ceea ce îți spune ce priorități acordă autoritățile. Cheia este să observi și să întrebi discret - afganii înțeleg, în general, că străinii învață și nu vor penaliza un vizitator pentru greșeli sincere.
Strictitudinea regulilor talibane variază în funcție de provincie. În Kandahar și Helmand, comandanții locali aplică cea mai conservatoare interpretare - femeile străine fără burqa și cu escortă masculină pur și simplu nu sunt așteptate să călătorească acolo. În Herat și Mazar, aplicarea legii poate fi mai blândă: bărbații și femeile ar putea sta împreună în casa unei familii (în special în comunitățile șiite), iar punctele de control tind să verifice pur și simplu documentele. Autoritățile hazara din Bamyan sunt, de asemenea, relativ indulgente; deoarece puține femei călătoresc singure aici, aplicarea legii se concentrează pe decența de bază (acoperirea umerilor etc.).
Chiar și în interiorul unui oraș, normele diferă în funcție de cartier. În districtul diplomatic din Kabul (Wazir Akbar Khan), codurile vestimentare sunt luate extrem de în serios din cauza vizibilității ridicate, în timp ce într-un bazar aglomerat de pe șoseaua de centură oamenii acordă mai multă atenție comerțului zilnic și mai puțin detaliilor de modă (deși modestia este încă așteptată).
Și punctele de control diferă: posturile rurale pot fi conduse de tineri voluntari care discută curioși cu tine, în timp ce punctele de control din oraș au adesea grade militare mai formale. Dacă călătorești ca femeie singură, așteaptă-te la interogatorii mai amănunțite în Kandahar, dar nu atât de mult în nord. Un bărbat care călătorește singur va trece, în general, cu ușurință după întrebările inițiale (care trebuie să corespundă în continuare cu permisul său).
Frica de talibani îi poate face pe vizitatori să se îngrijoreze de fiecare posibilă greșeală. În realitate, majoritatea plângerilor se împart în două categorii: birocrație și moralitate.
În ceea ce privește documentele, lipsa unei vize, a unui permis sau a unui abonament interurban valabil este cea mai sigură modalitate de a fi respins. Dacă urcați într-un autobuz fără permis pentru provincia în care intrați, așteptați-vă să vi se spună să coborâți la ultimul punct de control. Soluția este pur și simplu timpul necesar și documentele corecte la îndemână. Pot fi impuse amenzi mici pentru lipsa documentelor (de ordinul a 500-1.000 AFN), dar acestea sunt de obicei sume fixe, nu mită.
În ceea ce privește moralitatea, talibanii sunt îngrijorați în principal de comportamentul evident. Filmarea femeilor sau fetelor fără permisiune, criticarea zgomotoasă a oficialilor, prezentarea semnelor unor practici tabu sau consumul de alcool în public sunt principalele lor obiective. De exemplu, dacă un călător ar denigra regimul pe rețelele de socializare, autoritățile locale ar interveni cu siguranță. Dar citirea în liniște a unui ziar în limba engleză la hotel sau menținerea camerei jos în public nu atrage atenția. Nici măcar mulți polițiști locali nu-i privesc pe turiști ca pe niște infractori în mod implicit; ei îi urmăresc mai mult pentru a vedea cum respecți regulile decât pentru a-i pedepsi.
Pe scurt, turiștii „intră de obicei în bucluc” din ignoranță (au uitat permisul, au intrat într-o baie exclusiv pentru bărbați etc.), mai degrabă decât din sfidare intenționată. Atâta timp cât rămâi respectuos și respecți regulile, majoritatea talibanilor te vor lăsa să continui. Ei înțeleg că ai venit să cheltuiești bani și să fii binevoitor, nu să le ții prelegeri. Incidentele care ajung pe prima pagină a ziarelor – arestări sau amenzi – au fost rare pentru călătorii obișnuiți. Dacă ai o întâlnire nefericită, păstrează-ți calmul, respectă regulile și folosește-o ca pe o experiență de învățare.
Înainte de Islam, Afganistanul era presărat cu temple și stupe budiste. Doar câteva au supraviețuit până în zilele noastre. Takht-e Rustam (provincia Samangan) este un exemplu clasic: o stupă înaltă de 28 de metri, sculptată într-o stâncă din epoca Kushan (circa secolul al III-lea). Puteți merge în interiorul acestui turn gol. În apropiere se află ruinele unei mici mănăstiri cu acoperiș plat și o cameră de meditație unde locuiau odinioară călugări. O altă stupă antică se află în Cheshmeh-ye Sokhta, lângă Kabul (deși acum este în mare parte îngropată).
Majoritatea relicvelor budiste tangibile se găsesc în jurul orașului Bamyan. Pe lângă nișele enorme ale lui Buddha (acum goale) și Shahr-e Gholghola, puteți observa stupe mai mici și torsuri sculptate ale unor Bodhisattva pe faleze. În Fayzabad (Badakhshan) există două stupe în ruine într-un sat. Aceste situri sunt aproape întotdeauna în aer liber, așa că bucurați-vă de ele la răsărit sau apus, când lumina este blândă.
După sosirea Islamului, Afganistanul a devenit casa multor dinastii, fiecare lăsându-și propriul stil arhitectural. Una dintre capodopere este Minaretul lui Jam (secolele XI-XII), un turn înalt, spiralat, din cărămidă, situat în îndepărtata provincie Ghor. Suprafața sa este acoperită de inscripții arabe complexe și modele florale. Vizitarea orașului Jam necesită o drumeție de mai multe zile sau un zbor cu elicopterul, dar minaretul reprezintă un simbol al artei islamice timpurii din Afganistan.
Gaznavizii și Ghorizii (secolele XI-XII) au construit structuri majore precum fortăreața Ghazni (acum în mare parte ruine) și mormântul sultanului Mahmud. Sub timurizi (secolul al XV-lea), Heratul a devenit o capitală a artei. Marea Moschee din Herat, altarul Gazur Gah (cu minaretele sale gemene albastre) și mormântul reginei Goharshad prezintă mozaicuri din gresie glazurată, iwan-uri simetrice și cupole înalte. O caracteristică a stilului timurid este arcul persan cu gresie albastră și caligrafie aurie, văzut în Herat și în Altarul mai mic al sultanului Mahmud din Ghazni (reconstrucție din anii 1990).
Influențele islamice ulterioare au venit de la moguli și safavizi. Moscheea de Vineri din Kabul (secolul al XVII-lea, deși reconstruită ulterior) are un aspect persan-iwan care amintește de Isfahan. În Herat și Kandahar, există mici moschei cu influențe qajar, cu mozaicuri în oglindă și plăci persane.
Secolul XX a adăugat un alt nivel. În Kabul, căutați structuri de beton din epoca sovietică: fostul Hotel Inter-Continental (acum reconstruit sub numele de Serena) și Hotelul Hilal (un turn înalt și gri). Acestea au un stil brutalist, cu forme simple de blocuri și decorațiuni minimale. Lângă Darulaman, este vizibilă fundația Palatului Darul Aman al lui Amanullah Khan - o structură de oțel din anii 1920 a unui palat enorm în stil european, încă incompletă după 100 de ani. Multe birouri guvernamentale și universități afgane construite în anii 1960-1970 sunt cutii simple de beton cu puține ornamente.
În ultimii ani, au apărut câteva clădiri moderne: noi complexe de ambasade, câteva centre comerciale, Turnul Sherpao din Karachi (pentru baza pakistaneză). Acestea folosesc fațade din sticlă și oțel. De asemenea, fiți atenți la panourile fotovoltaice de deasupra clădirilor și la turbinele eoliene din apropierea aeroportului (inițiative de îmbunătățire a infrastructurii).
Cei care călătoresc pentru prima dată în Afganistan se confruntă adesea cu o trezire neplăcută. Nu este o destinație turistică rafinată. Drumurile sunt înguste, iar indicatoarele rare; chiar și cartierele orașului pot fi confuze. Mulți vizitatori subestimează cât de încet se desfășoară lucrurile: o călătorie de 100 km poate dura o jumătate de zi. Birocrația poate fi înnebunitoare - chiar și după ce au completat actele, oficialii pot solicita semnături sau ștampile suplimentare la care nu te așteptai. Acordă dublul timpului de care crezi că ai nevoie.
Conștientizarea sinceră a acestor realități vă va ajuta să vă ajustați așteptările. Recompensele profunde ale Afganistanului vin din acceptarea acestor provocări ca parte a călătoriei. Luați răbdare, simțul umorului și câteva cărți bune - experiența nu va fi ușoară, dar este diferită de orice alt loc de pe pământ.
Ar trebui să călătorești în Afganistan sub conducerea talibanilor? Aceasta este o alegere profund personală. Susținătorii turismului susțin că aducerea vizitatorilor străini îi ajută pe afganii de rând să își câștige existența și nu îmbogățește direct elita talibană. O pensiune rezervată în Bamyan sau o achiziție de obiecte de artizanat în Mazar aduce bani familiilor și piețelor locale. Mulți ghizi și negustori îți vor mulțumi pentru vizită, observând cât de puțini străini vizitează acum. Unii localnici spun chiar că se simt uitați de lume, iar prezența ta le redă o oarecare mândrie.
Pe de altă parte, criticii subliniază că orice cheltuială externă se filtrează inevitabil prin canalele guvernamentale. Hotelurile și permisele generează venituri pentru bugetul de stat. Fiecare cursă cu taxiul sau intrare în muzeu contribuie puțin la vistieria regimului, fie prin impozitare formală, fie prin straturi de mită. Chiar și ghizi individuali trebuie să plătească impozite sau „taxe de securitate” neoficiale în sus pe lanț. Din punct de vedere simbolic, fluturarea pașaportului sub steagurile talibanilor poate părea o victorie propagandistică pentru regim. Mass-media internațională și guvernele au condamnat performanța talibanilor, iar unii vor vedea turismul ca pe o normalizare.
Nu există un singur răspuns corect. Dacă etica te apasă, ia în considerare acești factori: – Concentrați-vă pe beneficiile locale. Prioritizați cazarea la case de oaspeți și pensiuni administrate de familii în detrimentul taberelor mari administrate de străini. Acest lucru vă direcționează banii către săteni, mai degrabă decât către organizații mari. – Amplificați vocile locale. Dacă este posibil, vizitați școli, ateliere de artizanat sau organizații caritabile (cu permisiunea lor) și sprijiniți-le. Micile donații către profesori sau bacșișurile pentru artizani pot însemna mai mult pentru ei decât o taxă de tur. Rămâi informat. Urmăriți știrile și jurnaliștii afgani. Ascultați ce spun ghizi afgani sau lucrătorii ONG-urilor despre turism. Au o gamă largă de opinii: unii se bazează pe acesta pentru venituri, alții sunt îngrijorați de implicațiile politice.
În cele din urmă, turismul în Afganistan nu este un act neutru. Mulți călători consideră că este o călătorie demnă de luat în seamă dacă este făcută cu grijă. Sosiți cu umilință, cheltuiți responsabil și fiți pregătiți să vă explicați propriile alegeri. Răspunsul unui călător la întrebarea „Ar trebui să merg?” a fost: „M-am dus pentru că afganii m-au rugat să vin.” Și-a amintit că prietenii locali spuneau că sunt mândri să găzduiască vizitatori. Decizia trebuie să vă aparțină, ghidată de valorile voastre și de ceea ce sperați să realizați.
Descoperiți scenele vibrante ale vieții de noapte din cele mai fascinante orașe ale Europei și călătoriți către destinații memorabile! De la frumusețea vibrantă a Londrei la energia palpitantă...
Lisabona este un oraș de pe coasta Portugaliei care combină cu măiestrie ideile moderne cu farmecul lumii vechi. Lisabona este un centru mondial pentru arta stradală, deși…
Cu canalele sale romantice, arhitectura uimitoare și marea relevanță istorică, Veneția, un oraș fermecător de la Marea Adriatică, fascinează vizitatorii. Centrul minunat al acestei…
De la începuturile lui Alexandru cel Mare până la forma sa modernă, orașul a rămas un far de cunoaștere, varietate și frumusețe. Atractia sa eternă provine din...
În timp ce multe dintre orașele magnifice ale Europei rămân eclipsate de omologii lor mai cunoscuți, este un magazin de comori de orașe fermecate. Din atractia artistica...
