Situată în Cartierul Evreiesc din Praga, această necropolă remarcabilă a suferit secole de intemperii de la întemeierea sa în 1439. Înconjurată de un labirint de pietre funerare vechi și copaci răsucite, rămășițele muritoare a aproape 100.000 de oameni găsite în Vechiul Cimitir Evreiesc au fiecare o poveste unică gravată în piatra purtată de briza.
De îndată ce intri în această zonă sfințită, scena ciudată dinaintea ta devine clară. Cu 12.000 de pietre funerare dispuse în unghiuri diferite, cimitirul își onorează în tăcere obiceiurile funerare unice. Limitările spațiului au dus la îngrămădirea mormintelor, producând astfel o înregistrare verticală a istoriei evreiești de aproape trei secole și jumătate.
Odată cu timpul, marșul necruțător al naturii a produs o situație marcată de o tulburare sistematică. Poziționate precar una lângă alta, pietrele acoperite cu mușchi au inscripții ebraice care se estompează încet, ca niște șoapte pierdute în trecerea timpului. Pe măsură ce lumina zilei scade și umbrele se întind, cimitirul devine mai suprarealist și amintește de unul dintre cele mai atmosferice filme de groază. Totuși, acest site are o mare valoare emoțională, deoarece oferă o legătură fizică cu generațiile anterioare, care inspiră mai degrabă respect decât anxietate.
Călătoriți spre sud, spre Mexic, unde o insulă apropiată de capitala aglomerată are o imagine atât de tulburătoare încât ar putea oferi fundalul celor mai terifiante filme de groază de la Hollywood. Bine ați venit pe Isla de las Muñecas, uneori cunoscută sub numele de Insula Păpușilor, unde linia care desparte capriciul de teroare dispare.
Mii de păpuși abandonate, cu ochii lor morți holbați din fiecare biban imaginabil, abundă pe această modestă bucată de pământ din canalele Xochimilco. Sub greutatea acestor santinele de plastic, ramurile copacilor scârțâie; fețele lor cândva vesele acum bătute și hidoase, dând insulei o festivitate macabră.
Condus de un obiectiv neclar, Julian Santana Barrera a început să adune păpuși aruncate din gunoiul din Mexico City în 1950, transformând insula în această galerie bântuitoare. Obiectivul lui este de a calma sufletul neliniștit al unui copil mic care pierise în mările din apropiere. Într-o întorsătură a evenimentelor care pare aproape prea frumoasă pentru a fi adevărată, Barrera a întâlnit personal un capăt apos aproape de insulă în septembrie 2001, lăsând astfel în urmă moștenirea sa tulburătoare.
Nu poți scăpa de sentimentul de a fi urmărit în timp ce navighezi pe micile poteci ale Insulei de las Muñecas. Cu privirile lor sticloase, păpușile – în multe stări de degradare – par să-ți urmărească fiecare mișcare. Acesta este un loc în care părțile întunecate ale naturii umane se ciocnesc cu puritatea copilăriei pentru a produce un mediu care este în același timp intrigant și destul de deranjant.
Călătoria noastră ne conduce către peisajele însorite ale Portugaliei, unde în orașul Évora, o capelă neobișnuită ne amintește cu claritate de moartea noastră. O capodopera a arhitecturii macabre care ne provoaca ideile despre viata, moarte si sacru, Capela dos Ossos, cunoscuta uneori sub numele de Capela Oaselor,
În cadrul bisericii mai mari Sf. Francisc, această mică capelă s-a dezvoltat dintr-o situație asemănătoare cu cea pe care au întâlnit-o proiectanții catacombelor din Paris. Évora a fost înconjurată în secolul al XVI-lea cu patruzeci și trei de cimitire, toate revendicând un teritoriu neprețuit. Remedierea este? un osuar centralizat care funcționează atât ca un puternic memento mori, cât și ca un ultim loc de odihnă.
Te trezești în fața zidurilor și stâlpilor acoperiți cu rămășițele muritoare a aproximativ 5.000 de oameni de îndată ce treci pragul capelei. Un salut sumbru pentru toți cei care intră, craniile zâmbesc din niște, femurii creează modele complexe și un întreg schelet atârnă dintr-un lanț. Rezultatul este în același timp teribil și ciudat de frumos, un monument al viziunii artistice a călugărilor franciscani care au înființat acest loc deosebit.
Ecou în inscripția de deasupra intrării, „Nós ossos que aqui estamos, pelos vossos” („Noi oasele care suntem aici, pentru ale voastre așteptăm”). Mesajul capelei este lipsit de ambiguitate. Redat în cel mai visceral mediu imaginabil, acesta este o reamintire atrăgătoare a trecătoarei vieții și a egalității tuturor în moarte.
Penultima noastră oprire este Republica Cehă, într-un orășel numit Lukova, unde una dintre cele mai ciudate instalații de artă din amintirea recentă își găsește expresie într-o biserică abandonată. Odată abandonată din 1968, când o parte din tavanul Bisericii Sf. Gheorghe s-a prăbușit în timpul unei înmormântări, ea servește acum ca un gardian tăcut al trecutului, pereții săi șoptind ecourile rugăciunilor de mult uitate.
Artistul Jakub Hadrava a ajutat biserica să treacă de la o ruină prăbușită la un loc de pelerinaj pentru pasionații macabri. Hadrava a populat stranele bisericii cu sculpturi fantomatice, astfel creând o punte între fizic și spectral și producând o congregație înghețată în dedicarea veșnică.
Teribila liniște te lovește de îndată ce împingi ușile mari de lemn și intri în naos. Sub învelișurile albe și în diferite poziții de rugăciune, sculpturile albe par să fluture între umbră și substanță în lumina slabă care intră de la ferestrele uzate. Se pare că ați găsit o slujbă la care au participat sufletele morților de mult timp, cu formele lor atârnând cu greu de planeta noastră.
Fără îndoială fascinant, efectul este destul de deranjant. În cadrul unui spațiu odată rezervat mântuirii perpetue, lucrările lui Hadrava ne provoacă să ne confruntăm cu propria noastră moarte și impermanența instituțiilor umane. La mult timp după ce ai părăsit biserica, acesta este un amestec magistral de artă, spiritualitate și ciudatul care rămâne în minte.
Călătoria noastră se termină în munții luxurianți din Luzon, Filipine, unde un vechi obicei de înmormântare pune la îndoială presupunerile noastre despre linia care desparte lumea celor vii de domeniul morților. Valea Echoului din orașul Sagada este dovada unui obicei funerar distinctiv care a captivat și îngrozit vizitatorii de milenii.
Aici, printre stâncile acoperite de ceață, veți vedea o priveliște care pare să provoace atât gravitația, cât și ideile tradiționale de înmormântare: sicrie atârnate sus deasupra solului, fixate pe fața de stâncă goală. Născută din convingerea poporului Igorot că, cu cât defuncții sunt poziționați mai sus, cu atât vor fi mai aproape de spiritele lor ancestrale, această practică generează o scenă de o frumusețe bântuitoare și o energie spirituală evidentă.
Stând la baza acestor stânci și rătăcindu-ți gâtul pentru a vedea sicriele agățate, nu poți să nu fii deopotrivă uimit și inconfortabil. Câteva dintre sicrie datează de secole; lemnul lor s-a decolorat din cauza expunerii mediului. Alții sunt sosiți mai recent, dovada că acest obicei vechi încă domnește chiar și în epoca modernă.
Suspendarea acestor sicrie este în sine un monument al voinței și al respectului pentru morți. Membrii familiei trebuie să-și poarte pe cei dragi pe cărări dificile de munte și apoi să se ocupe de sarcina instabilă de a fixa sicriul de stânca. Vorbind despre credințele înrădăcinate ale poporului Igorot, este o lucrare de dragoste și dăruire spirituală.
Sicriele agățate capătă un caracter și mai eter pe măsură ce seara se așează peste Echo Valley. Umbrele din ce în ce mai adânci și ceața care se îngroașă produc un mediu destul de încântător și cu siguranță înspăimântător. Un monument al relației permanente dintre vii și morți în cultura Sagada, sicriele, siluetate pe lumina stingerii, par să plutească în aer.
Deși deranjează străinii, acest obicei ne amintește de mai multe moduri prin care societățile din jur își onorează morții. Ne cere să luăm în considerare numeroasele moduri în care oamenii încearcă să închidă golurile temporale și eterne, provocând astfel presupunerile noastre despre moarte și înmormântare.
Examinând semnificația lor istorică, impactul cultural și atractivitatea irezistibilă, articolul explorează cele mai venerate locuri spirituale din întreaga lume. De la clădiri antice la uimitoare…
De la începuturile lui Alexandru cel Mare până la forma sa modernă, orașul a rămas un far de cunoaștere, varietate și frumusețe. Atractia sa eternă provine din...
Descoperiți scenele vibrante ale vieții de noapte din cele mai fascinante orașe ale Europei și călătoriți către destinații memorabile! De la frumusețea vibrantă a Londrei la energia palpitantă...
Cu canalele sale romantice, arhitectura uimitoare și marea relevanță istorică, Veneția, un oraș fermecător de la Marea Adriatică, fascinează vizitatorii. Centrul minunat al acestei…
De la spectacolul de samba de la Rio la eleganța mascată a Veneției, explorați 10 festivaluri unice care prezintă creativitatea umană, diversitatea culturală și spiritul universal de sărbătoare. Descoperi…
