Bar

Bar este principala poartă maritimă a Muntenegrului, un oraș cu 15.868 de suflete situat pe o suprafață de 598 de kilometri pătrați de coastă și interior, și reședința unei municipalități ai cărei 46.171 de locuitori locuiesc în 85 de așezări care se întind de la Marea Adriatică până la țărmurile lacului Skadar. Situat la șaizeci de kilometri sud-vest de Podgorica, capitala națiunii, și direct peste mare de orașul italian Bari, Bar ocupă un loc liminal unde ritmurile Mediteranei se amestecă cu pulsul interior al Balcanilor.

De la originile sale antice ca Antibarium – „vizavi de Bari” în limba marinarilor romani – orașul a fost martor la epoci de imperiu, credință și comerț maritim. Astăzi nu dăinuie ca o piesă de muzeu, ci ca o comunitate vie a cărei economie se bazează pe portul său cu ape adânci, a cărei structură construită poartă cicatricile și triumfurile stăpânirii venețiene, otomane și slave și ale cărei peisaje variază de la țărmuri pietruite la creste acoperite cu stejari. În Bar, geografia și istoria se împletesc într-un mod atât elementar, cât și insondabil, invitând la reflecție la fel de mult ca și la curiozitate.

Topografia orașului Bar se desfășoară în trei zone concentrice. La vest, Marea Adriatică se desfășoară în fâșii de un turcoaz palid, mareele sale stropind o coastă mărginită de porturi, plantații de măslini și, ocazional, câte un meterez. La est, pământul urcă ușor spre crestele muntelui Rumija și Sutorman, ale căror versanți sunt învăluiți în păduri de maquis și stejari, înainte de a face loc vastei întinderi a lacului Skadar - cel mai mare lac din sudul Europei. Între mare și lac se află un mozaic de livezi de citrice, podgorii și câmpuri de rodii, o mărturie a secolelor de agricultură subtropicală, hrănită de climatul scăldat în soare.

Clima orașului Bar poartă amprenta a două regimuri mediteraneene distincte. Iernile rămân blânde și persistent umede, cu medii în ianuarie care oscilează între 12,3 °C pentru maximele diurne și scad până la 4,3 °C noaptea, iar ninsorile ajung doar în troiene rare și măsurate, în special cei nouă centimetri din ianuarie 2000. Verile sunt lungi și luminoase, cu maxime în iulie între 27 °C și 28 °C și minime nocturne de 18 °C, punctate de ploi scurte și temperate. Pe tot parcursul anului, orașul se bucură de peste 2.500 de ore de soare, pictând zidurile de piatră și acoperișurile din țiglă în lumini și umbre mereu schimbătoare.

Totuși, în ruinele tăcute ale orașului Old Bar, la patru kilometri în interiorul țării, la poalele Muntelui Rumija, se afirmă cel mai palpabil istoria stratificată a regiunii. Aici, dincolo de porțile care odinioară păzeau o fortăreață medievală, se află vestigiile dărăpănate ale bisericilor, moscheilor și apeductelor. O poartă din secolul al X-lea stă de santinelă peste ruinele Catedralei Sfântul Gheorghe, fondată în secolul al XI-lea, alături de fragmentele Bisericii Sfânta Ecaterina și ale moscheii Omerbašić, construită în 1662. Împrăștiate printre ele se află arcadele rămase ale unui apeduct otoman - reconstruit după cutremurul din 1979 - și mormântul predicatorului din secolul al XVII-lea, Dervish Hasan. Aceste pietre, sparte și erodate, aduc mărturie tăcută despre un oraș care odinioară a trecut în mâinile prinților slavi, dogilor venețieni și pașelor otomane.

În cartierele care înconjoară portul modern, narațiunea orașului Bar se desfășoară în paralel între industria tradițională și turismul emergent. Portul Bar, cu cei 3.100 de metri de chei, 800 de hectare de teren și 200 de hectare de ape adăpostite, gestionează aproximativ cinci milioane de tone de marfă în fiecare an. Macaralele și stivele sale de containere încadrează orizontul, o amintire constantă a importanței strategice a orașului pentru rețeaua comercială a Muntenegrului. Alături, calea ferată Belgrad-Bar - finalizată în 1976 după decenii de provocări inginerești - își croiește drum prin tuneluri montane și viaducte de vale, legând Marea Adriatică de capitala Serbiei și deschizând interiorul țării pentru vizitatori și mărfuri deopotrivă.

Agricultura rămâne parte integrantă a identității orașului Bar. Solul municipalității susține aproximativ 95.000 de măslini și 80.000 de exemplare de citrice - lămâi, mandarine, portocale și grepfrut - care prosperă sub soarele subtropical. Centrul pentru Culturi Subtropicale, fondat în 1937, este cea mai veche instituție științifică din Muntenegru, iar câmpurile sale de cercetare și pepinierele reprezintă o arhivă vie a adaptării horticole. Producătorul local de alimente Primorka, activ de peste o jumătate de secol, presează ulei de măsline și îmbuteliază suc de rodie, perpetuând tradiții culinare care datează de la primele operațiuni industriale din anii 1920.

Arhitectura religioasă a orașului reflectă complexitatea țesăturii sale sociale. Bisericile ortodoxe și catolice se află în cartiere comune cu moschei ridicate sub patronaj otoman. În cartierul mai nou al orașului Novi Bar, Biserica Sf. Nicolae găzduiește arhiepiscopia înființată în secolul al XI-lea, în timp ce în apropiere, Catedrala modernă Sf. Ioan Vladimir - finalizată între 2009 și 2015 - rivalizează cu principalul edificiu ortodox din Podgorica, galeriile sale cu fresce fiind consacrate primului sfânt medieval din regiune. În partea cealaltă a orașului, Moscheea Omerbašić din Barul Vechi își păstrează minaretul subțire și sala de rugăciune, vizitate de pelerini atrași de fundația sa din secolul al XVII-lea.

Compoziția demografică a orașului Bar reflectă valurile de migrație și schimbarea frontierelor. Conform recensământului din 2011, etnicii muntenegreni și sârbii constituie împreună aproximativ optzeci și patru la sută din populația orașului, în timp ce bosniacii, musulmanii, albanezii și croații formează comunități mai mici. Religia urmează linii similare: credincioșii ortodocși reprezintă aproape optzeci la sută, musulmanii și catolicii reprezentând zece, respectiv cinci la sută. Aceste cifre, deși supuse unor schimbări treptate, indică o societate bazată pe tradiții comune ale Mării Adriatice și Balcanilor.

În ciuda portului său strategic, Bar rămâne de dimensiuni modeste. Nucleul său medieval - unde străduțele înguste urcă spre metereze în ruine - măsoară abia câteva hectare, iar centrul contemporan al orașului, mărginit de șine de cale ferată și rezervoare de petrol, se extinde în blocuri neregulate de clădiri joase. Câteva hoteluri ocupă malul apei, dar o mare parte din cazare se află în pensiuni și unități de cazare private la nord de zona industrială, în cartiere precum Šušanj. Aici, plajele mărginite de pini fac loc unor plaje cu pietriș, iar zumzetul turismului estival rămâne moderat chiar și la apogeu.

Legăturile de transport radiază din oraș ca spițele unei roți. Autostrada Adriatică mărginește coasta, legând Bar de Budva în nord și Ulcinj la sud. Tunelul Sozina, deschis în 2006, a săpat un traseu direct prin munții Golija până la Podgorica, reducând timpul de călătorie la mai puțin de o oră. Un feribot auto parcurge traversarea de optzeci de kilometri până la Bari, în Italia, programul său sezonier reflectând fluxul și refluxul turismului; serviciul către Ancona a fost întrerupt la sfârșitul anului 2016. În interior, serviciile de autobuz leagă Bar de Sutomore, plajele Rivierei Budva și satele care înconjoară Lacul Skadar, în timp ce trenurile sosesc și pleacă din oră în oră din gară, vagoanele lor amintindu-ne de moștenirea industrială a orașului.

Viața culturală din Bar este ancorată de două instituții găzduite în vestigii regale. Palatul Regelui Nikola, o construcție din 1885 în stil eclectic, se înalță în mijlocul unor grădini luxuriante, iar oranjeria și balcoanele din fier forjat sugerează influențe Art Nouveau. Astăzi, acesta servește drept muzeu de istorie locală, camerele sale fiind amenajate pentru a evoca interiorul unei curți de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu mobilier de epocă, portrete și documente de arhivă. În apropiere, fortăreața medievală Barul Vechi a fost parțial transformată într-un muzeu în aer liber, unde trasee ghidate îi conduc pe vizitatori printre cisterne, metereze și faimosul „Măslin Vechi” - un copac noduros despre care se spune că are două milenii.

Viața de piață prosperă de-a lungul Bulevarului 24. Novembra, unde tarabele oferă brânzeturi în recipiente de lemn, iar pavilionul de pește furnizează captura zilnică a Mării Adriatice la prețuri locale. Un supermarket VOLI din apropierea gării deservește locuitorii cu un hipermarket, o farmacie și un magazin culinar. Cafenelele se întind pe strada pavată care se întinde de la parcare până la poarta Old Bar, mesele lor având o gamă variată de stiluri - unele bănci modeste din lemn lângă zidurile cetății, altele elegant amenajate cu copertine în dungi și scaune din fier forjat. Printre acestea se numără ćevabdžinica Dino, unde chiftelele de miel condimentate împart mesele cu suc de rodie, și Fish Bar Cvijo, al cărui meniu în formă de mezzaluna oferă specialități la grătar alături de ambianțe cu pahare de mare.

Viața de noapte în Bar este liniștită. În timp ce alte stațiuni de pe malul Adriaticii își revarsă lumina și muzica până în orele mici, serile din Bar se termină până la miezul nopții, punctate de baruri cu bere artizanală, cum ar fi 501 Darts Bar și Varadero. Taxiurile se grupează în apropierea stațiilor de autobuz și de tren, deservind autobuzele care circulă la fiecare oră către plajele din Šušanj și dincolo de acestea. Pentru cei care caută o companie mai animată, Sutomore - un sat la zece minute sud de mers pe șosea - oferă plaje nisipoase și cluburi sezoniere, în timp ce viața de noapte legendară a Budvei se află la o oră nord.

În interiorul țării, ruinele Mănăstirii Ratac și ale Cetății Tabiya se află pe dealuri împădurite, oferind priveliști atât asupra mării, cât și asupra lacului. Un drum secundar duce la un monument care comemorează Bătălia de la Bar din 1042, unde forțele sârbe conduse de Stefan Vojislav i-au învins pe bizantini - un loc ale cărui socluri de beton servesc acum drept belvedere panoramic. La est, versanții din jurul Lacului Skadar se deschid în Krajina Skadarska, un mozaic de sate pescărești și zone umede bogate în păsări, care răsplătesc explorările cu barca dimineața devreme.

Modern Bar rezistă stereotipurilor Rivierei. Nu este nici o stațiune blockbuster, nici un port provincial adormit, ci mai degrabă un loc al ritmurilor anuale înrădăcinate atât în ​​comerțul maritim și agricultură, cât și în turismul de soare și mare. De-a lungul anului, macaralele din port se pun în mișcare, măslinele cad toamna, școlile și magazinele se deschid în septembrie, iar festivalurile ortodoxe și islamice marchează primăvara și vara. Există o soliditate în viața de zi cu zi aici, un curent subteran al istoriei care se afirmă ori de câte ori vântul din larg agită chiparoșii sau un tren fluieră prin tunel spre gară.

Pentru călătorul hotărât să fie martor la un oraș adriatic autentic, Bar oferă un echilibru între elementar și cotidian. Poți urmări pașii pe lângă o poartă venețiană, te poți opri în fața unei moschei otomane sau poți zăbovi la o masă de brânzeturi locale fără a simți vreodată ritmul dictat de itinerariul unui ghid turistic. Aici, Adriatica nu este nici o marfă, nici un simplu fundal, ci un interlocutor constant - de la bărcile de pescuit în zori până la feriboturile care pleacă spre Italia la amurg.

În final, Bar se dezvăluie nu într-o singură panoramă, ci într-o succesiune de mici întâlniri: dangătul sacadat al turnului cu ceas la amiază, parfumul de iasomie împletit cu gazele de eșapament de motorină de lângă chei, ecoul râsului copiilor printre arcadele în ruine ale Bisericii Sfânta Ecaterina. Aceste detalii se contopesc într-o imagine a unui oraș ancorat în moștenirea sa și deschis curenților schimbării - unde anticul și modernul își găsesc o acomodare provizorie și unde povestea este mereu încă în devenire.