Rimini

Rimini, cu 150.630 de locuitori în oraș și 340.665 în provincie în 2025, ocupă 135,71 km² pe coasta Adriatică a Italiei, la 44°03′00″ N, 12°34′00″ E. Situat la capătul sudic al Văii Po și adiacent orașului San Marino, acesta ancorează o conurbație costieră de cincizeci de kilometri care se întinde de la Cervia la Gabicce Mare.

Ariminum a apărut în 268 î.Hr. ca o colonie romană, situată la confluența dintre Via Flaminia, Via Aemilia și Via Popilia. Arcul lui Augustus, finalizat în 27 î.Hr., și Ponte di Tiberio, început sub împăratul Tiberius în anul 14 d.Hr. și terminat în anul 21 d.Hr., încă încadrează accesul nordic către oraș. Aceste monumente au marcat începutul rutelor care legau Roma de teritoriile galice și au facilitat comerțul de-a lungul râului Marecchia. Viața urbană s-a format în jurul acestor artere, grila sa reflectând castrumul roman clasic.

De-a lungul secolelor medievale, Rimini a trecut sub suveranitate bizantină și mai târziu papală, dar soarta sa a crescut când familia Malatesta a stabilit aici o curte în secolul al XIV-lea. Sigismondo Pandolfo Malatesta a comandat Tempiul Malatestiano al lui Leon Battista Alberti, o fațadă de marmură din epoca renascentistă timpurie care unește simetria clasică cu bolțile gotice. Contemporani precum Leonardo da Vinci au vizitat orașul. Zidurile orașului, parțial intacte, evocă încă epoca în care Castelul Sismondo păzea centrul urban.

În 1843 s-a deschis prima stațiune balneară de pe litoral, inaugurând un secol de turism terapeutic la malul mării. Talasoterapia și hidroterapia - susținute de medicii vremii - au atras elitele italiene și europene în căutarea brizelor ușoare și a apelor saline. În perioada Belle Époque, hoteluri de lux se înșirau de-a lungul plajei de cincisprezece kilometri, verandele lor având vedere la un țărm nisipos ușor înclinat. Patronajul orașului pentru cultură și sănătate a favorizat promenadele umbrite de păduri de pini și organizarea de evenimente sociale extravagante.

Participarea orașului Rimini la mișcările Risorgimento din secolul al XIX-lea a sporit implicarea sa politică. Patrioții locali s-au mobilizat pentru unificare; adunări clandestine au avut loc în pivnițele mănăstirilor și în reședințele nobiliarelor. După anexarea la Regatul Italiei, orașul și-a extins facilitățile portuare și legăturile feroviare, facilitând călătoriile de-a lungul coridorului Adriatic.

Al Doilea Război Mondial a provocat pagube mari centrului orașului Rimini și malului mării. Bombardamentele aliaților și luptele terestre din timpul ofensivei Liniei Gotice au redus la ruine multe repere ale cartierului. Celulele de rezistență civilă au sabotat liniile de aprovizionare germane și au adăpostit fugari. Reconstrucția postbelică a onorat această sfidare: în 1948, Rimini a primit medalia de aur a Italiei pentru vitejie civică.

În timpul boom-ului postbelic, turismul s-a transformat în cultură de masă. Vilele de pe plajă au cedat locul hotelurilor de apartamente; unitățile de balneare s-au înmulțit. Extinderea urbană a dizolvat granițele dintre Rimini și vecinii săi - Bellaria-Igea Marina la nord-vest, Riccione la sud-est - formând o panglică continuă de stațiuni. Concomitent, Rimini Fiera, mutată în 2001 la marginea de vest a orașului, a devenit unul dintre cele mai mari complexe expoziționale din Italia, cu 129.000 m² de săli care găzduiesc târguri comerciale, concerte și evenimentul anual Rimini Meeting.

Din punct de vedere geografic, Rimini se află pe o câmpie de coastă cu depozite marine. O stâncă joasă la nord de oraș păstrează țărmul așa cum se afla acum aproximativ 6.000 de ani, dar secole de acumulare aluvionară au împins plaja spre mare. Nisipul fin, lățime de până la 200 de metri, se întinde fără întrerupere, cu excepția gurilor de vărsare a râurilor. Furtunile de toamnă și inundațiile din Apenini au remodelat odinioară această coastă; digurile cimentate moderne ghidează acum râurile Marecchia și Ausa spre mare, albiile lor antice fiind transformate în parcuri liniare.

Spre sud-vest, terenul se înalță spre golfuri și altitudini line — Covignano (153 m), Vergiano (81 m), San Martino Monte l'Abbate (57 m), San Lorenzo in Correggiano (60 m) — unde plantațiile de măslini, podgoriile și livezile se adună în jurul vilelor istorice. Panta rămâne subtilă, dar marchează granița dintre câmpia fertilă a Po-ului și poalele line ale regiunii Marche.

În interiorul zidurilor istorice, centrul orașului medieval era împărțit odinioară în patru rioni. Clodio, la nord, se învecina cu Marecchia; Pomposo, la est, conținea livezi extinse și case religioase; Cittadella, la vest, găzduia palate civice, catedrala Santa Colomba și Castel Sismondo; Montecavallo, la sud, avea alei șerpuitoare în jurul dealului Fossa Patara și Montirone. Aceste cartiere se uneau de-a lungul unor drumuri axiale, cunoscute acum sub numele de Corso d'Augusto, Via Garibaldi și Via Gambalunga.

Dincolo de ziduri se aflau patru borgate, absorbite ulterior de expansiunea din secolul al XX-lea. Borgo San Giuliano, o enclavă de pescari din secolul al XI-lea, păstrează alei înguste și fațade cu fresce care îl celebrează pe Federico Fellini, fiul născut al orașului Rimini. San Giovanni, care flanchează Via Flaminia, adăpostea artizani; Sant'Andrea, lângă Porta Montanara, se învârtea în jurul agriculturii; Borgo Marina, pe malul Marecchia, a suferit demolări în timpul războiului, dar persistă în structura sa stradală. Două cartiere - San Giovanni și Sant'Andrea - au renascut după un incendiu din 1469, găzduind mici industrii până în secolul al XIX-lea.

Zona municipală include cătunele de coastă — Torre Pedrera, Viserbella, Viserba, Rivabella și San Giuliano Mare la nord; Bellariva, Marebello, Rivazzurra, Miramare la sud, unde hoteluri și locuri de divertisment servesc turismul pe tot parcursul anului. În interior se află Celle și Santa Giustina, apoi Orsoleto și San Vito de-a lungul drumului Emilia; Marecchiese, Padulli și Villaggio Azzurro spre Corpolò; Grotta Rossa în drum spre San Marino; Gaiofana și Villaggio 1° Maggio pe drumul Ospedaletto; Colonnella și Lagomaggio de pe Flaminia.

Clima este subtropicală umedă, moderată de Marea Adriatică. Minimele de iarnă rareori scad sub zero grade; maximele de vară se situează în jurul valorii de 20 de grade Celsius, fiind temperate de briza marină. Precipitațiile rămân uniform distribuite, atingând un vârf în octombrie. Umiditatea medie este de peste 72% vara, apropiindu-se de 84% la sfârșitul toamnei. Vânturile de sud-vest, libeccio și garbino, pot crește rapid temperaturile. Durata anuală a soarelui depășește 2040 de ore.

Populația a crescut de la aproximativ 28.000 în 1861 la 57.000 în 1931, accelerând la 128.000 în 1981 pe fondul creșterii economice determinate de turism. Două împărțiri municipale — Riccione în 1922, Bellaria-Igea Marina în 1956 — au redus ocazional totalurile. Începând cu 2019, contingentul străin număra 18.396 de locuitori, în principal albanezi, români și ucraineni, suplimentați de chinezi, moldoveni, maghrebi și vest-africani.

Turismul rămâne piatra de temelie economică a orașului Rimini. În 2017, peste 57 de milioane de sosiri au folosit țărmul, stațiunile balneare și locurile de agrement tematice. Grandoarea Belle Époque dăinuie în hotelurile de lux; pensiuni modeste abundă în spatele fațadelor pictate. Atracțiile variază de la centre spa de wellness de pe coastă la festivaluri de film care evocă viziunea cinematografică a lui Fellini. Un punct culminant cultural este Notte Rosa, care are loc în fiecare iulie de-a lungul Rivierei Romagnola, atrăgând aproximativ două milioane de participanți la concerte, expoziții și spectacole pirotehnice.

Două parcuri de distracții cu tradiție îndelungată împânzesc coasta: Fiabilandia, inaugurat în 1965 la Rivazzurra, și Italia in Miniatura, deschis în 1970 la Viserba. Împreună cu parcurile acvatice și circuitele de karting, acestea completează gravitatea la scară redusă a vieții de noapte și a scenei culinare din Rimini.

Rimini Fiera atrage traficul de convenții în primăvară și toamnă. Șaisprezece pavilioane găzduiesc târguri comerciale, concursuri sportive și evenimente muzicale; Rimini Meeting reunește mii de persoane pentru dialog cultural sub egida Comuniune și Eliberare. Alăturat, Palacongressi, renăscut în 2011, oferă un spațiu de conferințe mai mic. Aceste locații contribuie cu aproximativ o zecime din PIB-ul provinciei, netezind fluctuațiile sezoniere prin reactivarea hotelurilor în afara programului de vară.

Administrarea culturală revine Muzeului Orașului din cadrul Collegio dei Gesuiti. Departamentul său de Arheologie prezintă obiecte funerare din perioada villanoviană, mozaicuri imperiale și un kit chirurgical intact din Domus del Chirurgo. Colecția de lapidare romane umple mănăstirea. Galeriile de artă medievală și modernă urmăresc producția regională de la Giovanni da Rimini la Guercino. Muzeul Fellini, deschis în 2021 în Castel Sismondo și Palatul Fulgor, prezintă scenariile, schițele și costumele regizorului.

În altă parte, Muzeul Privirilor din Villa Alvarado adună aproximativ 7.000 de artefacte etnografice din Africa, Oceania și cele două Americi. Muzeul Maritim și al Pescuitului Mic de la Viserbella prezintă unelte nautice și o arhivă de scoici. Sub Teatrul Amintore Galli, Muzeul Arheologic Multimedia dezvăluie o domus romană și ziduri Malatesta, alături de exponate despre arta scenică italiană.

Două instituții specializate se află în afara centrului: Muzeul Aviației din Sant'Aquilina și Muzeul Național al Motociclismului din Casalecchio. Ambele păstrează patrimoniul tehnic și cronicile militare locale.

Gastronomia din Rimini îmbină tradițiile marine cu cele din interiorul țării. Primele feluri variază de la cappelletti în bulion la tagliatelle și passatelli de casă. Preparatele din carne includ pollo alla cacciatora, porchetta de iepure și diverse grătare; pescărurile includ macrou, sardine, sepia cu mazăre și gianchetti de sezon. Piada și cassoni, lipii subțiri coapte pe un testo de teracotă, însoțesc mezeluri, brânzeturi și legume de sezon. Deserturile includ ciambella, piada dei morti a tuturor morților cu stafide și nuci, fiocchetti carnavalești, zuppa inglese și fructe fierte în vin. Brânza squacquerone locală și siropul de struguri saba completează soiurile Albana și Sangiovese.

Straturile arhitecturale mărturisesc succesiunea culturilor din Rimini. Vestigiile romane includ amfiteatrul, mozaicurile domus și pavajele stradale. Moștenirea Malatesta strălucește în Tempio Malatestiano și Castel Sismondo. Fațadele baroce, neoclasice și Art Nouveau se întind peste palate și vile, reflectând funcțiile comerciale și de stațiune ale orașului. Daunele provocate de bombe au necesitat restaurare după 1945, însă curțile, piețele și portalurile frumoase au dăinuit.

Spațiile verzi acoperă 2,8 milioane m² în limitele municipalității. Parcurile fluviale urmează traseele deviate ale străzilor Marecchia și Ausa, în timp ce grădinile și bulevardele de cartier leagă obiectivele istorice. Principalele oaze urbane - parcurile XXV Aprile, Giovanni Paolo II și Federico Fellini - găzduiesc piste de jogging și singurul parkrun din Rimini. Aproximativ 42.000 de copaci din 190 de specii împânzesc orașul; exemplare monumentale, printre care un platan și un stejar pufos, se bucură de protecție.

Trasee de ciclism străbat parcuri și de-a lungul coastei, conectând monumente, plaje și centre de transport. Un segment urmează valea Marecchia până la Saiano.

Drumurile oglindesc rute antice. SS9 trasează Via Aemilia până la Piacenza; SS16 reproduce Via Popilia și drumul de coastă Flaminia; SS72 face legătura cu San Marino; SS258 traversează valea Marecchia spre Toscana. Autostrada Adriatică A14, deschisă prin Rimini în 1966, facilitează traficul de coastă prin două ieșiri la San Vito (Nord) și Rimini Sud.

Gara din Rimini se află pe linia Bologna–Ancona și pe ramura Ferrara. Patru stații minore deservesc zonele suburbane și Fiera. Două linii foste — spre Novafeltria (1916–1960) și San Marino (1932–1944) — rămân a fi potențial restaurate. Douăsprezece rute internaționale FlixBus și servicii locale de autocar extind rețeaua.

Aeroportul Rimini Fellini din Miramare, datând din 1929, s-a clasat pe locul al doilea în Emilia-Romagna în 2022, cu aproximativ 215.767 de pasageri. Pista sa găzduiește companii aeriene low-cost și charter, în timp ce o prezență militară reziduală amintește de situațiile din timpul Războiului Rece, inclusiv muniția nucleară B61. O legătură cu autocarele îl leagă de Aeroportul Bologna.

Din 2019, linia de transport rapid cu autobuzul Metromare, adiacentă liniilor de cale ferată dintre Rimini și Riccione, a făcut legătura între aeroport, parcuri și stațiuni. Ruta de troleibuz 11, electrificată în 1921, continuă să facă legătura între centrul orașului și faleza Riccione.

Mileniile de ocupație ale orașului Rimini au modelat un oraș deschis și discret, unde coexistă arcade clasice și promenade de pe malul mării, iar înflorirea sezonieră și autenticitatea discretă coexistă. Narațiunea sa se desfășoară pe piatră și nisip, evocând convergența dintre uscat, mare și efortul uman.