Islamabad

Islamabad se prezintă ca un studiu al contrastelor: o capitală construită special, conturată din contururile dealurilor verzi și câmpiilor deschise, dar legată de tabuurile și tradițiile care au definit mult timp teritoriul pe care îl deservește. Concepută în anii 1960 pentru a înlocui Karachi ca sediu al guvernului Pakistanului, a fost botezată „Orașul Islamului” (Islam-abad) de Qazi Abdur Rehman Amritsari, la cererea urbaniștilor care căutau atât o metropolă modernă, cât și un tribut adus credinței țării. Astăzi, cu puțin peste un milion de locuitori în orașul propriu-zis - și peste 4,5 milioane când este alăturată geamănului său, Rawalpindi - rămâne cea mai curată și mai calmă capitală a Pakistanului: o rețea de clădiri guvernamentale, enclave diplomatice, sectoare rezidențiale și spații verzi protejate, toate ieșind din întinderea stâncoasă a Platoului Pothohar, la poalele Dealurilor Margalla.

Arhitectul grec Constantinos Apostolou Doxiadis a fost însărcinat cu trasarea celor opt zone ale orașului Islamabad. Zonele Unu și Doi formează inima grilei, fiecare sector fiind un pătrat perfect cu latura de doi kilometri, subdivizat în patru subsectoare și identificat prin literă și număr (de exemplu, F-6 sau G-7). Aceste zone adăpostesc cele mai vechi - și adesea cele mai dorite - cartiere, unde bulevardele împădurite fac loc ministerelor guvernamentale, ambasadelor și grupurilor de restaurante și cafenele care au început să conteste reputația orașului pentru liniște. Zonele Trei-Cinci cuprind Dealurile Margalla, zonele rurale din interiorul orașului și terenurile neamenajate, păstrând păduri, pâraie și sate care datează dinaintea înființării orașului. Zonele dincolo de acestea sunt în mare parte neconstruite, așteptând extinderea viitoare.

Situat la 540 de metri deasupra nivelului mării, Islamabad se află la 33,43° N, 73,04° E, câmpiile sale sudice fiind drenate de râul Kurang și punctate de barajul Rawal. La nord și nord-est se întinde Parcul Național Margalla Hills - 220 de acri de creste și văi protejate, unde goralii himalayeni, căprioarele lătrătoare și, ocazional, leoparzii bântuie traseele forestiere. Trei rezervoare artificiale - Rawal, Simli și Khanpur - moderează microclimatul orașului, transformând potopurile musonice brute în rezerve constante de apă. Cel mai puternic potop înregistrat, de 743,3 mm, în iulie 1995, rămâne un avertisment al capriciului musonic; totuși, an de an, aceste ploi readuc la viață o înverzire care contrastează puternic cu ariditatea din sudul Pakistanului.

Vremea din Islamabad urmează o progresie aproape literară: o iarnă rece, cu dimineți învăluite în ceață și după-amieze senine, o primăvară scurtă și blândă, apoi căldura sufocantă de la începutul verii - când temperaturile depășesc în mod regulat 38 °C în iunie - făcând loc la două luni de muson inundabil, cu ploi puternice și tunete, înainte de o toamnă scurtă și răcoroasă. Deși nopțile sub zero grade coboară ocazional pe dealurile mai înalte, orașul în sine nu vede niciodată zăpadă. Mai degrabă, orizontul său este marcat de cupolele și turlele moscheilor care strălucesc pe fundalul norilor musonici sau de acoperișurile arămite ale blocurilor administrative care se ridică din verde intens.

Islamabad s-a născut din aspirația de a îmbina motive regionale cu sensibilități moderne. Moscheea Faisal, concepută de arhitectul turc Vedat Dalokay și finalizată în 1986, respinge cupola tradițională în favoarea unei săli de rugăciune triunghiulare, asemănătoare unui cort, și a patru minarete înalte. Vasta sa curte poate găzdui 100.000 de credincioși, iar puritatea liniilor sale infuzează poalele muntelui Margalla cu o grație solemnă. În apropiere, petalele înflorite ale Monumentului Pakistanului evocă ornamentele Mughal și islamice, picturile murale interioare trasând în basorelief luptele fondatoare ale națiunii. De cealaltă parte a orașului, Complexul Secretariatului poartă mâna lui Gio Ponti, în timp ce clădirea Adunării Naționale a lui Edward Durell Stone îmbină marmura albă cu colonade adânci, toate cuibărite printre măslinii și jacaranda de pe Bulevardul Constituției. Alături de acestea se ridică Centaurus Mall și cele trei turnuri impunătoare ale sale - o dovadă provocatoare a ambițiilor economice ale Islamabadului.

Teritoriul Capitalei Islamabad găzduiește peste două milioane de oameni de origini etnice diverse. Punjabii formează majoritatea, cu peste 1,15 milioane de vorbitori; paștuna urmează cu aproximativ 415.000, apoi urdu cu aproape 360.000. Hindko, saraiki, kashmiri, sindhi și grupuri mai mici, cum ar fi balti și brahvi, adaugă straturi de bogăție lingvistică, în timp ce engleza - și prescurtarea SMS ISB - servește drept lingua franca în rândul claselor de mijloc și mijlocie superioară ale orașului. Tinerii domină profilul de vârstă: aproape 38% au sub cincisprezece ani, în timp ce mai puțin de 3% depășesc șaizeci și cinci de ani; aproape șaizeci la sută se încadrează între cincisprezece și șaizeci și patru de ani, iar rata de alfabetizare crește la 88% - cea mai mare din Pakistan.

Peste douăzeci de universități atrag cercetători din întreaga țară. Peluzele ondulate și bibliotecile cu fațade din sticlă ale Universității Quaid-e-Azam sunt rivalizate doar de Parcul Tehnologic de la COMSATS, unde cercetarea în fizică și o industrie biotehnologică emergentă coexistă cu informatica la NUST și PIEAS. Universitatea Bahria, găzduită în enclava diplomatică, și campusul întins al Universității Naționale de Științe și Tehnologie subliniază ambele rolul orașului ca creier al Pakistanului, formând funcționari publici, ingineri și oameni de știință care îi vor modela viitorul.

Deși doar 0,8% din populația Pakistanului locuiește aici, Islamabad contribuie cu aproximativ 1% la PIB-ul național. Bursa de Valori din Islamabad - cândva a treia ca mărime din țară înainte de fuziunea cu Bursa de Valori din Pakistan - înregistrează o rulaj zilnic de peste un milion de acțiuni. Parcurile tehnologice software de la Awami Markaz și Evacuee Trust găzduiesc firme TIC naționale și străine; un al treilea parc, ajutat de investiții sud-coreene, urma să se deschidă până în 2020, consolidând și mai mult statutul Islamabadului ca centru IT. În 2010, Banca Mondială a clasat-o drept cel mai ușor loc din Pakistan pentru a începe o afacere, în mare parte datorită conformării fiscale simplificate de către o Unitate Fiscală Mare activă, responsabilă pentru douăzeci la sută din colectările Consiliului Federal de Venituri.

Sub fațadele lustruite ale orașului se află urme ale civilizațiilor antice. Forturile Gakhar din apropiere, Pharwala și Rawat - cândva fortărețe ale căpeteniilor locale - stau de pază peste un platou, cândva casa comunităților ariene, soanice și din Valea Indusului. Satul Saidpur, vechi de probabil cinci secole, își păstrează iazurile Mughal și un mic templu hindus, o dovadă rară a unui trecut religios odinioară amestecat. Altarul sufit al lui Pir Meher Ali Shah din Golra Sharif atrage pelerini care caută binecuvântări în grădinile pe care odinioară le umblau misticii. În fiecare primăvară, ursul (aniversarea morții) imamului Bari aduce peste un milion de credincioși la altarul său, un festival de muzică qawwali, tămâie și devoțiune.

Muzeul Lok Virsa păstrează artele populare din Pakistan cu detalii meticuloase: textile brodate, sculpturi în lemn, instrumente muzicale și bijuterii expuse sub dealurile Shakarparian. În apropiere, Institutul pentru Patrimoniu Popular și Tradițional găzduiește expoziții de ceramică și costume regionale. Galeria Națională de Artă și spații private, cum ar fi Galeria 6, expun lucrări contemporane care dialoghează cu modernismul orașului. Toate aceste instituții se află în raza vizuală a verdeaței ondulate a zonei Shakarparian și pe trasee care servesc și ca promenade publice.

Viața în aer liber din Islamabad se învârte în jurul poalelor munților Margalla. Traseul 3 este cea mai faimoasă drumeție a orașului: de la marginea parcului, la sectorul F-6, urcă abrupt până la un punct de belvedere în treizeci până la cincizeci de minute, apoi șerpuiește încă o oră până la Pir Sohawa, unde restaurantele Monal și La Montana se înalță ca niște săli de banchet cu priveliște aeriană deasupra întinderii urbane. Primăvara aduce flori sălbatice în tufișuri, în timp ce aerul curat al toamnei dezvăluie siluetele cețoase ale orașului Murree, Peshawar și, în zorii cei mai senini, zăpezile din Himalaya Mare.

Aeroportul Internațional Islamabad, deschis în aprilie 2018, la sud-vest de oraș, se întinde pe nouăsprezece kilometri pătrați și poate găzdui avioane Airbus A380 cu etaj. Pe plan intern, Metrobusul Rawalpindi-Islamabad - o rețea de transport rapid cu autobuzul inaugurată în 2015 și extinsă până la noul aeroport în 2022 - transportă lucrători și studenți de-a lungul a 83,6 km de coridoare dedicate. Sistemele electronice de bilete și inteligente asigură eficiența, în timp ce viitoarele propuneri de transport rapid vizează conectarea orașelor satelit. Printre legăturile rutiere cheie se numără autostrada M-2 către Lahore și M-1 către Peshawar, iar nodul feroviar Faizabad canalizează zilnic 48.000 de vehicule între Islamabad și Rawalpindi. Serviciul feroviar de la gara Margalla, deși limitat, completează triada opțiunilor moderne de mobilitate.

Vizitatorii descoperă curând că structura structurală a Islamabadului implică atât ordine, cât și etichetă. Sectoarele F-5 până la G-7 abundă de cafenele, buticuri și galerii; E-8 și E-9 aparțin locuințelor militare, accesul fiind interzis fără permisiune. Funcționarii și artizanii din clădirile G-7, G-8 și G-9 sunt cunoscuți pentru ospitalitatea lor familială. Obiceiurile sociale reflectă valorile conservatoare: femeile nu pot oferi o strângere de mână și nici nu ar trebui să fotografiezi instalațiile militare fără permisiune. Invitațiile la ceai sau la mese sunt moneda de schimb a prieteniei; a refuza înseamnă a risca resentimente. Alcoolul este interzis, însă ospitalitatea înflorește în ceaiurile cu lapte cu nuanțe de șofran și în farfuriile comune de biryani, kebab și naan proaspăt.

Într-o națiune în care megalopolisurile se înfruntă pentru atenție, Islamabad rămâne o excepție: visul unui arhitect sădit pe dealuri line, guvernat de un etos al ordinii și al verdeaței, dar animat de valurile istoriei și de pulsul constant al vieții moderne. Este un oraș în același timp planificat și organic, unde bulevardele ceremoniale se întâlnesc cu străvechile cărări pietonale și unde „Orașul Islamului” arată că, chiar și în secolul XXI, capitalele pot echilibra imperativele statului cu ritmurile neîmblânzite ale naturii și ale memoriei.