Bagdad

Bagdad se înalță din câmpia largă și plată din inima Mesopotamiei, Tigrul său sinuos bisectând un oraș care a îndurat întreaga ambiție și ruină umană. Aici, unde depozitele aluviale de nămol ale râului au creat terenuri de origine cuaternară, metropola se întinde pe aproximativ 673 de kilometri pătrați, găzduind peste șapte milioane de suflete - aproape un sfert din populația Irakului. De la pădurea de minarete care punctează orizontul până la bulevardele largi care se curbează spre zidurile dispărute ale anticului Oraș Rotund, capitala poartă amprenta civilizațiilor succesive și a răsturnărilor moderne.

În anul 762 d.Hr., califul abasid Al-Mansur a ales acest loc mărginit de mlaștină pentru a întemeia o nouă capitală. Orașul Rotund, înconjurat de ziduri concentrice și ancorat de palatul califal și Marea Moschee, a cedat curând locul expansiunii dincolo de meterezele sale. Pe măsură ce Epoca de Aur Islamică înflorea, Bagdadul rivaliza cu Chang'an ca populație, depășind un milion de locuitori. Savanții au tradus tratate grecești și au compilat tratate de matematică, medicină și astronomie în cadrul legendarei Case a Înțelepciunii. Comunitățile multietnice și multiconfesionale - persane, arabe, siriace, evreiești, mandeene - au găsit o armonie precară, conferind orașului porecla de „Centrul Învățării”.

Acea eră s-a încheiat în 1258, când forțele mongole ale lui Hulagu Khan au prăbușit apărarea orașului și au jefuit palate și biblioteci. În secolele următoare, epidemiile și schimbările dinastiilor - Ilhanatul, conducătorii turco-persani, mamelucii, otomanii - au împiedicat redresarea Bagdadului.

Sub administrația otomană, Bagdad a fost sediul vilayetului său omonim. În 1917, trupele britanice au capturat orașul; până în 1921, acesta a servit drept capitală a Mandatului Mesopotamiei. După independența Irakului în 1932, orașul și-a reluat rolul de nexus cultural regional. Veniturile din petrol de la mijlocul secolului al XX-lea au inaugurat reconstrucția și o renaștere modestă a palatelor și clădirilor publice.

Invazia din 2003 a provocat noi devastări. Fațade istorice s-au dărâmat, iar artefacte neprețuite s-au pierdut. Insurgențele din 2011-2013 și ascensiunea Statului Islamic între 2014 și 2017 au adus una dintre cele mai mari rate ale incidentelor teroriste din lume. Din 2017, în urma înfrângerii teritoriale a ISIS, situația de securitate s-a îmbunătățit, iar atacurile au devenit rare.

Bagdad ocupă o câmpie drenată de Tigru, care împarte orașul în Rusafa pe malul estic și Karkh pe vest. La sud-est, râul Diyala mărginește suburbiile înainte de a se uni cu Tigrul. Altitudinea abia depășește patruzeci de metri deasupra nivelului mării, făcând orașul vulnerabil la inundațiile de primăvară înainte de a fi instalate sisteme de control moderne.

Clima este, fără îndoială, deșertică (Köppen BWh). Verile sunt prelungite și nemiloase: temperaturile din timpul zilei se apropie în mod obișnuit de 44 °C din iunie până în august, cu un record de 51,8 °C pe 28 iulie 2020. Nopțile oferă puțină răgaz, scăzând rareori sub 24 °C. Ploile din vară sunt practic inexistente. Iernile sunt scurte și blânde, cu maxime de 16-19 °C și înghețuri nocturne doar sporadice. Precipitațiile anuale, limitate la noiembrie-martie, sunt în medie de 150 mm, dar fluctuează brusc; în 2008 a nins puțin pentru prima dată după un secol și din nou în februarie 2020.

Administrativ, Guvernoratul Bagdad este împărțit în nouă municipalități, împărțite în continuare în districte și subdistricte. Înainte de 2003, aceste unități gestionau serviciile municipale fără a avea voce politică. Autoritatea Provizorie a Coaliției a introdus ulterior grupuri de cartier: 88 de consilii de cartier alegeau reprezentanți în consiliile districtuale, care la rândul lor formau consiliul orașului, format din 37 de membri. Reformele ulterioare au extins numărul cartierelor la 89. În afara orașului, consiliile locale din douăzeci de nahia trimit delegați la șase consilii districtuale qada, conectând satele și orașele la guvernarea provincială.

Populația Bagdadului - 7,22 milioane în 2015 - cuprinde o tapiserie de etnii și credințe. Arabii irakieni formează majoritatea; minoritățile includ kurzi (aproximativ 300.000, în mare parte șiiți de origine luri, grupați în jurul Cartierului Kurzilor), turkmeni din Adhamiyah și Ragheba Khatun, asirieni în principal în districtele Karrada și Mansour și Kawliya de origine Domari. Mici cartiere circasiene supraviețuiesc alături de comunități de mandeeni, bahaieni și sikhi.

Afilierea religioasă este predominant musulmană, acum o ușoară majoritate șiită (aproximativ 52%), sunniții, mult timp dominanți, reduși de strămutarea sectară. Creștinii - cândva 300.000-800.000 înainte de 2003 - numără aproape 100.000 astăzi, împărțiți între catolicii caldeeni, catolicii sirieni, Biserica Asiriană a Răsăritului și ortodoxii sirieni. Populația evreiască din Bagdad a scăzut la aproximativ 160 de persoane, concentrată în cartiere vechi precum Bataween și Shorja.

Fiind sediul guvernului Irakului, Bagdad găzduiește ministere naționale, întreprinderi de stat și banca centrală. Orașul generează aproximativ 40% din PIB. Industriile grele - ciment, tutun, textile, pielărie - sunt grupate în metropolă și orașe satelit precum Taji. Rafinăriile de la Dora procesează peste 200.000 de barili zilnic. Descoperirile recente de aluminiu, nichel și alte minerale așteaptă să fie evaluate.

Sediile centrale ale Companiei Naționale de Petrol din Irak, ale Iraqi Airways și linia bursei de valori de pe strada Al-Rasheed, care găzduiește și sucursale multinaționale - Shell, Honeywell, GE. ONG-urile au înființat incubatoare de afaceri pentru a atenua subocuparea cronică din sectorul public. Complexe comerciale precum Baghdad Mall și Dijlah Village sugerează o cultură a consumului incipientă.

Transportul public este subdezvoltat; taxiurile private domină străzile aglomerate, proiectate pentru 700.000 de vehicule, dar care transportă până la trei milioane de mașini. Transportul fluvial oferă o ușurare, cu feriboturi și ambarcațiuni mici care transportă navetiștii peste Tigru. Patru poduri majore - printre care 14 Iulie, A'immah, Sarafiya - traversează râul; sunt planificate alte nouăsprezece. Artere precum strada Damasc, drumul Hilla și strada Abu Nuwas structurează rețeaua urbană. Aeroportul Internațional Bagdad, deschis în 1982, și-a reluat operațiunile în 2000 sub numele său actual și servește drept principală poartă de acces aeriană a Irakului.

În ciuda jafurilor și ruinelor, Bagdad păstrează o serie de repere istorice și moderne. Muzeul Național, deși lipsit de multe antichități, păstrează relicve preislamice. Biblioteca Națională Irakiană a suferit pierderi grave de manuscrise. Monumentul Al-Shaheed și Arcul Victoriei se află în Piața Marii Festivități, comemorând războiul Iran-Irak și, mai recent, pe toți martirii.

Edificiile religioase mărturisesc trecutul plural al orașului: Masjid al-Kādhimayn atrage în fiecare an milioane de pelerini șiiți la mormintele imamilor Musa al-Kadhim și Muhammad at-Taqi. Moscheea Haydar-Khana din secolul al X-lea și cafenele precum al-Zahawi mărginesc strada Al-Rasheed. În Rusafa, strada Mutanabbi pulsează de librari, o arhivă vie de scrisori irakiene. Qushla, complexul de cazărmi otomane, oferă foișoare umbrite pentru lecturi de poezie sub emblematicul său turn cu ceas, un cadou al lui George al V-lea, aflat acum pe lista provizorie a UNESCO.

Moștenirea evreiască dăinuie la Sinagoga Meir Taweig și la Cimitirul Al-Habibiyah; Marea Sinagogă servește drept muzeu. Templul Mandaean din al-Qadisiyah este punctul central al ritualurilor comunității, chiar dacă planurile pentru un templu mai mare prind avânt. Pelerinii sikhi se adunau odinioară la Templul Baba Nanak; astăzi reconstrucția sa rămâne nerealizată. Casa lui Baháʼu'lláh, distrusă în 2013, atrage în continuare vizitatori baha'i.

Instituțiile culturale moderne includ Teatrul Național — în curs de restaurare după devastările din 2003 — alături de Școala de Muzică și Balet, Institutul de Arte Frumoase și Orchestra Simfonică Națională Irakiană, al cărei repertoriu îmbină piese clasice europene cu instrumente indigene. Bagdad s-a alăturat Rețelei Orașelor Creative UNESCO ca Oraș al Literaturii în 2015, recunoscând secolele de versuri care celebrează și deplâng orașul.

În ultimii ani, reconstrucția a reparat drumuri și poduri, chiar dacă proiectele mari - Insula Romantică de pe Tigru, noile palate și Turnul Băncii Centrale - sunt întârziate de birocrație și corupție. CNBC a raportat aproximativ 150 de complexe de divertisment planificate, deși multe stagnează. Inițiativele private în centre de startup-uri și spații de coworking semnalează un spirit antreprenorial tineresc.

Turismul religios și-a revenit, pelerinii din Iran, Pakistan și India umplu bulevardele care duc la moscheile Al-Kadhim și Abu Hanifa; vizitatori laici din Turcia, Franța și Statele Unite răsfoiesc muzee și tarabe de cărți. Numărul anual al pelerinilor se apropie de un milion. Cu toate acestea, aleile înguste și fațadele dărâmate ale orașului vechi poartă încă cicatricile războiului.

Bagdad dăinuie ca un oraș al juxtapunerilor uimitoare: căldura arzătoare a verii care se umbrește de malurile verzi ale râurilor, secole de învățătură umbrite de ruine. Istoria sa este scrisă în cărămizi de lut și portaluri de marmură, în biblioteci existente și dispărute. Zgârie-nori moderni se ridică lângă cupole otomane; poeții publică versuri din cafenele care au supraviețuit califilor. Aici, în mijlocul curentului constant al râului, se aude cadența neobosită a unui oraș care a supraviețuit cuceririi, foametei și conflictelor intersectare - și totuși rămâne, în mod indelebil, viu.