Manila

Manila este în același timp inima politică a Filipinelor și o dovadă a tenacității umane în mijlocul schimbărilor neîncetate. Desemnată oficial orașul Manila, revendică statutul de capitală și este a doua după Quezon City ca populație - 1.846.513 de suflete înregistrate în 2020 - totuși constituie granița legală de oraș cu cea mai mare densitate populată de pe Pământ, cu peste 43.600 de oameni pe kilometru pătrat. Mărginită de Golful Manila, pe țărmul vestic al insulei Luzon, se numără printre cele mai bogate regiuni din Asia de Sud-Est, iar istoria sa comercială care se întinde peste Pacific o marchează ca unul dintre orașele globale originale ale lumii.

Nucleul Manilei se află deasupra depozitelor aluvionare din râul Pasig, ale cărui ape împart orașul în două jumătăți de nord și sud înainte de a se vărsa în golf. De-a lungul secolelor, țărmul s-a deplasat spre exterior prin proiecte ample de recuperare a terenurilor - unele realizate, altele doar propuse - pentru a găzdui o metropolă care în 2013 acoperea doar 42,88 kilometri pătrați. Începând cu 2017, planurile pentru aproape 1.350 de hectare de teren nou de-a lungul malului apei promiteau noi zone rezidențiale și comerciale; susținătorii mediului, însă, avertizează că aceste inițiative ar putea pune în pericol comunități deja vulnerabile la inundații, chiar dacă Filipine și Olanda elaborează împreună un plan general de dezvoltare durabilă pentru Golful Manila.

Cu mult înainte ca galioanele spaniole să navigheze între Acapulco și Intramuros, o comunitate fortificată tagalog numită Maynila păzea acest golf. Ultimul său conducător, Rajah Sulayman, a căzut în 1571 la pârâul Bangkusay, deschizând calea pentru Miguel López de Legazpi pentru a construi fortificațiile din piatră ale orașului Intramuros. Sub dominația spaniolă, Manila a servit drept capitală a Indiilor de Est, administrată din Mexico City, și a devenit un element central în prima rețea neîntreruptă de comerț global. În 1901 a devenit primul oraș cu statut special al țării; în 1949 a câștigat autonomie în baza Cartei Revizuite a Orașului Manila.

În limitele sale înguste, Manila cuprinde 897 de barangay-uri grupate în 100 de zone statistice și șase districte congresionale. Districtul I (441.282 de locuitori) se întinde pe partea vestică a orașului Tondo, care găzduiește cândva întinsa groapă de gunoi Smokey Mountain, iar acum găzduiește locuințe de înălțime medie, precum și principalele terminale portuare nordice ale orașului. Districtul II (212.938) acoperă estul orașului Tondo și cuprinde străzile labirintice ale pieței Divisoriei. Centrul orașului Manila - Binondo, Quiapo, San Nicolas și Santa Cruz - formează Districtul III (220.029), unde Binondo își revendică titlul de cel mai vechi cartier chinezesc din lume. Sampaloc și „Centura universitară” se află în Districtul IV (277.013), care găzduiește Universitatea Santo Tomas, cea mai veche universitate existentă din Asia, fondată în 1611. Districtul V (395.065) conține Intramuros, alături de Ermita și Malate, punctate de Biserica San Agustin, inclusă în lista UNESCO, și de Catedrala din Manila. În cele din urmă, Districtul VI (300.186) se întinde până la Santa Ana, unde bisericile din secolul al XVIII-lea și conacele ancestrale amintesc de vremuri mai liniștite.

Așezată pe linia ecuatorului, Manila se confruntă cu temperaturi ridicate pe tot parcursul anului, temperatura scăzând rareori sub 19 °C sau crescând peste 39 °C. O scurtă perioadă de secetă din decembrie până în aprilie dă loc unui sezon ploios prelungit - sezonul taifunurilor se întinde din iunie până în septembrie - iar precipitațiile, deși intense, rareori persistă toată ziua. Cu toate acestea, în ciuda faptului că face parte dintr-o regiune renumită pentru biodiversitate - de la mangrove la recife de corali - spațiul verde din cadrul rețelei urbane rămâne limitat. În 2007, Manila oferea doar 4,5 m² de parc de persoană, mult sub recomandarea OMS de 9 m². Parcul Forestier Arroceros, o enclavă de 2,2 hectare cu copaci nativi și habitat pentru păsări de lângă Pasig, dăinuie ca „ultimul plămân” al orașului.

În 1905, planul „Orașul Frumos” al lui Daniel Burnham urmărea să impună bulevarde largi și piețe formale asupra vechiului cartier spaniol. Cu toate acestea, devastarea din 1945, când forțele japoneze și americane au distrus o mare parte din mediul construit, a șters multe dintre aceste aspirații. Intramuros a suferit pierderi grave; doar o mână de structuri au putut fi reconstruite. Astăzi, zgârie-nori moderne se întrepătrund cu catedralele restaurate ale orașului zidit, în timp ce susținătorii patrimoniului fac presiuni pentru reabilitarea fațadelor neoclasice ale străzii Escolta și revitalizarea bijuteriilor coloniale uitate. Arhitecții din epoca spaniolă au conceput forme „baroce specifice cutremurelor” - ziduri groase și profiluri joase - care odinioară au zădărnicit zdruncinăturile seismice; codurile contemporane impun acum rezistență la cutremure de până la magnitudinea de 8,2.

Locuitorii din Manila reflectă secole de amestec. Deși 72,7% dintre indivizii eșantionați prezintă trăsături est-asiatice, sud-est-asiatice sau sud-est-asiatice, studiile antropologice notează un amestec african (4,5%), european (2,7%), indigen american (7,3%) și rădăcini hispanice (12,7%). Orașul rămâne în mare parte creștin; începând cu 2010, 93,5% dintre locuitori se identifică drept romano-catolici. Cu toate acestea, ecouri ale credințelor islamice, budiste și indigene se regăsesc în festivalurile și ritualurile comunitare din Manila.

Fiind centrul preeminent al țării pentru finanțe, comerț cu amănuntul, turism, media și servicii, Manila găzduiește aproximativ 60.000 de afaceri. PIB-ul său, estimat la 987,88 miliarde de lire sterline în 2023, contribuie cu 15% la producția economică a Metro Manila. Consiliul Național pentru Competitivitate îl clasează constant printre primele trei orașe ale națiunii, un statut care decurge din infrastructura robustă, guvernarea dinamică și serviciile publice eficiente. Numai turismul atrage peste un milion de vizitatori în fiecare an, dornici să exploreze Intramuros, Parcul Rizal, Binondo și multe altele.

Parcul Rizal, care se întinde pe 58 de hectare, comemorează execuția eroului național al Filipinelor și marchează „Kilometrul Zero” pentru distanțele rutiere la nivel național. Străzile înguste din Intramuros îi poartă pe vizitatori pe lângă catedrala restaurată și mănăstirile vechi de secole, adesea cu calesa trasă de cai. Amestecul de temple chinezești, arcade și case de tăiței din Binondo oferă o cronică vie a familiilor de negustori ai căror strămoși au sosit în 1521. Muzeele - de la Complexul Muzeal Național din Parcul Rizal până la locații specializate precum Bahay Tsinoy și Muzeul Luminii și Sunetului Intramuros - urmăresc arta, antropologia și istoria revoluționară.

Străzile din Manila poartă moștenirea ingeniozității postbelice: jeepney-urile, adaptate din jeep-urile militare americane excedentare, rămân omniprezente alături de înlocuitoarele lor moderne, e-trike-uri electrice. Tricicletele și bicicletele cu bicicleta se strecoară prin benzi mai înguste; cărucioarele trase manual alunecă de-a lungul liniilor ferate dezafectate pe rute anevoioase și nereglementate. Sistemul LRT - Liniile 1 și 2 - a fost pionierul căilor ferate urbane în Asia de Sud-Est în anii 1970 și își continuă extinderea etapizată. O singură cale ferată de navetiști leagă stația Tutuban de provincia Laguna, în timp ce feribotul Pasig River oferă o rută alternativă pe râu. Cu toate acestea, congestia traficului rămâne notorie; TomTom a clasat Manila pe locul doi la nivel global în ceea ce privește blocajele în 2019, iar planurile succesive de infrastructură - de la noile viaducte la calea ferată de navetiști Nord-Sud - nu au adus încă o ușurare pe măsura cererii.

Taifunurile frecvente, cutremurele severe și creșterea nivelului mărilor fac din Manila unul dintre orașele cele mai expuse dezastrelor din lume, însă se numără printre centrele urbane cu cea mai rapidă creștere din Asia de Sud-Est. Inițiativele guvernamentale, cum ar fi Metro Manila Dream Plan din 2014, trasează proiecte prioritare până în 2030 pentru a consolida transportul, locuințele și rezistența mediului. Recuperarea terenurilor, deși controversată, își propune să furnizeze proprietăți imobiliare atât de necesare, în timp ce programele de distribuție a tricicletelor electrice urmăresc să modernizeze transportul local în mod durabil.

A privi Manila doar prin prisma aglomerației, poluării sau devastării istorice înseamnă a-i rata caracterul persistent. În aleile sale încâlcite și turnurile strălucitoare se află povești despre imperiu și rezistență, despre adaptare ingenioasă și fuziune culturală. Orașul propriu-zis se poate afla la periferia unei extinderi metropolitane multipolare - Quezon City și Makati îl eclipsează adesea în comerț și viață de noapte - dar Manila rămâne leagănul moștenirii filipineze. Bisericile, casele ancestrale, muzeele și parcurile sale invită la o înțelegere mai profundă a narațiunii unei națiuni. Cei care se opresc în mijlocul agitației pot discerne interacțiunea subtilă dintre trecut și prezent care definește acest loc: un oraș care insistă să fie trăit, mai degrabă decât doar observat.