În regiunea Dubrovnik, iernile însemnau odinioară nopți lungi, vânturi puternice de-a lungul Mării Adriatice și bucătării care munceau din greu pentru a menține alimentele conservate în lunile reci. Din acest context provine zelena menestra, o tocană de varză verde închisă, cu carne afumată. Înregistrările istorice datează din secolul al XV-lea, în Konavle, zona fertilă din spatele orașului fortificat. Astăzi, apare încă pe mesele familiilor și în tavernele de la țară ca una dintre preparatele definitorii ale zonei, adesea menționată alături de prosciutto, brânză în ulei și alte standarde regionale.
Aroma începe cu fum. Prosciutto dalmată cu os, slănina afumată, mielul sau oaiea afumată și cârnații robusti de porc se fierb la foc mic împreună până se înmoaie și parfumează oala. Fiecare bucată aduce ceva ușor diferit: osul de șuncă dă gelatină și profunzime, mielul adaugă o notă rustică, iar cârnații asezonează supa din interior. Descrierile clasice vorbesc despre „diverse bucăți de carne afumată” și supă „bogată, aromată”, toate susținute de verdețuri și cartofi generoși.
„Verdele” din menestra verde provine dintr-un amestec de legume robuste de iarnă. Raštika, asemănătoare varzei kale sau varza de Savoia și varza albă sunt gătite până devin moi ca o lingură, dar suficient de structurate pentru a sta lângă carne. Cartofii completează tocana și absorb supa afumată. În rețetele tradiționale din Dubrovnik și Konavle, preparatul finit ar trebui să fie compact, mai degrabă decât suculent; legumele și carnea stau într-o baltă puțin adâncă de lichid în loc să plutească în ea.
Există diferite versiuni locale. Rețetele oficiului de turism menționează o menestrelă verde „orașească”, împreună cu variante Župska și Primorska, toate construite în jurul aceleiași idei centrale: diverse tipuri de carne afumată, verdețuri și cartofi gătite împreună într-o singură oală. Gospodăriile rurale adaptează adesea amestecul în funcție de ceea ce se află în afumătoare la momentul respectiv. Carnea de capră sau de porc uscată poate înlocui mielul, iar raportul dintre verdețuri și carne se schimbă de la o casă la alta. Această flexibilitate face parte din caracterul preparatului; reflectă un mod de gătit înrădăcinat în conservare, economie și ritmul sezonier.
Această versiune păstrează structura și profilul aromatic specific orașului Dubrovnik, conturând în același timp metoda potrivită pentru o bucătărie modernă de acasă. Rețeta începe cu o scurtă prefierbere a mezelurilor, care temperează sarea și fumul intens fără a-și pierde caracterul. Varza și varza sunt opărite pentru a le înmuia amărăciunea, apoi fierte la foc mic în aceeași oală în care carnea și-a pierdut deja aroma. O lingură finală de untură de porc și ulei de măsline leagă totul și conferă suprafeței un luciu delicat. Rezultatul este o supă groasă și afumată de iarnă, care poate fi servită ca o masă completă într-un bol, ideală pentru sărbători, prânzuri de duminică sau orice zi geroasă care necesită ceva consistent și onctuos.