Mišanca (numită și amestec de semințe) este o salată modestă, dar plină de suflet, care surprinde spiritul primăverii croate. Acest fel de mâncare provine de pe coasta Dalmată, unde generații de localnici au cules pajiști și păduri în căutare de ierburi sălbatice fragede. La începutul sezonului – de obicei de la sfârșitul iernii până în primăvară – mâini curioase adună lăstari tineri și vibranți: praz sălbatic, oregano, frunze de fenicul, frunze de cicoare, chiar și flori comestibile și diverse verdețuri de primăvară. Aceste ingrediente sunt adesea vândute împreună ca un pachet pre-amestecat în piețele locale. Salata rezultată este o celebrare a generozității naturii: un amestec de verdețuri piperate, amare și aromate care trezesc palatul după o iarnă lungă.
Farmecul localității Mišanca constă în simplitatea și caracterul sezonier al acesteia. Verdeața sălbatică este opărită pentru scurt timp (preparată pe aragaz) în apă sărată, apoi scurse și stropite cu ulei de măsline presat la rece, un strop de lămâie și, eventual, un strop de oțet de vin. Dressingul se agață de colțurile și venele frunzelor, îmbunătățindu-le aroma rustică. În mod tradițional, capere, hamsii tocate mărunt sau usturoi tocat pot fi amestecate pentru o aromă sărată, iar ouă fierte tari sau cartofi fierți însoțesc uneori salata pentru a completa masa. Fiecare îmbucătură aduce o crocantă delicată și o notă de strălucire datorită uleiului de măsline și citricelor, echilibrate de aroma pământie caracteristică verdețurilor.
Ceea ce face ca Mišanca să fie specială este legătura sa cu locul și anotimpul. Întruchipează etosul dalmat de a folosi ceea ce este proaspăt disponibil: un fel de mâncare născut din necesitate în lunile slabe de primăvară, dar acum sărbătorit atât de bucătari, cât și de bucătari amatori. În Zagreb-ul din interior și în orașele insulare, Mišanca apare în meniuri ca aperitiv ușor sau ca garnitură sănătoasă. Poartă un sentiment de aventură: degustarea sălbăticiei Croației într-o singură furculiță de legume variate. Pe o masă umbrită de crengi de măslin, un bol de Mišanca ar putea fi servit alături de pește la grătar, miel la cuptor sau pur și simplu pâine caldă pentru o masă cu adevărat rustică. Aroma sa este subtilă, dar complexă - o notă de ceapă sălbatică aici, o notă de anason de fenicul acolo - amintindu-le celor care o mănâncă de terasele și pădurile adriatice din care provine.
Acest fel de mâncare spune și o poveste culturală. În zilele de post și în perioadele festive, Mišanca era o mâncare preferată, deoarece plantele sălbatice erau abundente, iar carnea era rară. A rămas un tonic nutritiv de primăvară: verdețurile sălbatice sunt bogate în vitaminele A și C, fier și fibre. Pasionații de mâncare modernă au redescoperit Mišanca pentru caracterul său nutritiv și unic. Este pe placul veganilor și erbivorilor, însă chiar și cei care consumă carne apreciază rolul său într-o dietă mediteraneană echilibrată.
Ca gust și textură, Mišanca este discret complexă. Frunzele pot fi ușor amare sau piperate, în funcție de speciile culese. Uleiul de măsline și lămâia completează aceste note, conferind o căldură fructată și acrișoară. O garnitură finală de capere sau măsline adaugă o notă sărată, iar câteva felii moi de ou sau cartofi fragezi o pot transforma într-o salată mai consistentă sau o masă ușoară. Experiența generală este una de prospețime și vitalitate - o amintire a motivului pentru care aceste ierburi sălbatice au fost îndrăgite încă din antichitate.