Sveti Stefan

Sveti Stefan ocupă o fâșie îngustă din Adriatica muntenegreană, o insuliță de 12.400 de metri pătrați legată de continent printr-o linie îngustă de nisip și pietricele și se află la șase kilometri sud-est de orașul fortificat Budva. Fostă capitală a comunității medievale Paštrović, această așezare minusculă - care a găzduit istoric aproximativ patru sute de suflete la mijlocul secolului al XIX-lea - funcționează acum aproape în întregime ca un refugiu exclusivist, casele sale originale fiind reutilizate ca apartamente pentru oaspeți, iar străduțele sale înguste fiind restaurate pentru a reflecta secolele trecute. În ciuda atracției ospitalității globale de lux, meterezele de piatră ale orașului, capelele discrete și plantațiile de măslini prăbușiți păstrează șoapte ale trecutului său venețian, ale asediilor otomane și ale pirateriei adriatice.

Cu secole înainte ca descendenții lui Stefan Milutin să-și împrumute numele regatelor și curților închise, clanurile Paštrović pescuiau în aceste ape de smarald și ară terasele deluroase ale coastei. Până în 1423, temându-se de incursiunile galerelor otomane, membrii clanurilor au căutat protecția Veneției. În schimbul tutelei navale, nu au renunțat nici la tribut, nici la obiceiurile locale, însă au fost de acord să se abțină de la exploatarea navelor venețiene. Astfel, promisiunea suveranității nu a fost intermediată cu aur - niciun tribut nu a fost transferat între doge și dželât - ci mai degrabă cu autonomie și cu o înțelegere comună a unui avans turcesc.

Legenda spune că zidurile cetății, care mai târziu aveau să definească amprenta satului fortificat al lui Sveti Stefan, au fost finanțate din prăzile unui atac îndrăzneț asupra galerelor otomane de pe plaja Jaz în 1539. După cum spune povestea, războinicii Paštrović, adunați pentru a elibera Kotorul asediat, au interceptat o flotilă turcească în călătoria sa de întoarcere. Au eliberat prizonieri, au confiscat comori și s-au întors la stâncile lor de coastă pentru a ridica metereze din prăzi. În decurs de o generație, însă, al patrulea război otomano-venețian a distrus fortificația aflată la început de drum. Apelurile trimise de solii Paštrović din Veneția au determinat o reconstrucție la mijlocul secolului al XVI-lea, acordând așezării atât o a doua naștere, cât și zidurilor întărite care există, parțial, până în ziua de azi.

La începutul secolului al XIX-lea, Sveti Stefan evoluase dintr-un avanpost militar într-un paradis maritim pentru corsari. Douăsprezece familii fondatoare – fiecare având o casă în interiorul zidurilor – supravegheau venirile și plecările mărfurilor și vaselor, în timp ce pescarii aruncau plase dincolo de curba tombolo-ului. În acele vremuri, satul abundea în aproape patru sute de locuitori. Pescarii făceau comerț cu măsline și pește sărat pe continent; preoții slujeau în trei capele simple; iar fiecare alee răsuna de dialecte modelate de limbile slave, venețiene și otomane.

Secolul al XX-lea, însă, s-a dovedit a fi transformator. Locuitorii au plecat pentru a se înrola în Războiul Mondial sau și-au căutat mijloace de trai în străinătate; până în 1954, pe insulă mai rămăseseră doar douăzeci de locuitori. Recunoscând atât rezonanța culturală, cât și atracția turistică, guvernul iugoslav a expropriat satul în 1955. Întreaga comunitate a fost mutată pe țărmul adiacent - iar casele, fațadele și acoperișurile din țiglă au fost transformate în camere de hotel, restaurante și un cazinou. Interioarele au fost renovate cu confort modern, însă exteriorul și-a păstrat aspectul medieval: străzi înguste mărginite de pereți de culoarea ocrului, ferestre cu obloane care încadrează priveliști cerulene ale mării.

Din anii 1960 până în anii 1980, Sveti Stefan a devenit o enclavă discretă pentru artiști, oameni de stat și celebrități. Elizabeth Taylor și Orson Welles au sosit purtând jachete cu dungi subțiri; Prințesa Margaret a luat prânzul în „Piazza” în aer liber, sub bugainvillea înconjurată; Sylvester Stallone s-a antrenat pe plajele din apropiere, Miločer; iar Bobby Fischer l-a înfruntat pe Boris Spassky într-un meci clandestin de șah care a stârnit mai multă intrigă decât ar putea transmite orice broșură turistică. Villa Miločer, cocoțată printre opt sute de măslini pe o proprietate de treizeci și doi de hectare, a servit drept reședință de vară a Reginei Marija Karađorđević între 1934 și 1936; după 2009, a găzduit opt ​​apartamente - dintre care două rămân Suitele Reginei Marija - în anexa Villa Miločer a complexului Aman.

Din punct de vedere geologic, insulița prezintă un fenomen costier rar: formarea unui tombolo. Valurile, la atingerea părții expuse din larg, erodează roca de bază și transportă sedimentele spre țărmul sub vânt, unde energia diminuată a valurilor încurajează depunerea. De-a lungul secolelor, acest proces a sculptat un drum pietruit nisipos care lega insula de continent. Tombolo-ul din Sveti Stefan, clasificat ca fiind de tip simplu (cu un singur istm), rămâne atât o cale de acces, cât și o dovadă a ingineriei liniștite a naturii.

Din punct de vedere religios și cultural, Sveti Stefan păstrează mai multe capele remarcabile. Biserica omonimă a insulei încoronează cel mai înalt punct, marcând slujba Sfântului Ștefan din epoca lui Nemanjić; Biserica lui Alexandru Nevsky, sfințită în 1938, reflectă epoca monarhiilor balcanice; iar o modestă capelă a Schimbării la Față stă de gardă la intrarea în tombolo. O a patra biserică, dedicată Maicii Domnului și restaurată de regina Marija în 1938, a stat ascunsă sub podeaua cazinoului stațiunii până la redescoperirea sa în 2008.

Anii 1990 au divizat Iugoslavia, trăgând o cortină peste turismul adriatic. Strălucirea insulei Sveti Stefan s-a estompat pe măsură ce vizitatorii au scăzut, iar întreținerea a șovăit. În 2007, Guvernul Muntenegrului a lansat o cerere de ofertă pentru a restabili grația de odinioară a insulei. Aman Resorts a obținut un contract de închiriere pe treizeci de ani și a supravegheat o renovare meticuloasă, finalizată în 2009. Aman Sveti Stefan, redeschis, a oferit cincizeci și opt de spații de cazare pentru oaspeți - căsuțe, suite și camere cu boltire - împreună cu o multitudine de experiențe culinare grupate în jurul Pieței: tavernă, enotecă, costicerie, bar cu antipasti și o cameră de trabucuri cu deschidere spre Marea Adriatică.

Timp de un deceniu, stațiunea a prosperat. În iulie 2010, tenorul italian Andrea Bocelli a cântat sub meterezele luminate de lună, comemorând Ziua Statalității Muntenegrului și jubileul de aur al hotelului. În același an, Ghidul Gallivanter a numit proprietatea Hotelul Anului. Cu toate acestea, la începutul anului 2020, pandemia globală a închis granițele și a redus la tăcere la dolce vita de-a lungul Rivierei Muntenegrene. Aman Sveti Stefan rămâne închis, personalul său dispersat, deoarece disputele privind securitatea și supravegherea reglementară blochează orice dată de redeschidere a firmei.

Accesul pe insulă se face pe șosea, pe potecă sau cu autobuzul. Un taxi cu preț fix de la Aeroportul Internațional Tivat costă aproximativ 25 EUR, crescând la 30 EUR din Podgorica și 100 EUR din Dubrovnik. Pietonii pot parcurge traseele de coastă din Budva, trecând prin tuneluri sub dezvoltări abandonate, mergând peste restaurantul pescăresc Zoff și șerpuind pe lângă piața Kraljičina înainte de a urca la intrarea în tombolo. Autobuzele locale, care costă 2 EUR pe călătorie, fac naveta regulat între Budva și Pržno, cu conexiuni ulterioare către istm; intrarea pe insulă în sine rămâne la latitudinea oaspeților stațiunii sau a celor care au rezervări pentru prânz sau cină.

Astăzi, Sveti Stefan se prezintă ca o intersecție între minuni naturale, istorie stratificată și valurile schimbătoare ale timpului liber. Acoperișurile sale vermilion se aliniază pe zidurile de calcar, încadrate de paleta schimbătoare de culori a mării, în timp ce secole de fortificații privesc în jos pe nisipurile unde familiile odinioară coborau din bărcile de pescuit. Deși agitația vieții de zi cu zi s-a retras pe continent, pietrele orașului continuă să vorbească: despre juriștii Paštrović care soluționează disputele pe băncile de deasupra porții de intrare; despre plantațiile de măslini unde se plimba regina Marija în zori; despre valurile care au creat un drum pietruit în tăcere. În fiecare crăpătură și piatră cubică, Sveti Stefan oferă atât greutatea istoriei, cât și promisiunea reînnoirii - o mărturie atât a locului, cât și a trecerii timpului.